Archive for Octombrie, 2007

Oameni fericiţi

“Aşa arată oamenii fericiţi?”, m-a întrebat un coleg, ieri, imediat după meciul câştigat de “U” contra Stelei. M-am uitat în jur şi nu am putut decât să îi răspund “Da”. Era plin de oameni fericiţi. Pentru că “U” a jucat fotbal, a făcut spectacol şi a învins. Pentru majoritatea, nu mai contează dacă, de acum înainte “U” va face egal cu Poli Iaşi sau va pierde cu Farul. “U” a învins Steaua. 10.000 de clujeni radiau de fericire pe “Ion Moina”. Cu siguranţă, alte sute de mii acasă. Acesta este “U”. Un club care face oameni fericiţi. Indiferent că e pe primul sau pe ultimul loc.

28

10 2007

“U”-Steaua. Remember 2004

Universitatea îşi continuă azi lupta pentru evitarea retrogradării, cu un meci împotriva Stelei. O echipă care mai trăieşte doar cu renumele şi care, de la fotbalişti precum Lăcătuş sau Hagi, a ajuns să fie identificată mai degrabă cu cel mai sinistru personaj al fotalului românesc, Gigi Becali.
“U”-Steaua a mai fost şi acum 3 ani. “Şepcile roşii” sărbătoreau 85 de ani de la înfiinţare. Iar cadoul primit de la federaţie a fost un joc cu Steaua în Cupă. A fost 1-0. A marcat Szekely. În minutul 85.
Îmi amintesc şi azi acel meci. Ultimul în care am văzut stadionul “Ion Moina” ca în vremurile lui bune. Plin ochi. În ciuda eforturilor disperate ale organizatorilor de a bloca accesul în tribune. Clujenii au vrut să vadă Universitatea jucând împotriva Stelei. Şi au plecat fericiţi.
Azi, e un moment de cotitură pentru “U”. Iar nimic nu ar fi mai util şi mai plăcut decât o victorie împotriva Stelei. Haide “U”!!!

27

10 2007

10 noiembrie. Sibiu. SCORPIONS!

Sâmbătă, 10 noiembrie 2007. Piaţa Mare din Sibiu. Concert SCORPIONS. Intrarea liberă! Ne vedem acolo!


Matthias Jabs, Rudolf Schenker, Klaus Meine, Pawel Maciwoda, James Kottak. Într-un cuvânt, Scorpions.

Iniţial, informaţia vehiculată a fost că Scorpions vor concerta la Sibiu pe 9 noiembrie. Am discutat, însă, cu organizatorii.
Gabriel Bucurstan, din cadrul departamentului de marketing al Ambient, mi-a confirmat că va fi sâmbătă, 10 noiembrie. La ora 19 va concerta Compact, iar de la 20.30 Scorpions.
Evenimentul face parte din “Zilele Ambient”, care vor avea loc în 9 şi 10 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea companiei. Concertul va avea, spun cei de la Ambient, 90 de minute (pe cât pariem că va dura mai mult?)

I-am mai văzut de două ori live pe Scorpions. În 1993, pe stadionul Dinamo. Atunci, componenţa trupei era alta: basist era Ralph Rieckermann, iar baterist Hermann Rarebell. În actuala componenţă, i-am urmărit live în 2004, tot la Bucureşti, în Sala Polivalentă. În această vară, am vrut să merg la Bratislava, cel mai apropiat loc de România inclus pe harta turneului de promovare a noului album, “Humanity. Hour I”. Nu m-am dus. Am regretat. Dar nu mai îmi pare rău. Pe 10 noiembrie vor fi la Sibiu! Mai sunt două săptămâni şi o zi!

26

10 2007

A mai murit o legendă!

Nicoale Dobrin s-a stins din viaţă în această dimineaţă. L-a răspus cancerul pulmonar. Avea doar 60 de ani.
Şi-a legat viaţa de FC Argeş, club pe care l-a iubit nespus de mult şi despre care a vorbit chiar şi cu câteva ore înainte de a muri. Fotbalul şi FC Argeş au fost viaţa lui. Alături de soţie, Gica. În echipa naţională a jucat numai de 48 de ori şi a marcat 6 goluri. Marea tristeţe a sa, şi nu numai, legată de naţională, o reprezintă CM 1970, din Mexic. Atunci, a fost uitat pe bancă de antrenori. Şi-a luat, însă, revanşa, faţă de toţi (mai ales faţă de dinamovişti, pe care i-a acuzat că au complotat împotriva lui) în Divizia A, unde a fost ales de 3 ori cel mai bun jucător.
Unii spun şi azi că a fost cel mai bun fotbalist române al tuturor timpurilor. Chiar mai bun decât Hagi.
Nu l-am văzut jucând “live”. Doar la televizor. Era fenomenal. AICI puteţi urmări secvenţe dintr-un meci excelent al lui Gicu Dobrin. Dinamo-FC Argeş 3-4.
Dumnezeu să-l odihnească!

Cariera lui Dobrin a avut şi două momente, extrem de importante, legate de Cluj. “Gâscanul” a debutat în Divizia A pe 1 iulie 1962, pe actualul stadion “Ion Moina”, într-un meci Ştiinţa Cluj-Dinamo Piteşti 5-1. Trei ani mai târziu, pe 11 iulie 1965, a jucat 62 de minute, pentru Dinamo Piteşti, în finala Cupei României, câştigată de Ştiinţa Cluj, cu 2-1, pe stadionul Republicii din Bucureşti.

26

10 2007

Bloguri de la ZIUA de Cluj

Cu siguranţă, îi cunoaşteţi. Le-aţi citit editorialele în ZIUA de Cluj sau în ZIUA.

Octavian Hoandră şi Rareş Bogdan vor face, în curând, câte un pas mare. Spre blog. Pe www.tavihoandra.ro respectiv www.raresbogdan.ro. Mai e nevoie doar de puţintică răbdare…

25

10 2007