Archive for Noiembrie 18th, 2007

Veşti bune

Universitatea Cluj – Gloria Bistriţa 1-1. Un rezultat care, însă, nu contează. Mai important e faptul că echipa clujeană începe să îşi revină. Cel puţin, aşa susţin cei care au văzut “la lucru” noile achiziţii.
Zongo e deja certitudine pentru mulţi, Lailson Souza e nepregătit, dar promite, Joao Pedro nu cere bani mulţi, aşa că investiţia nu prea poate fi ratată, Astroga aduce a Brătianu II, iar de “Pluto” ne leagă doar amintiri plăcute.
Paşi mici pentru o viitoare echipă mare? Să sperăm…

PS: Am o mare nelămurire. Ce căuta managerul general Alin Păunel Tişe, care nu este membru al vreunui partid politic, în preajma preşedintelui României, Traian Băsescu, la mitingul PD de la Cluj? Apropo, parcă nici Traian Băsescu nu e membru al vreunui partid politic.
Dacă nu credeţi că e aşa, priviţi cu atenţie AICI.

18

11 2007

Româneşte

Calificarea la EURO 2008, obţinută de echipa naţională după succesul cu Olanda, li s-a cam urcat la cap tricolorilor. Din “europeni”, ei au redevenit români, cu ocazia jocului din Bulgaria. Suficienţa, mulţumirea par să fie constante ale sportului românesc. Oare de ce nu putem şi noi, odată, să lăsăm deoparte modul românesc şi să îl îmbrăţişăm pe cel al nemţilor sau englezilor? Care ar călca în picioare pe oricine, dacă li s-ar oferi ocazia. Poate pentru că, încă, gândim mult prea româneşte. Cel puţin în sport!

18

11 2007