Vasile Racoviţan

Nu am crezut că voi citi aşa ceva în presa clujeană! Mi se pare de-a dreptul jenant să faci ceea ce au făcut colegii de la departamentul Sport al Clujeanul/Cotidian. Şi anume, să încerce să mascheze lenea de a se trezi sâmbătă dimineaţa cu un atac gratuit.
Despre ce e vorba exact? Sâmbătă, pe un frig de crăpau pietrele, “U” şi Gloria Bistriţa au jucat un meci amical. La care nu a fost niciun ziarist de la Clujeanul/Cotidian. Şi, nefiind acolo, nu avea cum să afle că antrenorul Gigi Mulţescu a programat o conferinţă de presă pentru luni, la amiază. Aşa că nu s-a dus nimeni de la Clujeanul/Cotidian la conferinţă. Ce a urmat e cea mai odioasă chestie pe care am citit-o, recent, în presa din Cluj.

Textul complet AICI.
Nu sunt fan al lui Alin Păunel Tişe, dar nici nu pot să accept că în 2007, în presa din Cluj-Napoca, se procedează astfel.
E adevărat că nimeni din club nu a anunţat conferinţa de presă – să le fie ruşine – dar de aici până la a acuza faptul că au fost invitaţi doar câţiva ziarişti… mi se pare o mare răutate.
Dragi colegi, degeaba sunteţi acum cocoşi. Mai bine nu eraţi leneşi sâmbătă dimineaţa.

Speram că lucrurile vor funcţiona din ce în ce mai bine la Universitatea. Dar se pare că nu e aşa. Cel puţin, asta am înţeles din modul în care a fost organizată, azi, conferinţa de presă a antrenorului Mulţescu. Mai precis, ziariştii nu au fost informaţi că va avea loc – nimeni nu a trimis vreun comunicat. În cele din urmă, am aflat că nici nu are cine, întrucât – spun sursele mele – clubul continuă să nu aibă ofiţer de presă. Şi va mai dura până când va avea, deoarece – zic aceleaşi surse – Victor Popa nu a acceptat oferta făcută de noul manager, Alin Păunel Tişe.
OK, sunt de acord că sunt mult probleme de rezolvat la club. Dar consider că relaţia cu mass-media, implicit cu fanii, e extrem de importantă. Sau mă înşel?

Un eveniment. Două publicaţii. CityNews şi Evenimentul Zilei, ediţia de Transilvania. Două prezentări diferite.

Vă invit să daţi click pe imagine pentru a vedea modurile diferite în care cele două publicaţii au prezentat un accident rutier, finalizat cu o răpire. Dacă aveţi răbdare, urmăriţi în paralel imaginea şi adnotările mele (mai jos).

Cu negru: Câţi ani avea şoferul român? 29 de ani sau 28?
Cu roşu: Când s-a petrecut totul? Sâmbătă sau vineri seara?
Cu albastru: Cum se numeşte fata răpită? Mihaela Mureşan sau Ioana Corujan?
Cu verde: Câte persoane au răpit-o pe fată? Două? Sau trei? Sau poate chiar patru?
Cu violet: Cum îl cheamă pe cetăţeanul maghiar? Jozsef B. sau Bella Moldovan?
Cu maro: Cum îl cheamă pe Ioan? Corojan? Corujan?
Altele, pe care nu le-am mai subliniat:
- Şoferul român doar a vrut să plece sau chiar s-a dus la Poliţia din Floreşti?
- Câţi oameni erau în maşina condusă de şoferul maghiar?

Extrem de complicat. Corect? Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu exactitate?

Puţini cred că sunt aceia care atunci când citesc un ziar sau o revistă, când se uită la TV sau ascultă radio stau şi se întreabă în ce condiţii prinde viaţă produsul respectiv. Şi mai puţini cred că sunt cei cărora chiar le pasă care sunt condiţiile de lucru în media.
E simplu: mergi dimineaţă la tarabă, ceri un ziar sau o revistă, citeşti, după care uiţi de produs. Asta, dacă nu eşti pasionat să faci colecţii. Cu TV şi radio e şi mai simplu. Apeşi un buton, te uiţi sau asculţi, iar când nu mai ai chef, apeşi alt buton.
De ce vorbesc despre asta? Nu neapărat pentru că experimentez, zi de zi, cum e să scoţi pe piaţă un produs media. Ci pentru că aseară am trăit, după mulţi ani în care totul a mers “ceas”, cum e să te zbaţi cu adevărat ca ziarul de a doua zi să apară.
Concret, totul s-a petrecut din cauza unor “prieteni” extrem de buni ai clujenilor. Cei de la Electrica. Pe scurt – am rămas fără curent, pe când mai aveam de terminat o pagină a ZIUA de Cluj de luni. Vreme de aproape două ore am stat în beznă, încercând să aflăm când va veni echipa de intervenţie, căutând diverse soluţii. În cele din urmă, un coleg a venit cu ideea salvatoare: să “împrumutăm” curent. De la cine? De la vecini care – surprinzător pentru mine – aveau.
Încercarea numărul 1. Vecinul cel mai apropiat. “Nici nu mă gândesc”. Mulţumim frumos.
Încercarea numărul 2. Un alt vecin. “Cu siguranţă”. Ne-a pus la dispoziţie şi un prelungitor de vreo 20 de metri, cât să ajungă de la casa lui până în faţa redacţiei. Apoi, am găsit noi alte prelungitoare, vreo 10, până am reuşit să pornim un calculator. Apoi, încă unul. Şi am reuşit să terminăm ziarul.
Dacă citiţi astăzi ZIUA de Cluj, mulţumiţi-i vecinului din casa galbenă. Noi am făcut tot ce am putut. Fără el, însă, nu am fi reuşit nimic.