Archive for Decembrie 11th, 2007

Să vină şi Mutu!

Universitatea Cluj îl testează pe Denis Orbu, un mijlocaş moldovean. Aştept cu interes momentul în care Orbu va fi coleg, în lotul Universităţii, cu Mutu, Surdu şi Şchiopu, jucători care ar putea ajuta mult “Şepcile roşii”. Să vedem pe care dintre ei reuşeşte conducerea să îi convingă să îmbrace tricoul alb-negru.

11

12 2007

Diacritice la tot poporul

Via Iulian Comanescu.
Pentru cei care nu reuşesc să scrie cu diacritice, site-ul http://srv.diacritice.com/ - merge şi doar http://www.diacritice.com/ - rezolvă problema. Simplu şi fără prea multe complicaţii. Scrii un text (maxim 6.000 de caractere) fără diacritice, dai copy, apoi paste pe site-ul de mai sus şi îl pui să convertească totul. Dacă găseşte cuvinte care pot avea forme diferite după “aplicarea” diacriticelor- să zicem tara – site-ul îţi oferă variantele şi tu o alegi pe cea potrivită.
Acest post e dedicaţie specială pentru Rareş.

11

12 2007

Ce vrea lumea?

Aşa se intitulează un blog pe care l-am descoperit prin intermediul lui Andrei Aroneţ.
Nu ştiu al cui e, nu contează neapărat. Mai important e ce scrie. Şi anume, despre presa clujeană. Destul de des.
Lui Andrei i-a plăcut postul despre poreclele date publicaţiilor, mie şi celelalte. Totuşi, încă nu am priceput algoritmul după care a fost întocmit clasamentul ediţiilor on-line ale publicaţiilor clujene.

11

12 2007

Soluţia americană

Tab Baldwin va fi noul antrenor al lui U-Mobitelco, anunţă site-ul oficial al clubului.

Americanul, care a condus până de curând formaţia greacă PAOK Salonic, în faţa căreia U-Mobitelco a pierdut calificarea în grupele FIBA EuroCup, a înregistrat multiple performanţe de-a lungul carierei sale. Cea mai mare, ocuparea locului 4 la Campionatul Mondial, cu naţionala Noii Zeelande.

Aşadar, după un sârb – Miodrag Perisic – echipa clujeană va fi condusă de pe bancă de un american. Sunt curios ce efect va avea acest aspect asupra lotului clujean, în care sunt, momentan, trei jucători sârbi.

11

12 2007