Archive for Martie 25th, 2008

Clujul portocaliu

14. 27. Două numere care nu spun mai nimic. Dar când vorbim de 14 consilieri locali din 27, care aparţin aceluiaşi partid, lucrurile se schimbă.
Clujul a devenit, azi, portocaliu. A mai fost o dată la fel, în 2004, dar atunci era vorba de portocaliul mixului dintre PD şi PNL. Acum, e doar portocaliul PD-ului, deşi unii încă mai speră că ideile lor liberale se vor impune pe “moşia” condusă de la Cotroceni.
Citind ce a scris Mădălina (link-ul e mai sus), nu pot să mă gândesc decât la o singură întrebare: să fie doctrina PD-L (de fapt, tot PD) idealul oricărui om intrat în politică sau oportunitatea oferită de “monopolul” asupra unui oraş cum e Clujul e irezistibilă?

25

03 2008

Judecată strâmbă (2)

Federaţia Română de Baschet s-a sucit!
După primele sancţiuni date în urma scandalului de la finalul meciului U-Mobitelco – CSU Sibiu, prima modificare a fost una “mică”, să îi zicem: Smith a luat 3 etape suspendare, nu 3 luni. Eh… greşeală de exprimare, tipar… cum vreţi să îi ziceţi.
A doua modificare a sancţiunilor, la Comisia de Apel. Smith rămâne doar cu 1 etapă de suspendare şi o amendă de 300 de euro. Triplett rămâne cu aceeaaşi pedeapsă. “Cuic l-a instigat pe Smith”, a motivat preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, reducerea pedepselor. Asta, în primă fază, pentru ca apoi reprezentanţii federaţiei să spună că iniţial au judecat după un regulament expirat.
Deja e de râsul curcilor ce se întâmplă!

25

03 2008