Archive for Aprilie, 2008

Baftă, Mădălina!

Noul redactor-şef al CityNews va fi, din 5 mai (de luni, adică), Mădălina Mocanu. Mult succes! Iar ca să nu rămân dator prietenilor care mi-au confirmat această numire chiar din ziua demisiei lui Gelu Radu… mulţumesc de informaţii. Berea mai târziu.

Tot despre CityNews… să nu uit: Iulian Haba va fi noul director editorial. Succes!

30

04 2008

Sărbători Fericite!

Să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi!
Ne revedem (scriem, citim) cândva spre finalul săptămânii viitoare!

25

04 2008

Opriţi jaful!

“Telenovela” vânzării echipei de fotbal Universitatea Cluj a ajuns la episodul “Jaful”. În rolul principal: societatea Impact, unul dintre acţionarii clubului. Miza: imensă. Suma pusă în joc: infimă.

Desfăşurarea acţiunii, pe larg, o puteţi citi în mai multe articole din ZIUA de Cluj şi CityNews.
Preţul lui “U” scade puternic!
Cale liberă pentru Impact
Impact joacă dur în preluarea Şepcilor Roşii

De ce spun că e jaf? Pentru că asta şi e. Impact vrea să pună mâna pe Universitatea Cluj fără să scoată aproape nimic din buzunar. Câteva sute de mii de euro, plus achitarea datoriilor. Pentru un club care, potrivit evaluării comandate de Consiliul Local, valorează aproape 5.000.000 de euro. Inteligentă mişcarea, nu? Şi perfect legală, din câte înţeleg. Dar morală?
Sper doar ca poziţia Consiliului Local să fie la fel de fermă precum cea enunţată de consilierul Ovidiu Turdean în ZIUA de Cluj azi. Să nu uite consilierii locali un singur lucru: Universitatea Cluj este a clujenilor. A contribuabililor. A celor care plătesc taxe şi impozite, pentru ca apoi o parte din bani să ajungă la club. În contul acţiunilor deţinute de CL. Acţiuni care, acum, sunt scoase la vânzare. Să demonstreze consilierii că acest club nu poate fi vândut pe bani de ţigări unei societăţi care – oricât de puternică ar fi – lasă din start impresia că e pusă pe şmecherii, căutând să scoată cât mai puţin din buzunar! Sau, poate, pentru ei atât valorează clujenii, bani de ţigări!?!

24

04 2008

Întăriri la Antenă

Sorin Călin va ocupa postul de senior editor la Antena 1 Cluj. La acelaşi post TV, la departamentul Sport, are şanse mari de tot să ajungă şi Sorin Râşnoveanu. Şansele sunt la fel de mari ca el să realizeze pe viitor şi pagina de sport la Ghimpele.

24

04 2008

Luptă dreaptă!

Sorin Oprescu nu mai candidează pentru postul de primar al Bucureştiului. Aşa a decis Biroul Electoral Municipal, pe motiv că nu are destule semnături de susţinere. Asta da luptă dreaptă!
Oare nu ne trezim şi la Cluj cu câte un candidat la Primărie şi la preşedinţia CJ? De preferinţă, să fie şi rude prin alianţă, să zicem…Nu m-ar mira.

23

04 2008