Gelu Radu pleacă de la CityNews

Redactorul-şef al CityNews, Gelu Radu, a demisionat din funcţie. El i-a anunţat deja pe colegii din redacţie despre decizie. Planurile sale pentru viitorul apropiat? Vacanţă şi EURO 2008!

UPDATE: Se vehiculează două nume pentru postul de redactor-şef la CityNews. Una dintre aceste persoane (nu îi voi da numele) mi-a spus că nu se pune problema. Să vedem ce zice a doua persoană.
În altă ordine de idei, Valentin Mălăescu va pleca de la Realitatea. Va lucra la Informaţia.

UPDATE2: A doua persoană e Mădălina Mocanu. Şansele ca ea să devină redactor-şef al CityNews sunt foarte mari, spun sursele mele. Deocamdată, însă -spun aceleaşi surse – nu a fost luată o decizie finală, urmând ca redacţia CityNews să aibă un şef interimar, în persoana editorului Iulian Haba. Faptul că Iulian conduce publicaţia reiese din prezentarea actuală a redacţiei.

UPDATE3: Potrivit unui comentariu al lui “Antonescu”, Remus Florescu (Clujeanul)va fi redactor-şef adjunct la ediţia de Transilvania a cotidianului Adevărul. Cum nu am nici o confirmare (încă), o iau drept zvon. Ce ştiu sigur, însă, e că Remus va pleca de la Clujeanul. Voi reveni cu mai multe informaţii despre ediţia de Transilvania de la Adevărul în curând.

23 thoughts on “Gelu Radu pleacă de la CityNews”

  1. Cristi, nu cred că îi vrea pe toţi morţi. Doar pe cei fără stăpân, care reprezintă un adevărat pericol pentru oricine se încumetă să treacă prin preajma lor.
    Nu că i-aş lua apărarea lui Attila, dar nici mie nu îmi convine să ies pe stradă şi să mă trezesc în faţă cu o haită de dulăi, înfometaţi, care mă consideră un potenţial prânz. Am păţit-o şi crede-mă că nu o doresc nimănui.

  2. Ii tin pumnii lui Gelu, indiferent ce va face! Cat despre CityNews…cred ca nu va mai fi la fel…Multa bafta Gelu! Multa bafta CityNews! Haide U

  3. Cristii, ar fi doua concluzii: 1. ori esti prea inimos si ai putea ierta criminalul familiei tale. 2. esti naiv ca sa zic asa. Nu sunt solutii, ele au fost dar au fost ingropate de alde ca tine care stau si emana opinii europene. Toti urla sa nu ucidem maidanezii, a dracului treaba, in schimb nu ar lua o potaie acasa. Asa ca putina atentie la atacuri. Si da eu sunt ala care vrea maidanezii morti.
    Si din nou esti naiv 🙂 oarecum, ce legatura are demisia de la city si speculatia mea cu maidanezii?
    The DogKiller

  4. Cristi, Attila… vă propun să renunţăm, cu toţii, la discuţia despre câinii vagabonzi aici şi s-o mutăm la Attila pe blog, unde sunt două posturi despre acest subiect.

  5. Intr-adevar, Gelu e o pierdere mare pentru citynews. Din surse la fel de sigure ca ale lui Vasile va spun ca Gelu va fi de la 1 mai ofiter de presa la CFR. Socant, dar adevarat.

  6. Pai Cornel si maidanezii tot din media clujeana fac parte. Jurnalisti fara stapana, caini fara stapan, maidanezi.

  7. @Slater
    Da, e o pierdere, sunt convins de acest lucru. Dar cum e decizia lui, nu o voi comenta. Dacă doreşte el, e liber s o facă.
    Referitor la povestea cu CFR, e un banc foarte prost.

    @Attila
    E ultimul meu avertisment!

    @Antonescu
    Mulţumesc de informaţie

  8. Eu aşa văd povestea.. ca pe un banc prost.
    Dar şi dacă va fi să povestesc nepoţilor peste ani despre cum a ajuns Gelu ofiţer de presă la CFR, nu aş şti de unde să încep… de pe “Moina” sau de altundeva?

  9. tibi, ai sansa sa ajungi si tu redactor-sef..oricum, efectele plecarii lui radu gelu se vor vedea in curind..plus ca vin alegerile..ar fi interesanta o discutie despre cine va mai rezista dupa alegeri

  10. @onlain
    Da, într-adevăr, e o temă foarte interesantă de discuţie. Chiar am să lansez o dezbatere aici, pe blog. Dar mai ai puţină răbdare.
    Cât despre şansele lui Tibi, ele există, din ce ştiu eu. Nimic nu e bătut în cuie, aşa că un ziarist cu experienţa lui Tibi sunt convins că nu e scos din calculele şefilor de la CityNews.

  11. Cristi, am modificat numele. Pot să ţi spun doar că e postat cu IP o adresa de mail şi cu un URL de CityNews, aşa că te rog să discuţi cu colegii tăi – dacă ei au postat – (ceea ce nu prea cred, având în vedere IP) să nu se mai repete.

    Dacă, însă, vor continua astfel de “practici”, am să mă gândesc la o variantă de aprobare a comentariilor doar în urma creării unui “user” aici, pe site.

  12. Hei A.B.(Dog Killer), why don’t you kill yourself instead? Societatea ar fi mai better off fara un criminal ca tine.

Comments are closed.