Archive for Iunie 26th, 2008

Doboş. Pro sau contra?

Prietenul meu Codin Samoilă crede că păstrarea lui Toni Doboş la conducerea lui “U” ar fi cea mai mare greşeală. Şi abia aşteaptă să îl vadă plecat pe actualul preşedinte.

Şi eu aştept curăţenia la “U”, dar cred în continuare – aşa cum scriam acum puţin timp şi în ZIUA de CLUJ – că Toni Doboş trebuie să rămână la club. Chiar şi suspendat vreme de doi ani de către FRF.

Sunt puţini la “U” care ştiu, cu adevărat, ce înseamnă fotbalul românesc. Cei mai mulţi au văzut fotbalul din tribune, în cel mai bun caz. Unii au şi păşit de câteva ori în vestiar, dar sigur au plecat mai confuzi decât intraseră. Toni Doboş e un adevărat “om de fotbal”. Iar “U” Cluj de astfel de oameni are nevoie. Chiar dacă pun umărul doar din afară. Doi ani trec repede în fotbal.

26

06 2008

Goga, Suller, Sabo…

Trei nume care înseamnă mult pentru cei care iubesc “U” Cluj. Trei nume care, din sezonul viitor, nu se vor mai regăsi în lotul “studenţilor”.
În privinţa lui Goga, plecarea era iminentă. Liga a II-a nu putea înseamna decât distrugerea lui ca fotbalist. Faptul că a ales Poli Timişoara mă face să cred că el chiar îşi doreşte să devină fotbalist adevărat. Ar fi putut alege o trupă anonimă din străinătate, unde ar fi câştigat mulţi bani. Dar nu a făcut-o. A ales echipa cea mai frumoasă din Liga I, o echipă unde se vrea performanţă, o echipă dintr-un oraş în care lumea respiră alb-violet.
Despărţirea de Suller era, şi ea, de aşteptat. Având contractul expirat şi cam nebăgat în seamă de mulţi, el a aşteptat doar momentul în care i se va spune “Lasă-ne!”. Un moment care am sperat că va veni cât mai târziu sau deloc, dar n-a fost să fie. Marius a fost unul dintre preferaţii mei de la “U”. Un adevărat “U”-ist, pe care mulţi nu au ştiut să îl aprecieze. Dar cazuri similare au mai fost… Şi acum îmi aduc aminte de meciurile lui cu Oţelul, cu Steaua… Senzaţionale. Au contat, însă, prea puţin pentru şefii de la “U”.
Abandonarea lui Radu Sabo mi se pare, de asemena, o greşeală. A renunţat la Ungaria pentru a-şi încheia cariera frumos la “U”. A pus umărul serios la promovare, apoi a fost lăsat deoparte. Pentru câte a făcut pentru “U”, merita mai mult. Sunt convins că s-ar fi mulţumit cu un loc în lot şi câteva minute de joc în Liga a II-a, urmate de o retragere frumoasă, pe “Ion Moina”, în faţa tribunei alb-negre. N-a fost, însă, să fie…

26

06 2008

Baftă, Innes!

Ceea ce bănuiam de o vreme, mi s-a adeverit: Innes Radu n-a rezistat prea mult departe de presă, iar de acum va fi editor la CityNews. Şi foarte bine a făcut. Baftă multă!

26

06 2008