Archive for Iulie 2nd, 2008

Viitor. Luminos sau sumbru?

E oficial! Oncos este, de astăzi, proprietarul lui “U”. Ce va face cu clubul, rămâne să aflăm. Până acum, singurele frânturi de plan făcute publice sunt cele care vorbesc de Copii şi Juniori şi de promovare. Aşa cum remarca prietenul meu Codin Samoilă acum ceva vreme, la fel ca toţi cei care încep ceva la “U”, şi cei de la Oncos au vorbit, la început, de redresarea Centrului de Copii şi Juniori. Până acum, toate au fost doar o poveste. Sper doar ca planul Oncos să aibă altă finalitate. Să nu rămână doar o simplă vorbă, aruncată în faţa a zeci de microfoane. Revenirea în Liga I? Peste câţiva ani. Doi? Trei? Cinci? Zece? Exact nu ştie sau nu spune nimeni, nici măcar patronul de la Oncos.
Echipa care va conduce “U” e, la fel, o necunoscută. Cel puţin oficial. Pentru că, neoficial, se vorbeşte de Adrian Alexandrescu şi Ioan Mărginean. Primul vine dinspre Liberty Salonta, mai precis din trupa lui Marius Vizer. Al doilea, de la Ceahlăul. Din trupa lui “Pinalti”. Iar peste ei, Remus Câmpeanu. Care vine din fotbalul anilor ’70. Şi de multe ori îmi lasă impresia că încă se află acolo.
Ion Cristoiu se întreba – atunci când a renunţat la postul de director al EVZ – dacă nu suferă de “cârcoteală cronică”. Cred că e momentul ca şi eu să îmi pun această întrebare. Oare numai eu sunt singurul care văd că venirea Oncos la conducerea lui “U” e un pas înapoi, la fel cum a fost preluarea de către Consiliul Local?
Voi ce credeţi? Va reuşi Oncos să aducă Universitatea în prim-planul fotbalului românesc? Sau şi această preluare va fi urmată de lamentări, de proiecte duse până la jumătate şi abandonate din diverse motive?

02

07 2008

Planuri portugheze

Nu v-aţi săturat de discuţiile interminabile despre viitorul stadionului “Ion Moina”? Unii se pare că nu. Şi tot insistă să găsească soluţii, pe care după puţin timp să le abandoneze, din cine ştie ce motive. Ultima înscriere în “campionatul discuţiilor despre stadion” e cea a portughezilor care au ridicat “Dragao”, arena pe care joacă FC Porto. Sunt curios care vor fi motivele pentru care planurile acestora nu vor fi bune. Pentru că, fără îndoială, se va găsi vreun specialist clujean în construcţia de stadioane care să descopere “nereguli grave”.

02

07 2008