Archive for Iulie 8th, 2008

Eşec

Monitorul de Cluj publică astăzi o serie de declaraţii extrem de dure ale lui Toni Doboş, îndreptate împotriva celor de la Oncos, noii acţionari majoritari ai clubului.
Plecat în SUA, Doboş se dezlănţuie împotriva Oncos, în special împotriva lui Radu Constantea, actualul vicepreşedinte de la “U”, pe care îl acuză că face totul în club, fără a solicita opiniile altora. “N-au bani”, mai spune Doboş despre Oncos în materialul intitulat “Culisele unui eşec”. Un articol care vorbeşte de fapt despre eşecul lui Doboş la “U”.
Oricât de mult l-am apreciat pe Toni Doboş, din momentul în care a venit la “U”, cred că de această dată a greşit impardonabil. Sunt convins că e nemulţumit că a fost îndepărtat din fruntea clubului, dar gestul său, de a arunca cu noroi în ceea ce înseamnă acum “U”, mi se pare mai degrabă o vendeta. S-a vorbit mult şi s-a scris şi mai mult în presă despre faptul că Doboş a încasat bani frumoşi de la club. De ce nu i-a acuzat pe cei de la Oncos atunci că nu au bani, că nu pot face nimic. De ce nu a sărit atunci la gâtul lui Radu Constantea? Poate pentru că îi convenea situaţia şi se complăcea în ea. Şi atunci, “U” a avea datorii. De ce nu le-a achitat? Întrebări cărora ar trebui, pentru început, să le găsească el un răspuns, înainte de a îi face troacă de porci pe cei care s-au înhămat la munca de redresare a lui “U”. Dacă se vor descurca sau nu, timpul ne-o va demonstra. Avem dreptul de a ne îndoi sau de a spera că vor reuşi ceva. Dar nu cred că are nimeni dreptul de a murdări imaginea clubului şi a oamenilor de acolo în asemenea hal.
Cu atât mai puţin Doboş şi cu atât mai puţin într-un moment precum acesta, în care clubul a fost târât într-un scandal în care el a fost principalul acuzat.

PS: Când colegul şi prietenul meu Codin Samoilă scria că păstrarea lui Doboş la “U” ar fi cea mai mare greşeală, l-am contrazis. Acum nu pot decât să îmi fac mea culpa şi să mă alătur părerilor sale. Cu Doboş, la “U” va fi mereu scandal. Fără el, probabil va fi la fel. Dar măcar scandalul nu va fi provocat din interior.

08

07 2008

Dezvoltare în secolul XXI

Că e plină lumea de ţepari, ştiam. Că în România e plin de ei, ştiam iarăşi. Că sunt o grămadă şi în Cluj, nu e noutate. Dar nu mi-am imaginat niciodată că nesimţirea acestora poate merge atât de departe, încât atunci când construiesc un bloc “uită” să îl racordeze la utilităţi. Ei bine, astfel de oameni există, iar din cauza lor o mulţime de familii sunt sau vor fi nevoite să uite ce înseamnă apă curentă, gaz sau curent electric, iar când nevoile fiziologice îi zăpăcesc, trebuie să fie pe fază şi să dea o fugă la unicul WC improvizat în curtea blocurilor. Şi să spere că nu e ocupat.
Dacă asta înseamnă dezvoltarea imobiliară a secolului XXI, mă lipsesc de ea şi nu pot decât să vă sugerez să faceţi la fel. Iar când vi se aruncă în faţă un antecontract pentru un apartament care există doar pe hârtie, vă recomand să vă asiguraţi – de preferinţă întrebând vecinii – dacă totul e în regulă. Dacă nu e posibil, mai bine renunţaţi sau aşteptaţi până e gata blocul. Costul va fi mare, dar infinit mai mic decât cel pe care vor fi nevoiţi să îl plătească oamenii care locuiesc deja sau vor locui pe Tăuţi 44, în ansamblul Richmond 2.
Cât despre ţeparii care le-au făcut asemenea măgărie locatarilor, pentru ei mă gândes doar la o singură “răsplată” pe măsură: să fie obligaţi să trăiască alături de victimele lor timp de o lună. Şi să prindă tot timpul ocupat la WC.

08

07 2008