Am învins Insulele Feroe! Fabulos! Suntem din nou în grafic, calificarea la Mondiale e mai aproape acum de trupa de măscărici a lui Piţurcă!
Chiar şi după 0-3 cu Lituania, nu am crezut că o să ne chinuim în halul în care ne-am chinuit cu Feroe. Dar am făcut-o şi doar două momente de inspiraţie ne-au adus trei puncte. Mai întâi, golul lui Cociş (bravo, Bolo!), iar apoi parada lui Lobonţ. Fără ele, am fi rămas doar cu jocul haotic, cu ratările ca în curtea şcolii, cu eliminarea stupidă a lui Ghionea, dar şi cu ideea că arbitrul ne-a furat. Cu Feroe!
Am ajuns de râsul curcilor, iar cei care răspund de destinele echipei naţionale se fac, din nou, că plouă! Avem 3 puncte, suntem în grafic, meciul a fost bun, păcat că nu am marcat mai mult, echipa nu joacă bine din cauza scandalurilor, bla, bla, bla… Deja m-am săturat de atâtea lamentări. Oare când o să avem parte şi de altceva? De exemplu, de fotbal?