Archive for Noiembrie, 2008

România roşie?

Exit poll Insomar/Realitatea TV: 1.PSD, 2. PD-L, 3. PNL, 4. UDMR
Exist poll CCSB/Antena 3: 1. PSD, 2. PD-L, 3. PNL, 4. UDMR
Cifre nu scriu. Dar oricare din combinaţiile PSD+PNL, PSD+PD-L şi PD-L+PNL dau majoritate în Parlament.

Vom avea o Românie roşie? Nu bag mâna în foc. Sigur nu. “A câştigat dreapta” – declaraţia lui Emil Boc spune totul: vom avea Guvern PD-L+PNL. Ne întoarcem cu patru ani în urmă?
Ce ştim sigur – şi aici nu cred că numărătoarea va schimba prea multe – e că PRM şi PNG-CD, găştile lui Vadim şi Becali, rămân pe dinafară.

30

11 2008

Cifre

UPDATE 4: Sursele ZIUA de CLUJ oferă cifre de la ora 16. Pe naţional, conduce PSD, pe local PD-L e mult în faţă.

UPDATE 3: Sursele CityNews spun că, la ora 15, situaţia la Cluj-Napoca e în felul următor: PD-L 38%, UDMR 22%, PSD 20%, PNL 16%.

UPDATE 2 (din surse proprii): la Cluj-Napoca – PD-L 37%, PSD 22%, PNL 17%. O scădere catastrofală a trupei primarului faţă de ce a fost în vară, la locale!

UPDATE (via PE SURSE):  Rezultate la exit poll

Insomar – Realitatea TV / CCSB – Antena 3

PSD+PC
ora 12 – 40% / 39%
ora 14 – 39% / 39,4%
ora 16 – 38% / 38,6%
ora 18 – 38% / 38%
ora 20 – 37% / 37%

PD-L
ora 12 – 29% / 29%
ora 14 – 29% / 28,8%
ora 16 – 30,4% / 28,2%
ora 18 – 31% / 29,8%
ora 20 – 30,2% / 31%

PNL
ora 12 – 18% / 18,9%
ora 14 – 18,4% / 21,1%
ora 16 – 19,2% / 21%
ora 18 – 21,5% / 21%
ora 20 – 20,5% / 21%

UDMR
ora 12 – 6% / 5,6%
ora 14 – 6% / 6%
ora 16 – 6% / 5,9%
ora 18 – 6,1% / 6%
ora 20 – 6,1% / 6%

30

11 2008

Exit-poll pentru cine?

Aţi fost la vot? Aţi dat peste plictisiţi care să vă chestioneze cu privire la opţiunile voastre? Mă refer la operatorii de la Metro Media Transilvania, tocmiţi de Realitatea TV (cel puţin asta e varianta oficială)? Dacă nu, să vă povestesc cum merge treaba… După ce votezi, cu cine vrei tu, ieşi relaxat din secţie şi dai peste unul / una cu o listă de întrebări.Cu cine aţi votat? Când v-aţi hotărât, în campanie sau înaintea ei? Ce aţi votat, partidul sau omul? Întrebări de bun simţ. După care vine şocul!

Cu cine aţi votat în iunie pentru preşedinţia Consiliului Judeţean? Hai să zicem că merge şi asta, aşa, ca să afle oamenii cum şi dacă s-au schimbat opţiunile în cinci luni.

Şi finalul… Ce părere aveţi despre activitatea primarului Emil Boc? WHAT?????????? Ce treabă are asta cu votul de azi? Să fi plătit primarul nostru, sau partidul lui, o parte din acest sondaj? O să aflăm la 21, când vom vedea ce apare pe primul loc pe Cluj-Napoca…

30

11 2008

Ofensivă

Tocmai ce am primit un SMS de la un număr necunoscut – 0733620722.
Cică să îi penalizez pe unii pentru că nu au dat bani pentru Autostradă. În afara faptului că mă aştept să fiu invadat de astfel de mesaje până duminică (şi inclusiv duminică), nu pot decât să mă întreb de ce nu i-aş penaliza pe alţii pentru multe altele pe care nu le-au făcut sau le-au făcut.
Mi-e scârbă de campania asta! Noroc că se termină. Păcat că în urma ei vor ajunge în Parlament mulţi care nu au nicio treabă cu politica sau cu probleme oamenilor şi care, vreme de patru ani, nu vor căuta decât să îşi umple conturile cât vor putea de mult.

UPDATE: Am mai primit un SMS , de această dată anti PNL şi PDL. De la 0733806852. Cică pleacă lumea în Africa dacă iese iarăşi Alianţa D.A. Bună gluma. Şi o idee deloc rea, dacă stau să mă gândesc. Ar prinde bine stânga pe acolo…

UPDATE2: Iniţial, nu aş fi vrut să scriu despre campania din mass media locală. Dar de ce să nu scriu? Oricum, e una jenantă, din punctul meu de vedere. Mesaje slabe ale candidaţilor, prezentate şi mai slab. Am văzut ziare în care pagini întregi au fost dedicate unui partid sau altuia. Unui candidat sau altuia. Evident, fără precizarea că era vorba de materiale plătite. Dar asta deja a devenit, din păcate, o obişnuinţă la Cluj. Ceea ce am văzut azi, însă, m-a şocat: deschidere de ziar dintr-un advertorial de campanie. Cu poza candidatului alături, evident! Înţeleg eu criza asta financiară, dar oare până unde se mai poate merge?

27

11 2008

Fă ce zice popa!

“La ultima întâlnire generală a preoţilor conducerea Mitropoliei i-a sfătuit pe toţi parohii să nu facă publice posibilele donaţii electorale, acestea urmând să primească titlul de confidenţial”. Un scurt citat dintr-un articol din ZIUA de CLUJ despre donaţiile primite de biserici în campanie electorală.

Fără să vreau să critic, nu pot să mă abţin şi să nu afirm că în spatele acestei fraze stă un subiect de presă senzaţional: Bartolomeu Anania le-a interzis subordonaţilor săi să vorbească despre mita electorală primită în ultimul timp. Încă un motiv pentru care nu-i suport! Nici pe politicieni şi nici pe preoţii care, duminica, vorbesc de cele sfinte, iar în restul săptămânii… Vorba aia: “Fă ce zice popa, nu ce face popa!”

26

11 2008