Am descoperit, cu ajutorul blog-ului lui Tolo, o “jucărie” foarte interesantă.
Se cheamă “Testează-ţi votul!” şi o găsiţi AICI. Treaba e simplă: răspundeţi la câteva întrebări (31, ca să fiu mai exact), iar “maşinăria” vă spune de ce partid sunteţi mai apropiat.
Eu mi-am testat votul şi, sincer, am rămas surprins. Primele două opţiuni, în cazul meu, au fost exact partidele ale căror candidaţi i-am votat de când am mers prima dată la urne.
“U”-Mureşul Deva. Ultima partidă pe care “Şepcile Roşii” o vor juca pe bătrânul “Ion Moina”. Cu siguranţă, va fi ciudat sentimentul care îi va încerca pe toţi cei care, mâine, pe la ora 13.00, vor părăsi arena din Parc ştiind că nu vor mai avea ocazia de a vedea, acolo, niciun joc.
Sunt convins că nici mie nu îmi va fi uşor, aşa cum mi-am dat seama încă de ieri. Când am ajuns la stadion şi am văzut utilajele pregătite de demolare, m-a trecut un fior. Am realizat, însă, ce se întâmplă, abia când primul utilaj a rupt o bucată din tribună. Era începutul sfârşitului. Sau poate doar startul spre viitor?
“Ziarul e al cititorilor”. Nu e al patronilor, nu al celor care cumpără publicitate în ziar, nici măcar al celor care îl scriu. E doar al celor care îl citesc. Simplu! Doar că, de mult timp, nu am mai auzit pe nimeni să spună lucrul ăsta. Până azi, când am citit la Mihnea. Care, la fel ca alţi ziarişti, se revoltă (nu o scrie explicit, dar cunoscându-l îmi dau seama că aşa e) de ceea ce s-a întâmplat la FTR. Nici nu e de mirare.
Cum poate fi dat afară un om doar pentru că aşa vrea patronul, să îşi arate el muşchii? Ei bine, în presa din Cluj se poate.
Din ce citesc la Radu, înţeleg doar atât: dacă lucrezi în presă şi ai prieteni care, la rândul lor, lucrează în presă, nu mai ai voie să vorbeşti cu ei nimic. Nu de alta, dar te zboară şeful cu muşchi. Iar dacă nu vrei să faci mizeriile pe care ţi le impun şefii, rişti să ai aceeaşi soartă! Trist. Dar din păcate, adevărat.
De-a lungul celor peste opt ani de când lucrez în presă, am avut parte de mulţi şefi şi mulţi patroni. Fiecare cu bune, cu rele. Fiecare cu modul lui de a înţelege cum se conduce o redacţie, cum se face un business de presă. Bine, rău, asta nu contează. Dar niciodată nu am pomenit, în niciuna din redacţiile prin care am trecut, ca un ziarist să fie dat afară pentru că a vorbit cu prietena sau prietenul despre ceva. Fie că a fost vorba de Jurnalul de Cluj, Transilvania Jurnal, Monitorul de Cluj, SportCj, Ziarul Clujeanului+Clujeanul, România Liberă sau ZIUA de CLUJ.
Cum spuneam mai demult, îi apreciez pe tinerii ziarişti care au curaj. Ce s-a întâmplat ieri nu e decât un nou prilej pentru ei – şi nu numai pentru ei, pentru toţi ziariştii care consideră că au ceva de spus împotriva celor care îşi bat joc de munca lor doar pentru că aşa vor muşchii lor – să spună lucrurilor pe nume. Şi să fie uniţi. Chiar dacă e doar un vis, continuu să cred în el: o presă 100% curată poate exista în Cluj. Cu siguranţă, fără prea mulţi bani, cu siguranţă, fără interese ascunse. Doar cu ambiţia de a face ceva, pentru cei pentru care, de fapt, lucrăm: cititorii. Pe ei nu îi interesează cine dă banul, ci doar să fie informaţi. Prompt şi corect.
Mă tot gândesc de ieri dimineaţă, de când am aflat, cum de s-a ajuns aici. Suporterii lui “U” l-au bruscat pe Ioan Mărginean, directorul executiv interimar al clubului. O fi Mărginean persona non grata în rândul fanilor, dar nici chiar aşa… O fi el un conducător de club controversat, dar nu cred că astea sunt metodele prin care se pot rezolva probleme.
Şi când mă mai gândsc că, încă dinainte de a începe meciul, cei care s-au dus la Petroşani să încurajeze Universitatea nu au făcut altceva decât să admonesteze patronii, conducătorii, jucătorii şi antrenorii, mai că îmi vine să zic că mi-e ruşine, în astfel de momente, că ţin cu Universitatea. Doar că asta e imposibil. Pentru că, în primul rând, nu “U” e de vină pentru ce se întâmplă. Şi nu îmi va fi niciodată ruşine de “U”, aşa cum nu mi-a fost nici când a jucat în Divizia C.
În schimb, de cei care îşşi bat joc de ceea ce înseamnă “U”, da. Mi-e ruşine!
Pornesc de la cele scrise de colegul meu Tibi despre editorialistul Vasile Dâncu. În opinia lui, cel mai bun din presa clujeană. În opinia mea, nu. Pentru că, în primul rând, Dâncu nu face parte din presa clujeană. El e om politic. E sociolog. E “Goebbels al Transilvaniei”, cum l-a botezat – puţin cam exagerat, aş zice – un ziar local.
Vasile Dâncu nu e un caz singular. Mai sunt mulţi la fel, care – în opinia mea – nu au ce căuta să scrie editoriale. Andrei Marga e primul nume care îmi vine în minte. Tot respectul pentru cariera sa didactică… dar de ce editoriale în ziar? De ce trebuie să citesc, pe prima pagină a celui mai influent ziar local, idei despre conferinţele organizate de UBB, când pot să le citesc, pe scurt, într-o ştire? De ce trebuie să citesc, atunci când caut ştiri, ce crede Gurzău despre cine i-a furat economia din colegiu, ce stenograme a mai găsit Jorj pe la “portocalii”, ce promit unii şi demonstrează alţii, ce închipuiri are Horea Dan despre Clujul Metropolitan, ce bilanţ are Buda sau ce jigniri îşi mai aduc Tişe şi Nicoară unul altuia? De ce?
Locul acestor oameni e, într-adevăr, în ziar. În articole scrise de ziarişti despre ce fac. Şi, mai ales, despre ce nu fac.
Nu la rubrica “editorial” (articol de fond, care exprimă punctul de vedere oficial al redacţiei într-o problemă actuală şi importantă). Oare câţi dintre şefii de redacţii îşi asumă punctele de vedere ale “editorialiştilor” Dâncu, Gurzău, Marga, Tişe sau Moga?
