Începe lupta
În prim-plan Sorin Apostu, Marius Nicoară şi Teodor Pop-Puşcaş. Sau numai primii doi?
Nu peste mult timp, mai exact la început de februarie, se va da startul în campania electorală. Miza este imensă: Primăria. Concurenţii, mult mai puţini decât mă aşteptam, iar jocurile, mult mai multe decât ar fi bine să fie într-o luptă cu aşa o ţintă importantă.
Candidaţii care chiar contează sunt, teoretic, cei trei pe care i-am enunţat anterior. Actualul primar interimar, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, actual deputat senator, şi un fost şef al Poliţiei.
După primele semnale, mă aştept la o campanie murdară. Călin Popescu Tăriceanu a dat startul, prin referirea cu apelativele “Aprostu” şi “omul lui Boc” la adresa candidatului PD-L. “Portocaliii” încă nu au replicat dur, dar mă aştept să o facă în cel mai scurt timp. PSD-ul nu a ieşit nici el la bătaie, dar o va face, tot la adresa PNL. Sunt convins de asta. Astfel, campania sunt convins că se va transforma într-una cu doi jucători importanţi: PNL şi restul. UDMR deja a făcut blatul, PSD se pregăteşte… cel puţin aşa se zvoneşte.





ULTIMELE COMENTARII