Care presă?

Interviu cu Alin Tişe pe Hotnews

Evident, despre ideea de a da 1.000.000 presei locale. Dar care presă locală? Ştie Alin Tişe care e, de fapt, presa locală? El spune că da. Doar a discutat cu ea, cu presa locală. Iar “presa de la Cluj a înţeles”.
După care ne lămureşte puţin: “Am discutat şi cu reprezentanţii din presa scrisă, cu trei-patru patroni, am discutat şi cu patroni de televiziune, deja mare parte din plaja mass-media am acoperit-o prin discuţii punctuale, însă va trebui să discutăm împreună pentru a ajunge la criteriile definitive pe care să le acceptăm cu toţii”.

Deci Tişe a discutat cu unii patroni şi acum vine şi spune ţării întregi că a discutat cu presa locală. Mda… Chiar mi-aş dori ca, pentru o zi, angajaţii să stea la cafele, iar patronii să facă ziarele.

Să meargă pe teren, să scrie, să facă fotografii, să editeze, să tehnoredacteze paginile, iar apoi să pună şi textele pe ediţia online. Sau să facă ştirile pentru radio sau TV începând de la zero. Se poate? Vă rog eu mult. După ce veţi fi făcut asta, atunci şi Alin Tişe va putea spune, fără să îl acuze cineva că minte, că a discutat cu presa. Până atunci…

20 thoughts on “Care presă?”

  1. Aveti grija la el, e mai pervers decat va inchipuiti! Si are sfatuitori care urasc jurnalistii independenti.
    Tise daca are curaj sa vina la dezbaterea APPC pe care o organizati si patronii de care zice sa vina si ei. Sa se discute fata in fata.

  2. Nu vad de ce e rau ca omul vrea sa sprijine presa din Cluj? Eu cred ca intentia lui este chiar sa ajute, mai ales ca se refera la intreaga plaja de presa, nu doar la unii. Intentia sa trebuie insa discutata cu reprezentantii sindicatelor si asociatilor de presa si cu reprezentantii patronatelor de presa din Cluj obligatoriu, din aceasta discutie vor iesi si criteriile care trebuie aplicate in impartirea banilor in cazul in care se convine de comun acord sa se accepte ajutorul. Nu e un lucru ce trebuie demolat din start, din punctul meu de vedere.

  3. @cristi… e opinia ta şi o respect. Nu pot, însă, să fiu de acord cu ea. De ce trebuie ajutată presa din bani publici? E vorba totuşi, despre instituţii private. Dacă ştiu să se administreze, foarte bine. Dacă nu, la fel de bine. De ce nu s-ar putea folosi aceşti bani publici pentru altceva? De exemplu, investiţii în judeţ, în zonele care arată ca acum 1000 de ani.

  4. Prin ce au declarat unii patroni de presa clujeni recunosc implicit ca Nu au bani sa iti tina publicatiile. Asta e problema de ani si ani la cluj.
    In plus, patronatele au descurajat non stop, mana in mana cu politicul existenta unor asociatii profesionale de media ce sa mai discutam de sindicate.

    toate astea au dus la amutirea presei clujene, una slaba in mare, mult prea cuminte si rabdatoare. De accea dezbatarea de care a zis aici cineva trebuie sa aiba loc odata si odata. Nu putem la infinit sa stam sa vedem cum patronii se sfasie intre ei, desi, pana la un punct exista un interes comun cu cel al breseli care chiar face ziarele.
    In plus , la Cluj exista modelul patronului-jurnalist, care detine si scrie in gazeta fata de Vantu, Sarbu, Voiculescu care nu se baga. Patriciu mai nou e si el editorialist. Aici iara e de discutat. De accea dezbatere trebe.

  5. As vrea o poza cu mai dreptmergatorul Alexa care semneaza contractul cu Tise si apoi se pune in genunchi si ii pupa mana. Iar in spatele sa Rares Bogdan se inghionteste cu Danciu de la FTR, care sa ajunga mai rapid la mana lui Tise. In tot acest timp Tise isi face poze cu telefonul mobil in care surprinde verigheta primita de la nasu si apoi trimite pe mms pozele la Palatul Victoria, unde Boc le urca pe blogul sau personala ofline si isi spune in mine: Acu mai faceti misto de mine? In final totul se termina intr-o orgie de pupaturi de mana in care Tise este scaldat in saliva preadreptilor Alexa si Bogdan.

  6. srs@, alexa a declarat ca se gandeste sa nu primeasca, nu il baga in acceasi oala cu altii, e a avut o pozitie corecta cat de cat.

    Acuma o sa vina sa te injure, stai sa vezi…

  7. sunteti niste amarati,nu intelegeti mai nimic, din pacate…toti mogulii intretin presa din banul public, intr-un fel sau altul.Nicicand nu a fost altfel, indiferent ca vorbim de presa centrala sau cea locala

  8. Eu am spus una si din pacate s-a inteles alta. Prefer sa nu mai intru in discutie cu nimeni pe acest subiect, pana la urma e treaba lui Tise si a presei din Cluj, iar eu unul nu sunt nici jurnalist si nici Tise sau membru al Consiliului Judetean. De citit am sa citesc tot ziua de cluj, clujeanul si city. restul presei din oras nu ma intereseaza. Scuze ca m-am bagat in dezbaterea voastra. Paste fericit.

  9. seful de cabinet al lui serBAN radulescu – si ziarist la romania libera?!

    am vazut saptamana trecuta cred, pe ncn, un domn – Leonard Horvath. care cica ar fi jurnalist la romania libera (l-a trimis “celebrul” padureanu in locul lui). toate bune si frumoase, insa horvath – ex lider pntcd, actual stab pd-l si sef de cabinet sau consilier al senatorului pd-l serban radulescu – e notoriu implicat politic. cum draq nu se sesizeaza nimeni? francezule, francezule, acuma si jurnalist, si politician? ma appppppc, ce faceti?

  10. da bani…si ce? pana la urma CJ a mai avut in istorie un ziar al sau. de ce insa nu cumpara un ziar sa-l tina CJ-ul?

    iar daca la discutie s-au infipt patronii de media (ii stim noi care sunt) ce se tot lauda prin “editoriale” ca n-au probleme cu banii???

    e clar ca exista o problema in media, ca bani nu sunt si ca patronii de media ar mai “suge” oaresce infuzie de capital proaspat, dar evident nu pentru ziaristi, ci pentru o alta vacanza in insula pastelui (de s-ar duce!), pe bani publici. doar nu vreti sa rateze meciurile de golf lui santu’asteapta? (sic!)

  11. măi frate! mi se pare incredibil. am zis că nu mă bag în treaba asta, că nu e responsabilitatea mea să ţin un ziar, să plătesc oameni,
    DAR
    de ce nu aşteptaţi, măi oameni buni, clarificarea criteriilor pe baza cărora se dau banii? abia după aia să săriţi, eventual.
    altfel, poate o să se ajungă la ceva de genul: Tişe vrea să-i ureze lui Boc “lamulţiani pe fotoliul de premier” cu o machetă publicitară plătită. cu bani. cu banii ĂŞTIA. e vreo problemă undeva?
    ce prostie! iar APPC e ipocrită la faza asta, cu tot respectul pentru colegi. cînd am ridicat problema cadourilor pentru ziarişti mi s-a răspuns că cine are sînge scrie oricum, indiferent ce cadouri primeşte. dintr-o dată formula nu se mai aplică.

  12. Apropo de bani iata ce spune Tise: “din punctul nostru de vedere, putem face parteneriate sau sa avem proiecte comune cu presa. Avem bani alocati pentru mediatizari-publicitate de proiecte si in acelasi timp avem in plan actiuni de promovare a judetului sau de promovare a actiunilor noastre, ca si Consiliu Judetean. Acest parteneriat poate aparea in aceasta forma legala, de actiuni publice si publicitate pe proiecte punctuale”. Deci parteneriate. Intr-un editorial dl. Rares ataca APPC pentru ca a avut curajul sa nu plece capul: “De altfel, sunt puţin uimit de poziţia uneia dintre organizaţiile jurnaliştilor clujeni, pe care o pun exclusiv pe seama unei frustrări evidente”
    Sigur ca luand din context putem sa spunem simplu APPC vorbeste prosti, e criza, presa are nevoie de bani altfel moare. Dar hai sa vedem the big picture. Tise spune ca are 1 milion pe care il da pe parteneriate cu presa si dupa ce se intalneste cu patroni de presa. Cool! Spune cu jumatate de gura ca vor fi si criterii, dar evident stabilite cu patroni de presa. Adica intelegem ca se intalnesc baietii la Aroma sau ma rog Sinaia unde Tise si patroni stabilesc criteriile.
    In tot acest calcul Rares Bogdan evident minimizeaza APPC-ul organizatia care ar trebui ca in acest context sa aiba un cuvant greu de spus in intocmirea criterilor. Oare nu era normal ca Tise sa zic ma consult cu APPC-ul sau alta organizatie reprezentativa al ziaristilor din Cluj care sa zica ei cum sa se imparta banii ca sa fie totul in regula?
    Dl Rares zice APPC e frustrat. In esenta demersul lui Tise nu face decat sa concrestizeze ceea ce se intampla si pana acum. Institutiile publice fie CJ, fie Primarie dadeau subventii ziarelor locale. Numai ca atunci se mergea pe licitatii. O firma de publicitate lua casul si il impartea la restul. Dar era licitatie, cum era.

  13. In cluj exista doar o singura asociatia profesionala care functioneaza ok, de cinci ani: APPC. Restul sunt insinuari ale lui Rares Bogdan in articolul pe care l-a scris. El stie bine ca doar APPC exista pt ca e singura care a facut ceva pentru palmasii din presa. Peste tot in lume asociatiile profesionale dar girul moral breslei nu patronatele. Dar nu se doreste normalizarea acestei chestiuni de catre patronii de ziare clujene.

    Acolo sus, la patronate e buba, si acolo se incurca lucrurile pt ca acolo sunt interesele si acolo si banii. Multi pt dirty jobs- vezi ce faceau aia din “Gazeta” pana li s-a dat in freza!

  14. De ce nu se gandesc toti cei care contesta formula pe care intentioneaza sa o aplice CJ si la faptul ca metoda gandita nu e altceva decat o solutie pentru a cumpara spatiu publicitar? Aveti impresia ca exista vreo publicatie, respectiv Tv in Cluj care sa traiasca din vanzarea la chiosc sau platile facuta de firmele de cablu? Nu! Trebuie vandut spatiu publicitar pt ca salariile sa poata fi platite domnilor! Iar din perspectiva Consiliului Judetean, e firesc ca acesta sa aiba dreptul sa cumpere acest spatiu, mai ales ca o face “la vedere”.

  15. Dacă va spune domnul Tişe asta, oficial, atunci putem vorbi despre cumpărare de spaţiu publicitar. Până atunci…
    Oricum, şi acea cumpărare de spaţiu publicitar ar trebui făcute… e doar o părere … pe baza unor criterii. Iar acestea să stea la baza unei licitaţii.
    Altfel, revenim la aceeaşi poveste… bani publici îmnpărţiţi după bunul plac.

  16. tise vrea sa dea bani presei intr-un fel destul de transparent mi se pare mie, unii nu vor sa-i ia, ceilalti i-ar lua, cine va castiga? eu cred ca jurnalistii si cititorii, prea putin cei care-i dau, care vor fi criticati si admonestati daca vor gresi , chiar mai mult decat acum, sa nu se zica ca ziaristii si presa ca institutie a fost sensibilizata si cumparata de consiliul judetean a lui tise. nu e asa? am vazut emisiunea de pe TVR cu bogdan rares si popa adrian, amandoi au fost de super bun simt cu un plus pentru bogdan care parea mai stapan pe el. dar per total a fost un dialog absolut civilizat si fara atacuri mitocanesti sau insinuari. ba chiar mi s-a parut ca cel care parea mai impaciuitor si elegant ca exprimare si ca propuneri concrete a fost chiar bogdan, nu am vazut ca a jignit APPCul clujean. am vazut emisiunea nu vorbesc pe auzite! dar oricum mai bine sa-si dea mana patronatele si APPCul pentru a se prezenta cu o pozitie comuna la tise. decat certuri si incercare a muschilor mai bine colaborare si intelegere intre popoare.Noooo, sa traiti bine!

Comments are closed.