Archive for Mai 21st, 2009

“Butoaie” pe Eroilor

Cred că e prima dată când simt că administraţia locală îşi bate joc fără cea mai mică jenă de toţi clujenii. Am tolerat multe, am acceptat că unele “îmbunătăţiri” se pot transforma în ceva util, dar “butoaiele” apărute azi noapte pe Eroilor sunt de-a dreptul sinistre. Voi ce credeţi?

UPDATE: Pe lângă nesimţirea de a fi amplast aceste “butoaie”, primarul mai are tupeul să spună că habar nu are despre ce e vorba.  “Să spună ei (Planwerk) cum le-a venit modelul de cilindri” – e un citat din Apostu, preluat din ZIUA de CLUJ. Cum adică? Primarul oraşului, fostul director tehnic din Primărie, habar nu are de proiectul vechi de doi ani??? Şi ne mai mirăm că zona centrală a oraşului arată cum arată?

UPDATE 2: Ca şi cum nu ar fi fost destul că administraţia îşi bate joc de noi, clujenii, şi o parte a presei vrea să ne ia de proşti. Mă refer la cei care îl “spală” bine de tot pe primar la faza asta şi la cei care au “uitat” să scrie despre asta.

21

05 2009

Adio, Cluj Expres

Colegii de la Cluj Expres au primit astăzi deciziile de concediere, însoţite de un preaviz de 20 de zile. Totodată, vor mai primi un salariu compensatoriu.

“Acum o oră au fost informaţi colegii că astăzi a apărut ultimul număr”, mi-a confirmat Ionela Luchian, redactorul-şef al Cluj Expres.

Din ce ştiu eu, e al doilea produs local al InformMedia căruia i se pune lacăt, după cel de la Deva Hunedoara. Şi acolo, anunţul a fost făcut cam la fel. Ca şi acolo, şi la Cluj, rămâne “în picioare” ediţia online, pe www.clon.ro.

De asemenea, e al doilea ziar gratuit din Cluj care se închide, după Informaţia.

Evident, puteţi citi despre asta şi la Andrei.

21

05 2009

Zile în care-mi vine să las totul baltă

Nu au fost sunt deloc puţine. Din fericire, tot mai rare în ultimul timp. Şi, evident, ştiu că niciodată nu e bine să laşi totul baltă. Dar oare ce alt sentiment te poate încerca atunci când, făcând revista presei într-o dimineaţă, dai peste un text aruncat parcă în dorul lelii pe piaţă? Mai ales atunci când tu documentezi treaba respectivă de mai bine de o săptămână şi, pe deasupra, ţi se promite exclusivitate pe subiect. E simplu: îşi vine să îţi bagi picioarele! Şi să reconsideri tot ce înseamnă onestitate pe lumea asta.

PS: Nu mă bateţi la cap, că nu vă voi dezvălui care e textul la care mă refer.

21

05 2009