Vasile Racoviţan

Al doilea film pe care l-am văzut azi în cadrul TIFF e “Bahrtalo!“, un film aflat în competiţia pentru trofeul “Transilvania”. Sincer, nu cred că va lua marele premiu, deşi e un film extrem de plăcut. Prima parte – de fapt, un scurt-metraj de sine stătător – e infinit mai bună decât a doua. Ceea ce salvează întreg filmul e prestaţia lui Lali (Gabor Lajos), care îşi joacă propriul rol. De fapt, joacă rolul oricărui ţigan gabor întreprinzător, descurcăreţ, imposibil de stăpânit, extrem de volubil şi, mai ales, fermecător prin felul său de a fi.
Îndrăznesc să spun că filmul “Bahrtalo!” e prea mic pentru potenţialul imens al lui Lali. Dar tocmai aceasta e şi marea realizare a lui Robert Lakatos: că a găsit, în Cluj, printre nenumăraţii ţigani gabori care se ocupă cu “una-alta”, unul care are stofă de vedetă de cinema. De l-ar fi descoperit Kusturica înainte de “Pisica Albă, Pisica Neagră”…

La “Shirin” nu m-aş fi dus sub nicio formă, dacă nu aş fi citit, în mai multe locuri, recomandarea lui Mihai Chirilov. “Provocarea acestei ediţii”, i-a spus el filmului iranian. Şi într-adevăr, “Shirin”, povestea iubirii neîmplinite a prinţesei/reginei Armeniei, Shirin, pentru pinţul/regele Iranului, Khoslow, e o provocare. Altfel nu ştiu cum să definesc un film pe care, de fapt, nu îl vezi. Doar îl auzi. Un film în care sunt prezentate trăirile a 113 femei care, chipurile, ar urmări filmul.
Sunt convins că multora – asemeni lui Mihai Chirilov – le va place “Shirin”. Sau, mai degrabă, le va place să trăiască, alături de cele 113 femei, povestea de iubire. Mie, unul, mi s-a părut, însă, o pierdere de vreme.