Archive for Decembrie 9th, 2009

Izolare

Începe să îmi fie din ce în ce mai scârbă de ce se petrece în România.
Auzeam aseară că la alegerile europarlamentare au fost aproape 15.000 de voturi multiple. Bine că aflăm acum, după ce nu mai contează.
Sunt convins că peste o jumătate de an o să aflăm că şi la alegerile pentru preşedinte au fost o mulţime de nereguli. La ce o să ne ajute? Probabil, doar la o şi mai mare izolare faţă de Europa. O să ne arate toţi cu degetul când va veni vorba despre România.O să fim, pentru tot mai mulţi, din nou, ţara în care se fură totul.

Şi tot aseară i-am urmărit pe cei de la PSD cum se lamentau că au pierdut alegerile din cauza fraudelor. La fel ca Băsescu la confruntare, şi ei folosesc doar jumătate de măsură când vine vorba de prezentat faptele corect: de fapt, au pierdut din cauza faptului că fraudele puse la cale de ei nu au ieşit aşa cum au plănuit. Sau are cineva impresia că doar unii au umblat cu şmecherii? Dacă da, mai ascultaţi-l o dată cu atenţie pe Ponta, la faza cu “sistemul de fraudare al PD-L a funcţionat mai bine“.

Oare cu ce am greşit, să merităm să fim conduşi de astfel de personaje?

09

12 2009