Vasile Racoviţan

Presedintele Germaniei, Horst Köhler, a demisionat din functie dupa ce o declaratie a sa a declansat un val imens de controverse. Acesta lasase sa se inteleaga ca armata ar putea fi implicata in actiuni de natura economica, fapt ce contravine Constitutiei Germaniei. Asa ca a iesit in fata natiunii si a anuntat sec faptul ca renunta la functie. Explicatia sa a fost una cat se poate de simpla: “Respectul necesar functiei de presedinte a disparut ca urmare a scandalului iscat”.

Presedintele Romaniei ne-a promis, acum ceva vreme, ca va demisiona daca… si daca… si daca. Si azi, tot el e in functie. Ba mai mult, a “imprumutat” si functia de prim-ministru. Iar respectul pentru functia de presedinte al Romaniei mi se pare ca a disparut de mult, foarte mult timp.

E doar inca unul dintre motivele care ma fac sa ma felicit ca traiesc in Germania, nu in Romania.

Daca exista vreun eveniment care merita promovat oricat, oriunde si oricum, acela e TIFF. M-am convins de asta cat timp eram la Cluj, iar acum, de departe, am impresia ca orasul este banal fara acest festival.

Priviti aceasta imagine. E superba. Centrul Clujului, in aceasta ipostaza, e superb. E imaginea pe care mi-as dori sa o vad in orice prezentare a Clujului.

Voi cum va imaginati Clujul fara TIFF? Puteti?

Nu prea am timp sa mai scriu pe blog, dar va promit ca nu il voi lasa sa moara. Asa ca, din cand in cand, o sa incerc sa va mai impartasesc una-alta. Si, evident, Mela va continua sa fie “invitatul special”.

Asadar, chestii scurte:
- in estul Germaniei parca e miezul iernii, nu inceputul verii
- nemtii nu se grabesc, au tot timpul din lume
- criza financiara ii doare rau de tot. in cot, evident
-  birocratia e in floare. doar ca dupa ce rezolvi totul, chiar functioneaza totul, nu mai trebuie “inca un act”
-  Görlitz devine un oras din ce in ce mai placut odata cu trecerea timpului
- mi-e dor de job-ul din presa, dar nu de presa, mai ales cand vad mizeriile pe care le scriu (pe bloguri mai ales) unii care se viseaza jurnalisti si care au impresia despre ei ca sunt buricul pamantului
- imi pare rau ca nu pot merge la TIFF. bine macar ca pot vedea unele filme pe web (da, avem net, merge cu 7,2Mbit/s). plus ca pot iesi afara si sta in ploaie sa vad filmele, exact asa cum am auzit ca va fi in Piata Unirii

Despre altele, alta data!

Iar despre “U”, curand pe ucluj.ro

Se zice că omul se obişnuieşte cel mai uşor cu binele. Dar până să înceapă să-şi facă un locşor în noua ţară gazdă, românul trăieşte nişte şocuri care îl schimbă pentru totdeauna. Da, am mai fost în alte ţări, am văzut, am admirat, m-am întors, am hulit. Dar una e să zici: ehe, ce le pasă nemţilor, n-au ei griji – şi apoi să te întorci la eternele românisme: şpagă la doctor, să arunci pe jos o mizerie că, deh, nu te vede nimeni, să parchezi pe locurile rezervate persoanelor cu handicap sau să ridici roşiile la hypermarket când le cântăreşti – şi alta e să vii aici, la mama lor, şi să trăieşti ca ei.

Este o vorbă care spune „when in Rome, do as the romans do”. Nemţii ţin mult la două lucruri: la berea lor şi la regulile lor. Da, poţi trăi decent în Germania, da, poţi să îţi deschizi o afacere şi să prosperi şi nu, nimeni nu se uită cruciş la tine când le zici că eşti român. Trebuie doar să te comporţi corect, să nu le înjuri cumva berea şi să nu te grăbeşti. După ce aplici regulile astea de principiu, în rest totul e simplu. Rămâne doar să te obişnuieşti cu binele.

Şi când începi să faci asta, te simţi ca un copil în raionul cu dulciuri. Nu ştii ce să alegi, unde să te mai uiţi şi ce să mai guşti. Şi te trezeşti că, vreme de câteva zile, nu îţi poţi şterge pe faţă zâmbetul tâmp şi mina recunoscătoare pentru toate amabilităţile neînsemnate, pentru glastrele cu flori şi pentru toate danke-schön-urile. Adică pentru ceea ce ei numesc stare de normalitate.

Willkommen! Du bist in Deutschland!

Va urma.

Peste puţin timp  veţi afla despre ce e vorba.

Vă spun deocamdată doar atât: va fi primul guest post pe acest blog.