Vasile Racoviţan

San Antonio Spurs, echipa mea favorită din NBA, şi-a luat adio de la acest sezon, după ce a pierdut seria cu Memphis Grizzlies din primul tur al play-off-ului, cu 2-4. Degeaba au condus clasamentul general pe parcursul întregului sezon regulat, degeaba i-au făcut pe mulţi să îşi amintească de titlurile câştigate în trecut… totul degeaba. Când a fost nevoie să îşi arate cu adevărat forţa, Spurs au clacat.

“Am jucat bine de-a lungul întregului sezon. Dar asta nu contează deloc, dacă nu joci bine şi în play-off”, a rezumat Tony Parker cel mai bine starea de fapt, punând astfel punct unui sezon ce se anunţa spectaculos, dar care s-a încheiat la fel ca ultimele, cu un eşec dureros în faţa unui adversar – teoretic – accesibil.

Acum, Spurs vor fi nevoiţi să reia construcţia echipei sau, mai degrabă, să reconstruiască totul din temelii. Parker, Ginobili şi Duncan nu mai sunt oamenii care să ducă în spate vreme de un sezon întreg formaţia, Jefferson clachează când te aştepţi mai puţin, McDyess are o vârstă, iar Hill şi Blair sunt încă necopţi pentru marile bătălii. Acum e rândul lui Gregg Popovich să facă ordine. Sunt curios ce decizii va lua şi – mai ales – dacă are curaj să ia decizii drastice. Altfel, până şi eşecul acesta cu Memphis Grizzlies se va dovedi, în timp, a fi degeaba.

PS: Apropo de eşecuri… Şi “U” Mobitelco Cluj a pierdut primul meci din seria cu Gaz Metan Mediaş, din semifinala Diviziei A. Pe de o parte, mă întristează înfrângerea clujenilor, pe de alta mă bucur de victoria echipei fratelui meu. Cel mai mult, însă, mă bucură că am văzut baschet bun, într-o atmosferă ce a fost iar superbă. Indiferent care dintre aceste echipe se va califica mai departe, pentru mine adevărata finală rămâne acest duel ardelean.

Şi Jose Mourinho poate greşi. Iar când i se întâmplă, rezultatul e dezastruos pentru echipa sa, aşa cum s-a întâmplat în meciul cu FC Barcelona din semifinala Cahmpions league. Portughezul a încercat să fenteze fotbalul, dar până la urmă a fost fentat de un fotbalist aflat într-o formă de zile mari, Lionel Messi, dar şi de propria echipă, incapabilă să înţeleagă, parcă, ideile impuse de el. Cristiano Ronaldo sau Özil nu sunt învăţaţi să nu joace fotbal, iar când li se cere să facă asta, nu se descurcă.

Trecând peste excesul de zel al arbitrului Wolfgang Stark – nu sunt nici acum convins că intrarea lui pepe era chiar de cartonaş roşu – Real Madrid nu a pierdut decât pe mâna sa. Mai rău, pe mâna antrenorului său. Dacă unii pot greşi de 100 de ori şi să nu se observe, “The Special One” greşeşte o singură dată, dar plăteşte scump.

Să ne pregătim deja de finală: Manchester United-FC Barcelona.

Vă spuneam de ieri că Schalke 04 e favorita mea în semifinala Champions League cu Manchester United. Oricât de puţin mi-ar plăcea trupa lui Alex Ferguson nu am însă cum să nu recunosc superioritatea ei în meciul tur. Şi, în plus, să afirm că 0-2 e un scor nedrept. Ar fi trebuit să fie 0-8, poate chiar şi 0-10, aşa ar fi fost redată cu adevărat diferenţa de pe teren dintre cele două lumi fotbalistice. Norocul nemţilor s-a numit, din nou, Manuel Neuer. La ora actuală, cel mai bun portar al lumii. Şi are doar 25 de ani. Dar în faţa unui “vulpoi” precum Ryan Giggs, o adevărată legendă vie a fotbalului, până şi paradele lui îşi pierd din valoare la un moment dat.

Urmează returul de pe Old Trafford, unde United nu a pierdut niciodată în acest sezon, unde nu a pierdut niciodată în Champins League la o diferenţă mai mare de două goluri şi unde nu a ratat nicio calificare după o victorie pe teren străin. Prima finalistă o avem. Cine urmează, Real sau Barcelona?

Gata! S-a terminat chinul. Marea asteptare, de jumtate de sezon , s-a dovedit din nou a fi degeaba. Steaua-Dinamo a fost, din nou, o plictiseala generala, salvata doar de scenele savuroase cu Meme disperat si Gigi si mai disperat de la final. A, si de scandalul din start, cel cu fularele si tortele. In rest, doua ore pe care puteam sa le petrec in orice alt mod decat uitandu-ma la un asa-zis meci. Cica derby! CFR-”U” a fost de o suta de ori mai “adevarat”.

A mai fost recent si episodul 2 din duelul FC Barcelona-Real Madrid, o reeditare la fel de slaba a meciului din campionat, dar macar la final unii au castigat un trofeu. Acum astept sa vad episoadele 3 si 4, macar acolo sa avem parte si de altceva decat de promisiuni, ca de astea m-am saturat de mult.

Pana atunci, in seara asta, le tin pumnii celor de la “Schalke 07″. Manchester United e echipa pe care, de la finala castigata absolut nemeritat cu Bayern, prin golurile intamplatoare din prelungiri ale lui Sheringham si Solskjaer, nu o pot suferi. Asa ca mi-e usor sa am o favorita la calificare din prima semifinala a Champions League. In a doua, mi-ar placea tare mult daca s-ar putea sa nu se se califice nimeni. Dar cum e imposibil, voi tine cu Real, doar de dragul de a vedea o finala in care Raul invinge echipa la care a scris istorie. Si daca nu va fi asa, tot va fi bine, ca sigur vom avea fotbal. Mult mai mult decat in campionatul cel mai laudat din  lume, cel din Romania. Unde daca Steaua-Dinamo e derby si “meci de top”, inseamna ca “U”-Poli trebuie sa fie cel putin la fel de tare ca o finala de Europa League.

A fost pentru prima data cand am petrecut o sarbatoare majora departe de casa. De Craciun, am fost la Cluj, insa acum ne-a fost imposibil sa parasim Görlitz. Si nu pot spune deloc ca mi-a parut rau. Am reusit chiar – desi nu ma asteptam la asta – sa intru in spiritul sarbatorii. Am facut cozonac alaturi de Mihaela – a iesit senzational – am avut oua vopsite (cumparate din magazin, recunosc), am facut o friptura de vis (nu de miel, din pacate, ci de curcan), am facut prajituri si, evident, le-am si mancat. La udat nu am mers, ca de obicei, intrucat aici acest obicei nu exista. Vecinii polonezi au ceva asemanator, insa e mult mai brutal decat la noi in Ardeal: daca ai ghinionul sa te intalnesti cu ei pe strada, te uda cu apa din cap pana in picioare. Ei bine, am evitat intalnirea, asa ca am scapat.

Din pacate, nu am reusit la ajung la Bautzen, unde sorbii fac un adevarat spectacol din traditiile lor de Paste. Astfel ca am fost ramas sa observ cum sarbatoresc nemtii. Fata de Romania, Pastele de aici mi s-a parut, totusi, foarte sec. Daca acasa lumea se pregateste macar cu o saptamana inainte cu de toate – de la mancare la prajituri – aici am avut surpriza sa ma intrebe un coleg de ce am facut prajituri. La fel, cum spuneam, ziua de luni. Nu e deloc ca la noi, unde barbatii au drum lung de parcurs, iar femeile sunt nevoite sa “suporte” pentru o zi parfumuri de toate felurile. Singura bucurie de Paste a nemtilor imi pare a fi cautatul oualor – duminica – si vizitatul rudelor si prietenilor (cand au vreme si chef). In rest, bifeaza si ei cateva zile libere.

Oricum, chiar daca nu mai era nevoie, am realizat din nou ca in astfel de momente nu conteaza unde esti. Cel mai important e alaturi de cine te afli.