Eșecuri

V-am mai povestit cum, pe când eram în căutarea unui loc de muncă altundeva decât în România, aproape că nu trecea o zi fără să citesc câte un e-mail care începea cu ”Domnule Racovițan, vă mulțumim…” și continua cu ”Din nefericire, …”. Erau lucruri cu care nu eram deloc obșinuit, iar asta mai ales din cauză că, vreme de zece ani, nu m-am aflat aproape niciodată în postura de a căuta un job. Iar când am fost în postura de a îmi schimba locul de muncă, am căutat mereu contactul direct. Iar refuzuri nu îmi amintesc să fi primit. Așa că eșecul îmi era, oarecum, un concept necunoscut.

Între timp, ne-am ”împrietenit”, nu neapărat pentru că mi-aș dori eu, dar am constatat că până și acest aspect neplăcut e unul extrem de util. De când m-am mutat în Germania nu am renunțat la visul meu de a lucra în continuare în presă. Sau, în cel mai rău caz, într-un domeniu cât se poate de apropiat. Așa că am continuat să caut oferte de job-uri și să trimit CV-uri. Așa cum mă așteptam, majoritatea răspunsurilor au fost, la început, exact ca în urmă cu un an: ”Mulțumim, dar din nefericire…” Deja nu mă mai deranjau astfel de răspunsuri, ba chiar începusem să îmi hrănesc ambiția cu ele. Eram convins că, la un moment dat, va veni și un e-mail care va suna altfel. Și a venit… Despre ce era vorba și cum s-a încheiat întreaga ”poveste”, în curând.