Vasile Racoviţan

Deși departe, am urmărit și eu cu mare interes evenimentele ce au dus la arestarea primarului Sorin Apostu. Sincer, nu mă surprinde că s-a ajuns aici. Și nu o spun neapărat referindu-mă la zvonurile legate de ”fifty-fifty” – deși niciodată nu iese fum fără foc – ci mai degrabă gândindu-mă la lupta politică tot mai ascuțită, atât pe plan local, cât mai ales național. E clar, fiecare tabără își ascute săbiile și, din când în când, lovește tăios. De această dată, ținta a fost Sorin Apostu. Unii ar spune că a avut ghinion, că mai puteau să îl lase în pace, clar. Dar la fel de bine puteau să îl lovească acum câțiva ani, când aceleași zvonuri circulau în oraș – nu îmi spuneți că Apostu din 2011 e altul decât cel din 2008 (cu excepția funcției publice), că nu cred! Așadar, ar putea fi mulți care pot spune și că a avut noroc.

Oricum ar fi, e o lovitură serioasă dată Clujului, care până acum ceva vreme era obișnuit doar cu succese. Ei bine, după ultimele ”evenimente” – plecarea Nokia, acuzele legate de stadion ce au dus chiar la arestarea vicepreședintelui CJ, Radu Bica, iar în final arestarea primarului Sorin  Apostu – a devenit clar că și la Cluj lucrurile merg cam la fel ca peste tot în România.

Eu unul mă aștept ca totul să continue, să nu se oprească aici. Știu că e utopie, dar vreau ca fiecare dintre cei care au luat măcar o dată un leu șpagă să fie săltați. Pentru că dacă va fi așa, atunci totul va părea doar o vendetă, indiferent cât de bine puse la punct ar fi probele adunate de procurori. Săbiile sunt ascuțite, sunt convins. Vor fi scoase, însă, din teacă?

Mda… a trecut ceva vreme – nu chiar o veşnicie, dar aproape – de când nu am mai scris nimic. Euforia concertului Scorpions a trecut (urmează alta, la finele lui noiembrie, dar asta e altă poveste) şi a fost înlocuită de agitaţia dinaintea mutării noastre la Berlin. Prima parte a operaţiunii “mutarea” e mâine şi, în funcţie de cât de multe lucruri se va dovedi că avem, de fapt, de dus, va mai urma o a doua sau (cine ştie?) o a treia parte. Important e oricum că nu mai e mult…

Ce (ni) s-a mai întâmplat de când nu am mai scris? Nu mare lucru.

“U” s-a întors acasă pe un stadion de-a dreptul fabulos. Poate cel mai frumos din categoria celor de aproximativ 30.000 de locuri. Din câte stadioane am văzut eu de-a lungul anilor, doar unul mi-a plăcut mai mult: Allianz Arena, din München. Această nouă arenă e exact ceea ce merită un club ca Universitatea. Acum rămâne doar ca şi echipa să se ridice la nivelul stadionului… Şi sunt convins că va reuşi! Aşa cum suporterii au demonstrat deja că sunt senzaţionali, aşa vor face şi jucătorii.

Am părăsit Clujul fără prea multă strângere de inimă, lăsând din nou în urmă familie şi prieteni, dar şi acea răutate pe care, încă, nu o pot înţelge, a oamenilor de rând. Cum am mai spus, parcă oraşul nu mai e acelaşi de acum un an şi jumătate. Ori m-am obişnuit eu cu alt mod de a fi al oamenilor, ori clujenii chiar s-au înrăit. Să fie oare de vină – aşa cum spun “specialiştii” – criza? Mă îndoiesc, întrucât am remarcat că, din punct de vedere al imaginii proprii, clujenii chiar nu se zgârcesc.

După trei ani, am ajuns din nou la Viena, unul dintre oraşele mele preferate din Europa. Ca de obicei, m-am simţit excelent, mi-am încărcat bateriile pentru ceea ce urmează şi am ajuns la concluzia că e o prostie să parcurgi distanţa Cluj-Napoca – Görlitz (aproximativ 1150 de kilometri) dintr-un “foc”, când ai ocazia unei “escale” atât de plăcute la Viena, care te “costă” doar 100 de kilometri în plus.

Da, am urmărit şi eu “nebunia” legată de accidentul lui Şerban Huidu. Era imposibil, având în vedere că, parcă, de două zile, în România nu se mai întâmplă nimic. Nu am să încep să elaborez teorii, să caut vinovaţii… nu e treaba mea. Spun doar că e o bătaie de joc ieşită din comun ca, în România, în anul 2011, să nu existe condiţii civilizate de trafic. De aici, şi toate aceste nenorociri…

Până acum, am avut ocazia de a vedea cinci concerte Scorpions – de două ori la Bucureşti, în 1993 şi 2004, o dată la Sibiu, în 2007, o dată la Berlin, în 2011, şi sâmbătă seara la Cluj. Fără discuţie, show-ul de la Cluj a fost de departe cel mai tare dintre acestea.

Dacă în 1993 eram prea mic ca să pot înţelege prea multe din ce înseamnă cu adevărat un concert rock, în 2004 m-au surprins neplăcut locul desfăşurării concertului – Sala Polivalentă – şi audienţa cam nepregătită pentru un show Scorpions.

În 2007, m-a deranjat extrem de mult faptul că printre iubitorii rock-ului s-a înghesuit la concert multă lume care nu avea nicio treabă cu evenimentul. Era şi logic – chiar cred că era un risc asumat – atâta timp cât concertul a fost gratis.

În vară, la Berlin, am avut ocazia de a vedea un concert “altfel”, alături de o orchestră simfonică. Sunetul unic Scorpions, dublat de cel al viorilor, violoncelelor, flautelor şi celorlalte instrumente ale orchestrei, mi-au oferit o seară de vis. Şi totuşi, fiind în centrul Berlinului, nivelul sonorizării a trebuit să fie redus puţin, ceea ce a ştirbit puţin din valoarea spectacolului.

Despre concertul de la Cluj-Napoca nu am decât cuvinte de laudă. Organizarea mi s-a părut foarte bună – având în vedere mai ales faptul că a fost primul eveniment pe noul stadion. Show-ul de “încălzire” nu a fost rău – cei de la Voltaj chiar au încins atmosfera. Iar punctul culminant chiar a fost ceea ce se aştepta: o încântare. Ca fan Scorpions, am gustat din plin mix-ul dintre piesele de pe noul album şi cele “clasice”. Surpriza Always Somewhere, dublată de finalul cu When The Smoke Is Going Down, au fost de asemenea o încântare.

Trupa a lăsat mereu impresia că se simte excelent – James Kottak a fost parcă mai exploziv ca niciodată, vocea lui Klaus Meine a fost la înălţime, Rudolf Schenker şi Matthias Jabs au jonglat la chitare timp de două ore cu zâmbetul pe buze, iar Pawel Maciwoda a purtat aproape în permanenţă un dialog “jucăuş” cu publicul.

Atmosfera a fost, de asemenea, senzaţională. Chiar dacă puţin cam reţinuţi, clujenii s-au relaxat spre final şi au participat activ la Still Loving You şi Wind Of Change, ceea ce a adus un plus de valoare concertului în ansamblu.

În concluzie, nu pot spune decât că mă bucur enorm să spun că în oraşul meu natal a avut loc un eveniment de asemenea anvergură, iar eu am avut ocazia de a fi parte.

Scorpions la Cluj a fost, cu adevărat, fabulos!

PS
- Ana-Maria, mulţumesc din suflet.
- Felicitările mele tuturor celor implicaţi în organizarea acestui eveniment.
- Clujul chiar merită un astfel de stadion şi, pe viitor, evenimente cel puţin de acest nivel.

Mai multe fotografii de la concert, pe Facebook

După o scurtă discuţie cu Mihnea Măruţă – nu a fost nevoie de multe ca să mă convingă – am acceptat să scriu pentru Ora de Cluj un text despre trupa mea preferată, Scorpions, care va concerta sâmbătă, la Cluj-Napoca.

Dacă aveţi chef să aflaţi 15 lucruri pe care (poate) nu le ştiaţi despre Scorpions, vă urez lectură plăcută.

De câteva zile, sunt din nou la Cluj. Pe cât de mai mult m-a bucurat revederea celor dragi, faptul că soţia mea e şofer cu acte în regulă, faptul că am văzut “minunea” – adică stadionul – sau că am apucat chiar să urmăresc pe viu un meci al Universităţii (succesul cu 5-2 de la Mediaş), pe atât de mult m-a întristat să observ că, în ceea ce îi priveşte pe oameni, sunt tot mai răi.

Altfel, Clujul îmi pare (aproape) neschimbat. E la fel de agitat şi aglomerat cum îl ştiam, la fel de relaxant la ceas de seară… Sunt, însă, convins, că toate acestea se vor schimba după ziua de sâmbătă. Odată cu primul eveniment pe stadion, Clujul va avea o nouă faţă, una de care în ultimii ani  a dus lipsă. Clujul va deveni, în sfârşit, un oraş care se va vedea şi de “afară”.