Vasile Racoviţan

Până acum, am avut ocazia de a vedea cinci concerte Scorpions – de două ori la Bucureşti, în 1993 şi 2004, o dată la Sibiu, în 2007, o dată la Berlin, în 2011, şi sâmbătă seara la Cluj. Fără discuţie, show-ul de la Cluj a fost de departe cel mai tare dintre acestea.

Dacă în 1993 eram prea mic ca să pot înţelege prea multe din ce înseamnă cu adevărat un concert rock, în 2004 m-au surprins neplăcut locul desfăşurării concertului – Sala Polivalentă – şi audienţa cam nepregătită pentru un show Scorpions.

În 2007, m-a deranjat extrem de mult faptul că printre iubitorii rock-ului s-a înghesuit la concert multă lume care nu avea nicio treabă cu evenimentul. Era şi logic – chiar cred că era un risc asumat – atâta timp cât concertul a fost gratis.

În vară, la Berlin, am avut ocazia de a vedea un concert “altfel”, alături de o orchestră simfonică. Sunetul unic Scorpions, dublat de cel al viorilor, violoncelelor, flautelor şi celorlalte instrumente ale orchestrei, mi-au oferit o seară de vis. Şi totuşi, fiind în centrul Berlinului, nivelul sonorizării a trebuit să fie redus puţin, ceea ce a ştirbit puţin din valoarea spectacolului.

Despre concertul de la Cluj-Napoca nu am decât cuvinte de laudă. Organizarea mi s-a părut foarte bună – având în vedere mai ales faptul că a fost primul eveniment pe noul stadion. Show-ul de “încălzire” nu a fost rău – cei de la Voltaj chiar au încins atmosfera. Iar punctul culminant chiar a fost ceea ce se aştepta: o încântare. Ca fan Scorpions, am gustat din plin mix-ul dintre piesele de pe noul album şi cele “clasice”. Surpriza Always Somewhere, dublată de finalul cu When The Smoke Is Going Down, au fost de asemenea o încântare.

Trupa a lăsat mereu impresia că se simte excelent – James Kottak a fost parcă mai exploziv ca niciodată, vocea lui Klaus Meine a fost la înălţime, Rudolf Schenker şi Matthias Jabs au jonglat la chitare timp de două ore cu zâmbetul pe buze, iar Pawel Maciwoda a purtat aproape în permanenţă un dialog “jucăuş” cu publicul.

Atmosfera a fost, de asemenea, senzaţională. Chiar dacă puţin cam reţinuţi, clujenii s-au relaxat spre final şi au participat activ la Still Loving You şi Wind Of Change, ceea ce a adus un plus de valoare concertului în ansamblu.

În concluzie, nu pot spune decât că mă bucur enorm să spun că în oraşul meu natal a avut loc un eveniment de asemenea anvergură, iar eu am avut ocazia de a fi parte.

Scorpions la Cluj a fost, cu adevărat, fabulos!

PS
- Ana-Maria, mulţumesc din suflet.
- Felicitările mele tuturor celor implicaţi în organizarea acestui eveniment.
- Clujul chiar merită un astfel de stadion şi, pe viitor, evenimente cel puţin de acest nivel.

Mai multe fotografii de la concert, pe Facebook

După o scurtă discuţie cu Mihnea Măruţă – nu a fost nevoie de multe ca să mă convingă – am acceptat să scriu pentru Ora de Cluj un text despre trupa mea preferată, Scorpions, care va concerta sâmbătă, la Cluj-Napoca.

Dacă aveţi chef să aflaţi 15 lucruri pe care (poate) nu le ştiaţi despre Scorpions, vă urez lectură plăcută.

De câteva zile, sunt din nou la Cluj. Pe cât de mai mult m-a bucurat revederea celor dragi, faptul că soţia mea e şofer cu acte în regulă, faptul că am văzut “minunea” – adică stadionul – sau că am apucat chiar să urmăresc pe viu un meci al Universităţii (succesul cu 5-2 de la Mediaş), pe atât de mult m-a întristat să observ că, în ceea ce îi priveşte pe oameni, sunt tot mai răi.

Altfel, Clujul îmi pare (aproape) neschimbat. E la fel de agitat şi aglomerat cum îl ştiam, la fel de relaxant la ceas de seară… Sunt, însă, convins, că toate acestea se vor schimba după ziua de sâmbătă. Odată cu primul eveniment pe stadion, Clujul va avea o nouă faţă, una de care în ultimii ani  a dus lipsă. Clujul va deveni, în sfârşit, un oraş care se va vedea şi de “afară”.

Radu Neag a descoperit că o mână de ”privilegiați” s-au gândit că cel mai bun de a testa gazonul de pe noua arenă a Clujului este să se adune la o ”miuță”. În frunte cu Alin Tișe, ei joacă de ceva vreme – după cum mărturisește chiar unul dintre ei – fotbal pe Cluj Arena.

De parcă nu ar fi destulă tâmpenia pe care au făcut-o… unul dintre ei, un jurnalist, se și laudă.

Chiar nu le e rușine?

Apropo, au plătit oare chirie? Din câte am citit, e câteva mii de euro pentru un eveniment.

Când am citit prima dată, pe blogul lui Ionel, mi-a rămas un nod în gât. Nici acum nu îmi vine să cred cu adevărat că Alin Fornade a fost îndepărtat de la GSP. Aștept să mă trezească cineva și să îmi spună că totul a fost un vis urât.

Prin această decizie, ”mitul” GSP – care oricum începuse să se sfarme de multă vreme – s-a cam spulberat. Ceea ce, cândva, era cu adevărat cea mai bună echipă de presă din România – mie cel puțin așa îmi părea – a ajuns să își dea cu stângul în dreptul. Pentru mine, GSP fără Alin Fornade e un eșec. În schimb, sunt convins că Alin Fornade va fi un succes și fără GSP!

PS: Nu ratați ceea ce au scris pe această temă Ovidiu, Liviu, Emil, Daniel și – mai ales – ”nebunul” Mișu.