Vasile Racoviţan

Nu am urmărit cu foarte multă tragere de inimă Campionatul Mondial până acum. Ca orice pasionat de  fotbal am privit meciurile, m-am enervat la ratările copilăreşti, m-am bucurat de goluri frumoase, chiar şi de eliminările  Italiei şi Franţei. Nu am simţit, însă, în niciun moment, că mă captivează cu adevărat competiţia din acest an.

Asta, până ieri. Şi nu datorită meciului Olanda-Brazilia, al cărui rezultat mă bucură nespus de mult, ci datorită confruntării dintre Uruguay şi Ghana. Pentru prima dată în afara meciurilor Germaniei am fost suporter al unei echipe. Şi anume, al naţionalei din Ghana. Nu e cea mai spectaculoasă echipă de la World Cup, dar mi-a plăcut pentru că şi-a dat sufletul pe teren pentru victorie. La fel şi aseară, când în ultima secundă a prelungirilor s-a mai arucnat o dată spre poarta adversă. Şi atunci a venit penalty-ul. Şutul lui Asamoah Gyan. Cu câţiva centimetri mai sus decât ar fi trebuit. Ce a urmat, la “loterie”, nu prea mai contează. Acolo câştigă de obicei cine are mai mult noroc. Ieri, a fost Uruguay.

Şi acum îmi pare rău pentru Ghana. Dar mai ales pentru Asamoah Gyan, un jucător pe care îl descoperisem acum câţiva ani, într-o transmisiune a Eurosport de la un turneu U21 parcă. Pe atunci era un puşti care stătea să explodeze. Acum, la World Cup, şi-a arătat clasa. Şi sunt convins că o va face şi în continuare. Plus, să nu uităm un lucru: penalty-urile importante le ratează mereu jucătorii mari. Amintiţi-vă de Baresi, de Baggio, de Waddle, chiar şi de Belodedici sau Dan Petrescu. Ca să numesc doar câţiva cărora le-au tremurat prea mult picioarele la Campionatele Mondiale.

Câteva cuvinte şi despre Uruguay. Diego Forlan e fenomenal. Joacă pentru echipă, iar când e nevoie echipa se pune în slujba lui. Combinaţia a funcţionat perfect până acum. Va urma însă meciul cu Olanda, unde va fi extrem de dificil, mai ales că Suarez va fi suspendat.

Apropo de Olanda… pe lângă faptul că mă bucură nespus victoria “portocalelor”, cel mai  mult mă încântă că, deşi sunt deja în semifinale, încă nu s-au certat între ei. Şi nici nu s-a găsit vreo “vedetă” în grup. Iar asta spune multe despre cum au înţeles olandezii – după multe eşecuri, e drept – că trebuie şi poate fi câştigat un titlu mondial. Mai au doar doi paşi…

N-au marcat, dar e ca şi cum ar fi făcut-o în propriile porţi. Atât Germania (favorita mea), cât şi Anglia şi-au pus singure piedici.
Nemţii s-au jucat cu ocaziile şi au uitat că în fotbal mai e nevoie şi de apărare. Iar sârbii, pe fază, i-au taxat. Să se înveţe minte!

Cât despre englezi, nici nu mai ştiu ce să cred. Mi-e greu să îmi imaginez că Lampard, Gerrard sau Rooney au uitat cum se joacă fotbal. La fel cred şi despre Capello. Dar ceea ce am văzut în jocul cu Algeria nu îmi dă nicio speranţă: Anglia nu are absolut nicio şansă la acest Campionat Mondial.

La revedere, Franta! Poate cea mai dezordonata, dezorganizata echipa de la acest Campionat Mondial, fosta campioana mondiala, e ca si eliminata. Doar o minune o mai poate salva. Iar minunea nu trebuie sa vina de la meciul Uruguay-Mexic, echipe carora le ajunge un egal sa se califice in optimi brat la brat, ci din jocul “cocosilor” cu Africa de Sud.

Ribery, Malouda, Lloris, Evra, Toulalan, Diaby… cu totii sunt jucatori buni, dar impreuna nu functioneaza. Henry si Cisse sunt si ei buni, dar nu au loc in fata unora precum Anelka sau Gignac, simpli spectatori fara bilet la acest CM.  Peste toti e Raymond Domenech. Ranjetul sau te scoate din minti indiferent de situatie. Iar pe jucatori se pare ca i-a scos de tot din minti, din moment ce nu il mai inghit. Cel putin asta e impresia mea… si anume ca Franta plateste tribut scindarii dintre banca tehnica si jucatori.

PS: Daca nici acum, dupa ce am vazut cat de slaba e de fapt fosta noastra adversara Franta, nu ne dam seama cat de la pamant suntem cu fotbalul, atunci e trist. Foarte trist!