Victoria fotbalului
Am ţinut cu Olanda, dar sunt dezamăgit de modul în care trupa lui Bert van Marwijk a înţeles că trebuie abordată o finală de Campionat Mondial. Între a avea tupeu pe teren şi a fi brutal e o diferenţă de la cer la pământ. Olanda de aseară a lăsat deoparte tot ceea ce i-a adus victoriile de până acm şi s-a transformat într-o adunătură de “cotonogari”, în frunte cu Nigel de Jong. L-a urmat apoi şi Mark van Bommel. Singurul care fost trimis însă mai repede la odihnă a fost Heitinga, cel care doar şi-a făcut treaba: l-a oprit pe Iniesta din drumul spre gol.
“Jucând” astfel, Olanda a uitat parcă să mai combine la mijlocul terenului, a “uitat” să joace direct spre paorta adversă. Iar când şi-a adus aminte, Iker Casillas a fost pe fază. Dacă Robben marca atunci când a scăpat singur, victoria era a olandezilor. Era însă un succes umbrit.
Golul lui Andres Iniesta a venit când aproape toţi aşteptau penalty-urile şi a adus însă sucesul celor care l-au meritat. Spania a fost, pur şi simplu, echipa cea mai bună atunci când a trebuit: la “loteria” de câteva minute din jocul cu Paraguay, la semifinala cu Germania şi în momentele-cheie ale finalei cu Olanda. Deşi nu a jucat la fel de spectaculos ca la Euro 2008, Spania de la World Cup 2010 a învţat să fie şi pragmatică. 1-0 a devenit scorul preferat al trupei lui Vicente del Bosque. Dar mereu acel 1-0 se putea transforma într-un festival de goluri, dacă spaniolii ar fi avut puţin mai multă atenţie. Dar nu au avut nevoie de ea…
Şi dacă tot a fost Mondialul acuzelor la adresa arbitrilor, să nu îl uităm nici pe Howard Webb. Mi-a plăcut că a încercat să ţină în frâu un meci incredibil de greu, mi-a plăcut că a căutat mereu să le explice jucătorilor că snt pe teren pentru a juca fotbal, nu pentru lupte libere. A greşit însă grav când l-a iertat pe Nigel de Jong, şi nu cum au reclamat olandezii la faza dinaintea golului. Acolo, Elia a cerşit un fault, iar fundaşii olandezi s-au uitat cum plimbă trei spanioli mingea prin faţa careului.
