Posts Tagged ‘Antena 3’

TV în română, misiune îndeplinită

Cum amenajarea noului apartament nu a durat prea mult, am avut destul timp să mă gândesc cum să rezolv una dintre problemele “arzătoare” încă de când ne-am mutat în Germania, şi anume vizualizarea programelor TV româneşti. Varianta cea mai simplă – pe Internet – nu intra în calcul, din cauza limitei de trafic – 5 GB lunar. Astfel, singura soluţie viabilă rămăsese satelitul. Şi cum contractul cu Digi TV nu fusese încă reziliat, totul devenea şi mai simplu: trebuia să găsesc doar o modalitate de a aduce “farfuria” şi decodorul în Germania, iar apoi să le instalez. Din fericire, am avut un drum în România, aşa că am putut să aduc decodorul. La “farfurie” am renunţat – era cam greu de transportat şi cred că aş fi arătat tare ciudat cu ea în mână la aeroport. Am înlocuit-o, însă, cu una cumpărată de aici, după care a început distracţia. Mai întâi, partea uşoară, cu “instrucţiunile de folosire” primite de la prietenul meu Gelu Radu. Apoi, cea dificilă, cu montatul antenei.

Întrucât am puţină (să zicem) frică de înălţime, mi-a trebuit ceva ambiţie ca să mă conving să mă sui pe acoperiş. Am trecut de acest hop, după care a început o adevărată “muncă de chinez bătrân”. Nu ştiu câţi aţi facut vreodată asta, dar credeţi-mă că instalarea unei antene presupune multă migală şi multă răbdare. Mai ales când nu ai “scule profesionale”. Fiecare milimetru contează. Cred că am stat vreo 4 ore pe acoperiş (noroc ca e plat), până am prins cât de cât o mică urmă de semnal. Apoi, încă o jumătate de oră până am reglat totul. Din nefericire, nu am strâns şuruburile destul de bine, astfel că a doua zi am luat totul de la capăt. După alte câteva ore, rezultatul mult-dorit: antena era fixată, programele mergeau. E drept, când bate vântul puternic sau când plouă, unele programe mai dau rateuri, dar tot e mai bine decât nimic.

E drept, toată această muncă ne-a permis să (re)vedem programele româneşti. Dacă asta e bine sau nu, încă mă mai întreb. Pe de o parte, mă bucur că pot vedea meciurile lui “U”, meciurile din campionatele tari ale Europei, din când în când câte un film în care actorii de la Hollywood chiar vorbesc engleză :) , că pot urmări (din păcate, puţinele) emisiuni de calitate de la televiziunile româneşti, că mai aud vorbindu-se româneşte. Pe de altă parte, însă, faptul că am din nou acces la circul zilnic de pe Antena 3 şi Realitatea TV pur şi simplu mă enervează. Şi nu am nevoie de nervi. Dar, din fericire, există telecomanda. Şi, la nevoie, televizorul din cealaltă cameră, unde merg doar programele din Germania :D

11

04 2011

Digi şi umbra de sub cal

Nenumărate drumuri pe acoperiş (din fericire, e plat), nenumărate încercări de a renunţa, două telefoane la firmele specializate din Görlitz (unii au vrut 50 de euro, alţii au zis că nu se pricep la satelitul Intelsat 10-02). Patru ore joi, plus altele două vineri. La final, am reuşit să fac în aşa fel încât să funcţioneze Digi TV.

Aşa că aseară m-am aşezat liniştit în faţa televizorului, cu telecomanda în mână şi am început să mă plimb de pe un canal pe altul. Pe Antena 3 şi Realitatea, aceleaşi discuţii interminabile, “Dansez pentru tine” la Pro TV, ceva film cu Jackie Chan pe Antena 1. Şi am ajuns, într-un final, la OTV. O “dezbatere” aprinsă despre femeia ce pare a vorbi la telefonul mobil în filmul “Circul”, din 1928. O grămada de “specialişti”, fiecare dându-şi cu părerea. Iar argumentul suprem – “umbra merge şi sub cal” – m-a convins. Nu referitor la film, ci la faptul că în 6 luni nu s-a schimbat nimic. Parcă ieri aş fi închis televizorul în Floreşti şi azi l-aş fi redeschis în Germania.

Noroc că până luni, la ora 14.00 (15.00 în România), când începe “U”-Astra, nu mai e mult. Măcar am un motiv serios să nu regret total faptul că mi-am petrecut două jumătăţi de zi pe acoperiş.

PS: Parcă numai să îmi facă mie în ciudă, azi noapte s-a pornit un vânt pe aici, de nu se mai văd programele pe Digi. :D
PS2: Problema a fost rezolvată. Din păcate, cea cu lipsa de programe “normale” e tare greu de depăşit.

30

10 2010

România = Bucureşti? Impresia de la TV e că da

De ore întregi, pe Realitatea TV şi pe Antena 3 se vorbeşte DOAR despre greva de la RATB.

Nu că nu ar fi o chestiune importantă, dar chiar nu cred că numai Bucureştiul mai contează în ţara asta. Cu siguranţă, se întâmplă şi alte lucruri mult mai interes pentru români decât faptul că bucureştenii stau în staţie şi nu vin autobuzele.

UPDATE: Abia pe la ora 12.00 a apărut, pe Realitatea TV , o ştire cu alt subiect. Era vorba despre medicamentele gratuite şi compensate care, la fel ca mijloacele de transport RATB, lipsesc cu desăvârşire.

01

04 2010

Succes incredibil

Am renunţat de mult timp să mai urmăresc mizeria din politica de la noi din ţară. La fel am făcut şi ieri, când la PSD a fost mare circ. Geoană vs. Ponta vs. Diaconescu vs. Mitrea vs. Mazăre vs. cine mai ştie cine. Circ în toată regula, cu retrageri, voturi date împrumut, certuri pe hol şi zâmbete ca între prieteni între duşmani declaraţi. Evident, totul în direct. Pe Antena 3 sau Realitatea TV. Posturile care, în opinia mea, au făcut cel mai mult rău ideii de TV în România.

Aşa că am mutat pe Eurosport. Apropo, mulţumesc celui care a inventat televiziunea digitală şi posibilitatea de a alege limba în care să fie comentariul. Aşadar, pe Eurosport era alt circ. Mult mai plăcut. Olimpiada de la Vancouver. Iar aseară a fost competiţia de sărituri cu schiurile de pe trambulina mare. A doua de la aceste Jocuri Olimpice. Prima, pe trambulina mică, o câştigase Simon Ammann. Iar aseară cine credeţi că a câştigat? Tot el. Doar nu degeaba s-a pregătit opt ani ca să devină, în mai puţin de o săptămână, cel mai tare săritor cu schiurile din istoria Olimpiadei. Cu patru titluri în palmares, după „dubla“ din 2002, sunt curios ce mai are de demonstrat.

Simon Ammann e cel mai tare. Şi aşa îl va ţine minte istoria. Dar pe Ponta?

21

02 2010