Posts Tagged ‘Champions League’

Meciuri si meciuri

Gata! S-a terminat chinul. Marea asteptare, de jumtate de sezon , s-a dovedit din nou a fi degeaba. Steaua-Dinamo a fost, din nou, o plictiseala generala, salvata doar de scenele savuroase cu Meme disperat si Gigi si mai disperat de la final. A, si de scandalul din start, cel cu fularele si tortele. In rest, doua ore pe care puteam sa le petrec in orice alt mod decat uitandu-ma la un asa-zis meci. Cica derby! CFR-”U” a fost de o suta de ori mai “adevarat”.

A mai fost recent si episodul 2 din duelul FC Barcelona-Real Madrid, o reeditare la fel de slaba a meciului din campionat, dar macar la final unii au castigat un trofeu. Acum astept sa vad episoadele 3 si 4, macar acolo sa avem parte si de altceva decat de promisiuni, ca de astea m-am saturat de mult.

Pana atunci, in seara asta, le tin pumnii celor de la “Schalke 07″. Manchester United e echipa pe care, de la finala castigata absolut nemeritat cu Bayern, prin golurile intamplatoare din prelungiri ale lui Sheringham si Solskjaer, nu o pot suferi. Asa ca mi-e usor sa am o favorita la calificare din prima semifinala a Champions League. In a doua, mi-ar placea tare mult daca s-ar putea sa nu se se califice nimeni. Dar cum e imposibil, voi tine cu Real, doar de dragul de a vedea o finala in care Raul invinge echipa la care a scris istorie. Si daca nu va fi asa, tot va fi bine, ca sigur vom avea fotbal. Mult mai mult decat in campionatul cel mai laudat din  lume, cel din Romania. Unde daca Steaua-Dinamo e derby si “meci de top”, inseamna ca “U”-Poli trebuie sa fie cel putin la fel de tare ca o finala de Europa League.

26

04 2011

Schalke 07

Acum un an, a apus era “Raul Madrid”. Acum, “Schalke 07″ străluceşte.

Când a venit în Germania, Raul era privit de mulţi ca un “expirat”, care caută un final liniştit de carieră. Ei bine, nu a trecut mult şi le-a cam dat peste nas celor care l-au desconsiderat. Deşi Schalke 04 nu a mers aşa cum a visat managerul Felix Magath, cel care l-a convins pe spoaniol să dea Realul pe Bundesliga, Raul şi-a dovedit clasa atât în campionat, dar mai ales în Cupa Germaniei şi Champions League.

Foto: www.schalke04.de

Întâi, a marcat unicul gol al victoriei cu Bayern, din semifinala Cupei, apoi şi-a desăvârşit opera contra lui Inter. Şi-a făcut “încălzirea” la Milano, iar în retur şi-a perfecţionat opera, marcând un gol şi pasând genial pentru al doilea al lui Schalke. În semifinale, urmează Manchester United, o misiunea dificilă pentru nemţi, dar nu imposibilă, mai ales când are în echipă un fotbalist precum Raul. Iar apoi, dacă totul merge conform planurilor noului rege de la Gelsenkirchen, marea finală. Posibil, chiar cu Real Madrid, care va da piept cu FC Barcelona în cealaltă semifinală.

Oare cum ar fi ca noul “Schalke 07″ îşi arate adevărata strălucire contra a ceea ce era odată “Raul Madrid”? Cu adevărat, un vis!

14

04 2011

Toamna fericita?

Bayern München, echipa mea preferata in afara de “U”, va avea sansa de a ma face fericit in aceasta toamna. Si inca de doua ori. Abia astept sa inceapa Champions League!

26

08 2010

Să vină finala!

Bayern s-a distrat cu Olympique Lyon în semifinala Champions League, exact aşa cum mă aşteptam. După un tur modest, returul s-a dovedit a fi o simplă formalitate pentru nemţi. Echipa a practicat din nou un joc extrem de sigur, iar Ivica Olic a făcut ce a vrut cu fundaşii adverşi şi a marcat de trei ori.


Foto: uefa.com

Acum, urmează finala. Cu Inter sau Barcelona? Nici nu mai contează. Parcă ar fi mai frumos cu Barcelona, mai ales că se va juca la Madrid, iar astfel Bayern ar avea asigurat sprijinul a 2/3 din stadion. Dar şi o victorie în faţa lui Mourinho ar fi extrem de dulce.

PS: UEFA a anunţat că Franck Ribery e suspendat pentru trei meciuri, după eliminarea din primul joc contra lui OL. Nicio problemă. Dacă Altintop joacă la fel ca marţi seara, eu sunt relaxat. Bayern nu pierde nimic.

28

04 2010

De râsul lumii

Nu v-aţi săturat să auziţi despre cât de tare e fotbalul din România? Dacă mai aveam nevoie de vreo confirmare că nu e chiar aşa, CFR şi Dinamo ne-au oferit-o aseară.

Încercaţi să faceţi o paralelă cu Manchester United – Bayern München. Acelaşi scenariu: începe repriza a doua, iar un jucător e eliminat. Echipa adversă să transformă brusc, începe să joace fotbal, îşi sufocă adversarul. Dar asta se petrece în Champions League.

În Cupa României, lucrurile stau pe dos: echipa „văduvită“ de un jucător înscrie, adversarii se chinuie. Apoi marchează întâmplător. Dar mai primesc un gol la fel de întâmplător.

Am citit multe reaaţii referitor la meciul de aseară: fabulos, pe muchie de cuţit, partidă de infarct. Mai degrabă un amalgam de erori, din care s-au remarcat câteva „sclipiri“, în special ale lui Gabi Mureşan, un jucător care, la ora actuală, nu cred că are rival în România pe postul lui. Dar asta e altă poveste şi trebuie scrisă de Răzvan Lucescu…

Dacă mai continuăm să ridicăm în slăvi un fotbal ale cărui meciuri „senzaţionale“ sunt doar rodul unor gafe înlănţuite, riscăm să ajungem de râsul lumii. Asta dacă nu cumva am ajuns deja.

15

04 2010