Vasile Racoviţan

Observ, cam de doua saptamani, cum o multime de romani se “aprind” – sau se lasa “aprinsi” – impotriva benzinariilor. Din pacate, m-am obisnuit cu asta: indiferent ce se intampla in Romania, se gasesc tot timpul multi (din pacate) care sa organizeze un protest. Mereu, totul porneste de la o idee simpla: suntem “contra”. Dar oare de ce nu e nimeni, niciodata, “pentru” ceva?

Sa luam exemplul Clujului: sute, poate chiar mii de oameni se lasa indemnati sa blocheze benzinariile si sa plateasca pentru carburantul achizitionat (de regula foarte putin) cu bani marunti. Cine catiga ceva din asta? Oamenii aceia care isi pierd ore din viata ca sa fie “contra” cu siguranta nu. Chiar deloc. Pretul va ramane la fel de ridicat pentru simplul motiv ca aceasta este trend-ul peste tot in Europa. Si in Germania, benzina s-a scumpit. Si in Polonia, la fel. Cozi la benzinarii, insa, nu am vazut. Si nici oameni carand saci cu bani marunti. Chiar daca sunt nemultumiti, oamenii cauta alternative. Si le gasesc.

Mie aceasta “campanie” de blocare a benzinariilor mi se pare o prostie. O pierdere de vreme.

Oare nu ar fi mai binevenita o campanie putin altfel? Spre exemplu una al carei scop sa fie pozitiv: “pentru” imbunatatirea sistemului de transport in comun. Sunt convins ca ar fi, pana la un punct: dintr-o astfel de campanie, “organizatorii” nu ar castiga mai nimic.

L-am auzit ieri pe preşedintele României spunându-ne cât de discriminat se simte el de faptul că Germania şi Franţa nu vor ţara noastră în spaţiul Schengen. L-am auzit, de-a lungul anilor, spunând multe, majoritatea fără noimă, aşa că m-am obişnuit să nu prea bag în seamă vorbele sale. Acum, însă, m-a pus pe gânduri. Şi, pentru câteva secunde, m-am întrebat dacă eu, ca român, mă simt disciminat. Şi răspunsul a venit rapid: nu în Germania, în schimb aici în România, da.

Sunt obligat să mă enervez, sunt obligat să suport nesimţirea unora care se cred Dumnezeu pe pământ, mai apar şi politicienii şi mă mint fără ruşine, sunt obligat să mă uit în jur şi să văd oameni care o duc din ce în ce mai greu. Tot Germania şi Franţa or fi de vină?

Revin la ce scriam ieri, referitor la disparitia televizorului gri. Dupa ce am cautat prin magazine si am ajuns la concluzia ca o fac degeaba, am apelat cu incredere (pentru prima data in viata mea) la eBay. Mai exact, la sectiunea de mica publicitate, unde am gasit un televizor pe gustul meu: ieftin si “sa mearga”. Cand spun ieftin, ma refer la 20 de euro (pretul pe site, ca pana la urma a fost 5 euro -mai mult nu a vrut sa ia vanzatorul). Iar calitatea imaginii si a sunetului: nota 10. Doar e Philips…Si daca e sa caut un nod in papura la toata povestea asta: televizorul e negru si nu gri

Daca e eBay, de ce sa nu fie si Amazon? Site pe care l-am descoperit in totalitatea functiunilor sale tot aici, in Germania. Si de care, evident, ma folosesc cu mare drag. Va povesteam despre cartea “Bin Laden: The Man Who Declared War on America”, de Yossef Bodansky, pe care o cautam de opt ani. Ei bine, dupa cinci minute de click-uri pe Amazon, am gasit-o. Pretul: 28 de centi. Plus 3 euro expedierea. (Andrei, nu te-am uitat )

Totul pare atat de simplu. Si chiar e. De ce nu poate, insa, sa functioneze asta peste tot in lume? De ce pentru unele tari exista alte reguli?

5 zile. Peste 2300 de kilometri prin Germania, Olanda si Belgia. Revedere cu prieteni si rude, distractie si relaxare, plus putin turism prin locuri de-a dreptul superbe.
Nici ca se putea un weekend (prelungit) mai placut.

Deja astept urmatorul (mini) concediu.

Putini sunt cei care stiu ca – nu de mult – am fost pentru cateva zile in Romania. Nu a fost o simpla “plimbare”, ci am avut de lucru. Am petrecut trei zile in Bacau, alaturi de trei jurnalisti de la Spiegel TV. Motivul “excursiei” a fost realizarea unui reportaj despre bandele de skimmeri (persoane care sustrag date de pe carduri si ulterior ii “usureaza” pe proprietari de bani) care dau lovitura dupa lovitura in Germania. Multi dintre cei prinsi in ultimul timp sunt bulgari si romani, iar acestia din urma vin – in marea majoritate – din zona Bacaului.

Dupa o discutie – extrem de interesanta – cu reprezentanti ai BCCO Bacau, am ajuns intr-un sat despre care imi imaginam ca e uitat de lume – Bacioiu. De fapt, e o asezare ce pare prospera, daca e sa te iei dupa casele nou construite, dar care te duce cu gandul in urma cu 100 de ani, daca ii privesti pe locuitori. Saracia e si la ei destul de mare. Astfel ca majoritatea merg sa lucreze in vestul Europei, in Olanda sau in Germania. Spun ca vand ziare, canta si cersesc. Cu banii castigati, mai pun cateva caramizi la palatele pe care si le ridica de ani de zile. Dar de fapt de ce am ajuns la Bacioiu? Simplu: doi tineri de aici au fost filmati in timp ce montau dispozitive de skimming pe un bancomat din orasul german Schwerin. Au fost prinsi, iar acum sunt in arest. Vestea a ajuns si pana in Bacioiu, dar oamenilor de acolo nu le vine sa creada ca tinerii, plecati la munca in Olanda, au fost arestati in Germania. “Au fost trimisi la inaintare si au cazut de fraieri”, e explicatia cea mai la indemana. Si probabil asa si e. Bandele de skimmeri sunt conduse din umbra, iar in plasa politistilor cad, de obicei, cei “mici”.

Cei doi tineri romani, filmati in timp ce montau dispozitivul de skimming la bancomatul din Schwerin

Dupa Bacioiu, am revenit la Bacau, unde – spre surprinderea mea – o sursa m-a ajutat atat de mult, incat am avut ocazia de a sta de vorba cu un tanar care a “lucrat” in domeniul skimming-ului in Anglia si care chiar a fost condamnat pentru faptele sale. Asa ca totul a iesit mult mai bine decat imi imaginam.

Dar cum “vorba lunga, saracia omului”, ma opresc aici cu povestile. Si va invit sa vedeti reportajul – prima parte si a doua parte – difuzat duminica seara, la Spiegel TV Magazin, pe RTL. Vizionare placuta!

PS: Le multumesc celor care mi-au spus ca ma duc degeaba la Bacau pentru a documenta un astfel de subiect, celor care m-au avertizat ca nu va vorbi nimeni cu mine, celor care au incercat sa imi taie orice chef de munca spunandu-mi ca povestile despre skimming sunt tabu in zona. M-au ambitionat si mai mult si gustul reusitei e acum mult mai dulce.