Adio!
Mi-l amintesc şi azi pe puştiul de 19 ani şi două luni care păşea timid în redacţia unui ziar, în octombrie 2000. Atunci, habar nu aveam ce înseamnă presa, ştiam doar că asta îmi doresc să fac. Şi asta am şi făcut, timp de aproape zece ani.
Acum, spun stop! De săptămâna viitoare voi avea un job într-un alt domeniu, într-o altă ţară.
Spun „adio“ meseriei pe care pur şi simplu o iubesc, convins fiind că e vorba doar de o despărţire temporară.
Nu credeam niciodată că îmi va fi atât de greu să renunţ la un job în favoarea unuia pe care îl consider mai oportun la momentul actual. Dacă de la alte ziare am plecat chiar fericit că scap – de situaţii neplăcute, de oameni la fel de neplăcuţi – acum e cu totul altfel. Cei alături de care mi-am petrecut ultimul an şi jumătate la „Adevărul“ au devenit o a doua familie pentru mine. Şi mi-e al naibii de greu să îmi iau „la revedere“. Trebuie, însă, să o fac. Cu inima strânsă, cu o mulţime de regrete, dar cu la fel de multe speranţe.
Le mulţumesc tuturor celor care, în ultimii zece ani, au fost alături de mine. Tuturor celor care au crezut în mine, celor care mi-au acordat încredere, dar şi celor care mi-au dat şuturi în fund, care ulterior s-au transformat în paşi înainte.
Aş mai scrie mii de semne despre această despărţire, dar chiar nu pot. Mă opresc aici.
PS: Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune.
