Posts Tagged ‘Olanda’

Avem o șansă. Să nu o ratăm

România-Olanda 1-4. Nu e un capăt de țară. Dimpotrivă, e doar începutul. De fapt, continuarea începutului de la Istanbul, unde am învins Turcia. Am citit nenumărate păreri despăre meciul de la București, multe despre prestația arbitrilor, care ne-ar fi dezavantajat și din cauza cărora am pierdut meciul. Nimic mai greșit! Arbitrajul a fost slab, dar cădem în penibil dacă începem să îl acuzăm ca fiind cauza eșecului.

Să ne uităm întâi în propria ogradă. De la portar și până la ultimul atacant, avem o echipă națioanlă cu fotbaliști cel mult bunicei, în comparație cu nivelul din Europa anului 2012. Mulți sunt tineri, ”necopți”, mulți sunt în miezul unei cariere ce nu a cunoscut niciun mare succes, mulți sunt la apusul uneia lipsită de strălucirea pe care au visat-o. Suntem doar o echipă micuță, cu potențial. Atât și nimic mai mult.

Iar o astfel de echipă poate crește. Chiar mult, dacă e îngrijită cum trebuie. Dacă cei care sunt responsabili se vor concentra mai mult pe păstrarea nucleului, pe promovarea celor care au valoare, pe ceea ce presupune, până la urmă, crearea unei adevărate echipe.

Hai să ne întoarcem puțin în timp. La începutul anilor ’90. După un Campionat Mondial bun, au urmat o serie de mici șocuri, care au culminat cu acel 2-5 de la Kosice, împotriva Cehoslovaciei. Să ne uităm puțin peste echipa de atunci: Lung, Sabău, Iovan, Prodan, Belodedici, Munteanu, Lupescu, Popescu, Hagi, Dumitrescu, Lăcătuș, Răducioiu, plus rezervele Hanganu și Panduru. Iar acum să judecăm ca și cum ar fi azi acel meci. Ce ar scrie presa de acum despre acel meci și despre jucători? Că la nu-știu-ce fază din minutul X a fost ofsaid, că la urmtoarea nu s-a dat fault în atac, că la golul patru arbitrul iar nu s-a  uitat bine și la 2-5 chiar meritam penalty? Că toți cei care au fost pe teren sunt niște non-valori, că nu au față de echipa națională? I-ar căuta prin baruri, să vadă care câte pahare dă pe gât. Apoi, ne-ar ”delecta” și cu o listă cu gagicile ce le-au trecut prin pat. Iar la următorul meci, ar aștepta de la ei ”minuni”. Știm cu toții că nu s-a întâmplat așa. Arbitrajul nu a contat, iar cei responsabili au ignorat orice critici venite atunci, în afară de cele la adresa selecționerului, l-au schimbat pe acesta, iar acel nucleu de jucători a dus România acolo unde acum nici nu mai îndrăznim să visăm: în sferturile de finală ale unui Campionat Mondial.

OK, să ne întoarcem în prezent. Am pierdut iarăși categoric, De această dată, acasă. Ce face opinia publică? Aruncă pisica în ograda arbitrilor scoțieni. Și se face că uită cum Tătărușanu a boxat aiurea, cum Grozav nu s-a concentrat destul când a fost singur cu portarul, cum Goian se uita la meci când Martens punea latul în careul mic, cum toți mjlocașii noștri știau doar să faulteze când olandezii ajungeau la 25-30 de metri de poarta noastră, cum Tamaș alerga disperat după Lens în finalul primei reprize, cum, cum, cum… Hai să ne uităm mai întâi în ograda noastră, să vedem ce se poate îmbunătăți, să îmbunătățim, iar apoi, când suntem iarăși la nivelul la care am fost acum aproape 20 de ai, să vorbim și de arbitri, de gazon prost, de lumina reflectoarelor și de orice altceva vreți.

Acum, chiar avem o șansă de a reveni unde am fost cândva. Oare cum ar fi să nu îi dăm cu piciorul?

17

10 2012

Pariul meu: Franța

Ca de obicei la marile competiții fotbalistice, voi fi și la EURO 2012 din Polonia și Ucraina suporter al Germaniei.

Totuși, nu cred că nemții vor deveni campioni europeni. Așa cum sunt sigur că Spania nu va repeta performanța de acum patru ani. Deși sunt cotate drept cele mai puternice echipe naționale ale Europei, cred că în cazul ambelor vor ieși mai mult la suprafață lipsurile. Mă refer în cazul Germaniei la lipsa omogenității, cauzată de o perioadă de pregătire foarrte scurtă, dar și la starea psihică proastă a celor mai importanți jucători, cei de la Bayern, apăsați încă de eșecul din finala Champions League. În privința Spaniei, absențele lui Puyol și Villa par că ar putea  fi compensate, dar nu cred că se va întâmpla. În plus, am impresia că victoriile de la EURO 2008 și CM 2010 le-au cam știrbit spaniolilor din dorința de victorie.

Dorință de victorie, în schimb, văd în echipa națională a Franței. După dezastrul din Africa de Sud și după reconstrucția făcută mai degrabă în liniște, Laurent Blanc a creat o formație care poate bate pe oricine și, cel mai important, o echipă plină de jucători avizi de succese. O echipă care, cred eu, va deveni campioană europeană după finala de pe 1 iulie, de la Kiev.

Ar mai fi alte două echipe ce pot emite pretenții: Olanda, dar conform regulii – întărită doar de excepția din ’88 – ”Portocala” pierde dacă ajunge în finală, apoi Anglia – lipsită de o serie de jucători de bază, mi-e greu să cred că va putea rezista. Și cam atât… Evident, oricând poate apărea o surpriză, precum Danemarca în 1992 sau Grecia, în 2004.

08

06 2012

De vis

5 zile. Peste 2300 de kilometri prin Germania, Olanda si Belgia. Revedere cu prieteni si rude, distractie si relaxare, plus putin turism prin locuri de-a dreptul superbe.
Nici ca se putea un weekend (prelungit) mai placut.

Deja astept urmatorul (mini) concediu.

26

10 2010

Victoria fotbalului

Am ţinut cu Olanda, dar sunt dezamăgit de modul în care trupa lui Bert van Marwijk a înţeles că trebuie abordată o finală de Campionat Mondial. Între a avea tupeu pe teren şi a fi brutal e o diferenţă de la cer la pământ. Olanda de aseară a lăsat deoparte tot ceea ce i-a adus victoriile de până acm şi s-a transformat într-o adunătură de “cotonogari”, în frunte cu Nigel de Jong. L-a urmat apoi şi Mark van Bommel. Singurul care fost trimis însă mai repede la odihnă a fost Heitinga, cel care doar şi-a făcut treaba: l-a oprit pe Iniesta din drumul spre gol.

“Jucând” astfel, Olanda a uitat parcă să mai combine la mijlocul terenului, a “uitat” să joace direct spre paorta adversă. Iar când şi-a adus aminte, Iker Casillas a fost pe fază. Dacă Robben marca atunci când a scăpat singur, victoria era a olandezilor. Era însă un succes umbrit.

Golul lui Andres Iniesta a venit când aproape toţi aşteptau penalty-urile şi a adus însă sucesul celor care l-au meritat. Spania a fost, pur şi simplu, echipa cea mai bună atunci când a trebuit: la “loteria” de câteva minute din jocul cu Paraguay, la semifinala cu Germania şi în momentele-cheie ale finalei cu Olanda. Deşi nu a jucat la fel de spectaculos ca la Euro 2008, Spania de la World Cup 2010 a învţat să fie şi pragmatică. 1-0 a devenit scorul preferat al trupei lui Vicente del Bosque. Dar mereu acel 1-0 se putea transforma într-un festival de goluri, dacă spaniolii ar fi avut puţin mai multă atenţie. Dar nu au avut nevoie de ea…

Şi dacă tot a fost Mondialul acuzelor la adresa arbitrilor, să nu îl uităm nici pe Howard Webb. Mi-a plăcut că a încercat să ţină în frâu un meci incredibil de greu, mi-a plăcut că a căutat mereu să le explice jucătorilor că snt pe teren pentru a juca fotbal, nu pentru lupte libere. A greşit însă grav când l-a iertat pe Nigel de Jong, şi nu cum au reclamat olandezii la faza dinaintea golului. Acolo, Elia a cerşit un fault, iar fundaşii olandezi s-au uitat cum plimbă trei spanioli mingea prin faţa careului.

12

07 2010

Piedica spaniolă

Germania a spus “adio” Mondialului (mă rog, va mai juca pentru locul 3 şi recordul lui Klose). Era de aşteptat. Oricât de încâlcit ar fi jucat Spania până la semifinală şi oricât de avântat nemţii. Victoriile nebune cu Anglia şi Argentina nu mai aveau cum să se repete cu Spania, la fel cum nici chinul ibericilor cu Paraguay sau neşansa din jocul cu Elveţia nu ar mai fi putut avea “dublură” în semifinale.

Spania s-a trezit exact atunci când trebuia. Ca o echipă mare, care ştie să se mobilizeze în momentul cel mai important. Germania, pe de altă parte, a ars toată benzina cu Argentina. Iar contra Spaniei s-a mulţumit să se lase dominată la început. A fost greşeala cea mai mare, în opinia mea, pentru că odată ce Xavi şi Iniesta pun stăpânire pe joc nu mai există antidot. Ier nemţii chiar nu au avut nicio replică în faţa adevăratei maşini de fotbal.

Că a fost doar 1-0 e rezultatul ambiţiei spaniole – de neînţeles pentru mine – de a duce mingea până în poartă. Pentru trupa lui Vicente del Bosque şutul la poartă e, parcă, un chin. Oare cum ar fi arătat echipa Spaniei în ultimii ani dacă şi-ar fi încercat, de câteva ori, şi şuturile de la 25-30 de metri? Dar aseară, contra unei echipe în care fundaşii – mai ales Mertesacker şi Boateng – mai mult se uitau după minge decât o interceptau. Sau în care mijlocaşii – cu excepţia lui Schweinsteiger – se gândeau mai degrabă la schimbul de tricouri de după meci cu Xavi decât la o deposedare.

Germania, în ciuda eliminării, nu are de ce să se plângă. A pierdut în faţa celei mai bune echipe din lume. O echipă care este cel puţin cu doi ani înaintea tuturor celorlalte, cum bine remarca Joachim Löw. Va reuşi oare Olanda să recupereze cei doi ani în câteva zile? Am mari dubii. Dar e totuşi o finală de Campionat Mondial, unde se poate întâmpla orice şi unde favoriţii pot să rămână, la final, doar cu “mulţumirea” că toată lumea îi vedea campioni. Întrebaţi-i pe brazilieni cum a fost în 1950, pe Cruyff cum a fost în 1974 sau pe Maradona cea  simţit în 1990.

08

07 2010