Vasile Racoviţan

De câteva zile, sunt din nou la Cluj. Pe cât de mai mult m-a bucurat revederea celor dragi, faptul că soţia mea e şofer cu acte în regulă, faptul că am văzut “minunea” – adică stadionul – sau că am apucat chiar să urmăresc pe viu un meci al Universităţii (succesul cu 5-2 de la Mediaş), pe atât de mult m-a întristat să observ că, în ceea ce îi priveşte pe oameni, sunt tot mai răi.

Altfel, Clujul îmi pare (aproape) neschimbat. E la fel de agitat şi aglomerat cum îl ştiam, la fel de relaxant la ceas de seară… Sunt, însă, convins, că toate acestea se vor schimba după ziua de sâmbătă. Odată cu primul eveniment pe stadion, Clujul va avea o nouă faţă, una de care în ultimii ani  a dus lipsă. Clujul va deveni, în sfârşit, un oraş care se va vedea şi de “afară”.

Vă mulţumesc, din nou, tuturor celor care mi-aţi transmis o mulţime de gânduri bune înainte de a pleca din România.

Mă tot gândesc de câteva zile despre ce să scriu, dar nu prea am idei. Aşa că o să fiu foarte scurt. Şi nu o să vă spun că e superb oraşul în care stau – Görlitz. Vă las să descoperiţi şi singuri asta. AICI sau AICI

Vă spun în schimb că – doar citind ştirile din ziarele româneşti – mă felicit că nu am mai stat în România.