Vasile Racoviţan

România beneficiază, în acest an, de statutul de țară-partener a Germaniei la ”Grüne Woche”, cel mai mare târg internațional în domeniul alimentar, al agriculturii și horticulturii, care se desfășoară la Berlin. O oportunitate excelentă de a face reclamă țării, care – spre lauda autorităților – nu a fost ratată.

Acum un an, scriam total dezamăgit despre prezența României la cel mai mare târg de turism din lume, ITB Berlin. Acum, după o scurtă vizită la ”Grüne Woche”, în ziua destinată doar momentelor ”oficiale”, pot spune că sunt extrem de plăcut impresionat. Atât de faptul că ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără (despre care personal nu aveam până acum o părere prea bună), a avut o prestație ce s-a ridicat la nivelul unui astfel de eveniment, dar mai ales de modul cum arată standul României. Și am văzut doar puțin, când totul era încă în construcție…

UPDATE: Între timp, târgul a luat sfârșit și prima mea impresie rămâne – prezența României a fost una reușită. Cu mult aspecte bune, cu câteva nu prea, dar în general OK.  Dacă doriți să vă faceți o scurtă impresie despre cum a fost ”Grüne Woche 2012”, vă invit să vă delectați cu fotografiile de mai jos, realizate de Mihaela Racovițan.

[Show as slideshow]

12►

Mă bucur nespus de mult de faptul că, după 20 de ani în care doar au înghițit, în sec, bătaia de joc la care au fost supuși, românii au ieșit în stradă. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Ce va aduce acest val de proteste, declanșat după demisia lui Raed Arafat din Ministerul Sănătății, e greu de anticipat. Nu cred că se va ajunge atât de departe încât să vorbim de o nouă revoluție. Cu siguranță, nu îmi doresc să avem parte de o nouă revoluție după “modelul 1989″. Dar dacă cei care conduc România - și cei care au condus-o din 1990 încoace – vor realiza, în cele din urmă, că nu își mai pot bate joc de un popor întreg, atunci putem vorbi de un succes.

Fiind departe, am urmărit protestele doar prin intermediul mass media. Și pot afirma, din nefericire, că m-am îngrozit. Unii căutau să amplifice orice pentru a scoate în evidență cât de “diabolic” e sistemul condus de președintele Băsescu. Alții căutau să minimalizeze importanța manifestațiilor și valoarea lor, scoțând în evidență așa-zisa “calitate redusă” a protestatarilor. Jenant! Din păcate, însă, doar o nouă oglindire a societății românești – dezbinată.

Și ce dacă la proteste au participat membrii ai galeriilor de fotbal? Ei nu au aceleași drepturi ca parlamentarii puterii, spre exemplu? Și ce dacă jandarmii au venit pregătiți de ce e mai rău? Ce, era să vină în pantaloni scurți și cu tricouri pe care să scrie “Sunt jandarm”? Hai să fim serioși: e vorba, totuși, de niște proteste de stradă.

Iar cel mai important lucru e că ele există! Dovedesc că și românii știu să își spună ofurile. Chiar dacă – așa cum constata un prieten – s-au trezit după ce un arab a demisionat dintr-un minister condus de unguri.

Mai bine mai târziu decât niciodată!

Nu am urmărit discursul Regelui Mihai, dar l-am citit ulterior. Mi-a plăcut. Mai ales prin faptul că, deși se află departe de realitățile din România, a știut să pună punctul pe i în privința unor aspecte pe care conducătorii actuali ai țării, niște neisprăviți care au un singur scop – să le meargă lor bine, le ”uită” de câțiva ani încoace.

Ce m-a șocat, însă, a fost – și sunt convins că așa a fost pentru majoritatea – faptul că nici președintele Traian Băsescu, nici prim-ministrul Emil Boc, nici șefa Camerei Deputaților, Roberta Anastase, sau Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, nu și-au găsit timp o oră să asiste la ceremonia din Parlament. Asta mi se pare – și nu mă feresc de cuvinte – o bătaie de joc. Plus o nouă dovadă că astfel de oameni mici nu pot decât să fie și mai mici atunci când e nevoie să dea dovadă de respect, când sunt chemați să se ridice la nivelul funcțiilor pe care le dețin vremelnic.

Seara, după ce am ajuns acasă, am completat formularele pentru recensământ. Să știe și România unde sunt, ce fac, și să nu se mai bazeze pe mine. Pentru că eu am renunțat de mult să mă mai bazez pe o țară condusă de niște incompetenți.

Mda… a trecut ceva vreme – nu chiar o veşnicie, dar aproape – de când nu am mai scris nimic. Euforia concertului Scorpions a trecut (urmează alta, la finele lui noiembrie, dar asta e altă poveste) şi a fost înlocuită de agitaţia dinaintea mutării noastre la Berlin. Prima parte a operaţiunii “mutarea” e mâine şi, în funcţie de cât de multe lucruri se va dovedi că avem, de fapt, de dus, va mai urma o a doua sau (cine ştie?) o a treia parte. Important e oricum că nu mai e mult…

Ce (ni) s-a mai întâmplat de când nu am mai scris? Nu mare lucru.

“U” s-a întors acasă pe un stadion de-a dreptul fabulos. Poate cel mai frumos din categoria celor de aproximativ 30.000 de locuri. Din câte stadioane am văzut eu de-a lungul anilor, doar unul mi-a plăcut mai mult: Allianz Arena, din München. Această nouă arenă e exact ceea ce merită un club ca Universitatea. Acum rămâne doar ca şi echipa să se ridice la nivelul stadionului… Şi sunt convins că va reuşi! Aşa cum suporterii au demonstrat deja că sunt senzaţionali, aşa vor face şi jucătorii.

Am părăsit Clujul fără prea multă strângere de inimă, lăsând din nou în urmă familie şi prieteni, dar şi acea răutate pe care, încă, nu o pot înţelge, a oamenilor de rând. Cum am mai spus, parcă oraşul nu mai e acelaşi de acum un an şi jumătate. Ori m-am obişnuit eu cu alt mod de a fi al oamenilor, ori clujenii chiar s-au înrăit. Să fie oare de vină – aşa cum spun “specialiştii” – criza? Mă îndoiesc, întrucât am remarcat că, din punct de vedere al imaginii proprii, clujenii chiar nu se zgârcesc.

După trei ani, am ajuns din nou la Viena, unul dintre oraşele mele preferate din Europa. Ca de obicei, m-am simţit excelent, mi-am încărcat bateriile pentru ceea ce urmează şi am ajuns la concluzia că e o prostie să parcurgi distanţa Cluj-Napoca – Görlitz (aproximativ 1150 de kilometri) dintr-un “foc”, când ai ocazia unei “escale” atât de plăcute la Viena, care te “costă” doar 100 de kilometri în plus.

Da, am urmărit şi eu “nebunia” legată de accidentul lui Şerban Huidu. Era imposibil, având în vedere că, parcă, de două zile, în România nu se mai întâmplă nimic. Nu am să încep să elaborez teorii, să caut vinovaţii… nu e treaba mea. Spun doar că e o bătaie de joc ieşită din comun ca, în România, în anul 2011, să nu existe condiţii civilizate de trafic. De aici, şi toate aceste nenorociri…

Am făcut egal cu Franţa, ceea ce nu e deloc rău. Nu am jucat cine ştie ce, dar nici francezii, aşa că remiza e OK, chiar dacă asta înseamnă că ne-am asigurat locuri în tribune sau în faţa televizoarelor la EURO 2012.

Am reuşit să evităm dezastrul pe care îl anticipam, dar tot ne-am făcut de râs: gazonul a fost sub orice critică. Păcat de stadionul frumos, de atmosfera surprinzător de plăcută, de ambiţiile celor două echipe… Păcat că, şi de data asta, ne-am dat cu stângul în dreptul. Dacă acum aşa a arătat gazonul, mă întreb oare cum se va prezenta după meciurile din Champions League şi Europa League ale celor de la Oţelul, Steaua şi Rapid? Deocamdată, doar pot să sper că până la finala Europa League din 2012 se va rezolva problema, să nu ne mai facem încă o dată de râs.