Vasile Racoviţan

Mda… a trecut ceva vreme – nu chiar o veşnicie, dar aproape – de când nu am mai scris nimic. Euforia concertului Scorpions a trecut (urmează alta, la finele lui noiembrie, dar asta e altă poveste) şi a fost înlocuită de agitaţia dinaintea mutării noastre la Berlin. Prima parte a operaţiunii “mutarea” e mâine şi, în funcţie de cât de multe lucruri se va dovedi că avem, de fapt, de dus, va mai urma o a doua sau (cine ştie?) o a treia parte. Important e oricum că nu mai e mult…

Ce (ni) s-a mai întâmplat de când nu am mai scris? Nu mare lucru.

“U” s-a întors acasă pe un stadion de-a dreptul fabulos. Poate cel mai frumos din categoria celor de aproximativ 30.000 de locuri. Din câte stadioane am văzut eu de-a lungul anilor, doar unul mi-a plăcut mai mult: Allianz Arena, din München. Această nouă arenă e exact ceea ce merită un club ca Universitatea. Acum rămâne doar ca şi echipa să se ridice la nivelul stadionului… Şi sunt convins că va reuşi! Aşa cum suporterii au demonstrat deja că sunt senzaţionali, aşa vor face şi jucătorii.

Am părăsit Clujul fără prea multă strângere de inimă, lăsând din nou în urmă familie şi prieteni, dar şi acea răutate pe care, încă, nu o pot înţelge, a oamenilor de rând. Cum am mai spus, parcă oraşul nu mai e acelaşi de acum un an şi jumătate. Ori m-am obişnuit eu cu alt mod de a fi al oamenilor, ori clujenii chiar s-au înrăit. Să fie oare de vină – aşa cum spun “specialiştii” – criza? Mă îndoiesc, întrucât am remarcat că, din punct de vedere al imaginii proprii, clujenii chiar nu se zgârcesc.

După trei ani, am ajuns din nou la Viena, unul dintre oraşele mele preferate din Europa. Ca de obicei, m-am simţit excelent, mi-am încărcat bateriile pentru ceea ce urmează şi am ajuns la concluzia că e o prostie să parcurgi distanţa Cluj-Napoca – Görlitz (aproximativ 1150 de kilometri) dintr-un “foc”, când ai ocazia unei “escale” atât de plăcute la Viena, care te “costă” doar 100 de kilometri în plus.

Da, am urmărit şi eu “nebunia” legată de accidentul lui Şerban Huidu. Era imposibil, având în vedere că, parcă, de două zile, în România nu se mai întâmplă nimic. Nu am să încep să elaborez teorii, să caut vinovaţii… nu e treaba mea. Spun doar că e o bătaie de joc ieşită din comun ca, în România, în anul 2011, să nu existe condiţii civilizate de trafic. De aici, şi toate aceste nenorociri…

Pe ucluj.ro

Câteva rânduri – primele şi totodată ultimele din partea mea – pe marginea disputei legată de cine va juca pe Cluj Arena. Tot ce contează e, de fapt, cine va fi acasă pe stadion. Şi răspunsul e unul singur: “U”. Aşa cum spuneau fanii Universităţii, acum ceva vreme, prin intermediul unuia dintre cele mai “adevărate” mesaje pe care le-am citit pe vreun banner pe stadion: banii lor, indiferent cât de mulţi ar fi, nu fac cât dragostea noastră.

Gata! S-a terminat chinul. Marea asteptare, de jumtate de sezon , s-a dovedit din nou a fi degeaba. Steaua-Dinamo a fost, din nou, o plictiseala generala, salvata doar de scenele savuroase cu Meme disperat si Gigi si mai disperat de la final. A, si de scandalul din start, cel cu fularele si tortele. In rest, doua ore pe care puteam sa le petrec in orice alt mod decat uitandu-ma la un asa-zis meci. Cica derby! CFR-”U” a fost de o suta de ori mai “adevarat”.

A mai fost recent si episodul 2 din duelul FC Barcelona-Real Madrid, o reeditare la fel de slaba a meciului din campionat, dar macar la final unii au castigat un trofeu. Acum astept sa vad episoadele 3 si 4, macar acolo sa avem parte si de altceva decat de promisiuni, ca de astea m-am saturat de mult.

Pana atunci, in seara asta, le tin pumnii celor de la “Schalke 07″. Manchester United e echipa pe care, de la finala castigata absolut nemeritat cu Bayern, prin golurile intamplatoare din prelungiri ale lui Sheringham si Solskjaer, nu o pot suferi. Asa ca mi-e usor sa am o favorita la calificare din prima semifinala a Champions League. In a doua, mi-ar placea tare mult daca s-ar putea sa nu se se califice nimeni. Dar cum e imposibil, voi tine cu Real, doar de dragul de a vedea o finala in care Raul invinge echipa la care a scris istorie. Si daca nu va fi asa, tot va fi bine, ca sigur vom avea fotbal. Mult mai mult decat in campionatul cel mai laudat din  lume, cel din Romania. Unde daca Steaua-Dinamo e derby si “meci de top”, inseamna ca “U”-Poli trebuie sa fie cel putin la fel de tare ca o finala de Europa League.

As putea scrie sute de randuri…

…despre cum unii au inteles ca respectul inseamna sa sicanezi oameni a caror singura “vina” e ca vor sa vada un meci de fotbal
…despre cat de “european” e sa pustiesti o tribuna, iar apoi sa inlocuiesti suporterii inexistenti cu o statie de amplificare si zeci de boxe
…despre cum un tusier orb care nu mai are ce cauta in fotbal a fost aproape de a strica o zi de sarbatoare
…despre cum suporterii Universitatii au demonstrat din nou ca sunt cea mai frumoasa galerie din tara
…despre cum jucatorii si antrenorii de la “U” au avut puterea sa treaca orice obstacol le-a fost pus in cale
…despre cum conducatorii de la “U” au tinut piept (la propriu) unora care, simtind ca le fuge pamantul de sub picioare, nu isi pot stapanii nervii
…despre cum trebuie sa se fi simtit unii cand si-au dat seama ca pana si “acasa” sunt umiliti

Dar nu e deloc nevoie de sute de randuri! Pentru ca oricine a vazut macar cateva imagini de la meciul de joi seara a inteles adevaratul mesaj: in Cluj exista o singura echipa, “U”!

Asa ca scriu doar atata:  Multumesc, “U”!

Astept acest meci de mult timp. Mai ales, astept cu infrigurare sa vad spectacolul tribunei alb-negre. E ceva unic si nu pot sa va spun cat de rau imi pare ca nu pot fi joi la Cluj. Voi suferi de la peste 1.000 de kilometri departare si ma voi bucura alaturi clujeni de succes. Rezultatul de pe teren va conta mai putin, chiar daca, precum in orice intrecere sportiva, e important cine va castiga. Ceea ce va conta la finele acestui MECI va fi ca “U” va dovedi din nou ca e superioara, in special acolo unde conteaza cel mai mult: la atasamentul fanilor.

Gazdele meciului de joi (ce ciudat suna sa te numesti gazda in asemenea conditii) incearca numeroase tertipuri, ca sa salveze aparentele – degeaba. Pana la urma, se va dovedi – asa cum bine noteaza prietenul meu Gelu Radu – ca nu sunt straini doar in propriul oras, ci si straini pe propriul stadion.