Posts Tagged ‘“U”’

“U”=Cluj, Cluj=”U”

Am auzit mult tâmpenii la viața mea, dar mutarea la Buzău a echipei de fotbal ”U” e cea mai mare, fără discuție. Că Ana Maria Prodan are tupeu, știam. Dar că acesta se poate transforma un-doi în nesimțire, pe asta nu am așteptat-o. Cum să îți treacă prin cap să iei simbolul Clujului și să te duci cu el taman la Buzău ?!?

În 1940, ”U” a plecat de bunăvoie la Sibiu, a ales să moară puțin, ca să trăiască veșnic. Acum, o mână de neaveniți își bat joc de ”U” și o mută cu forța la Buzău. Așa ceva nu are voie să se întâmple! Acum e momentul ca orașul să lupte pentru cel mai de preț simbol al istoriei sale recente. ”U” înseamnă Cluj, așa cum Clujul e identificat de cele mai multe ori cu ”U”.

E momentul să fie uitați toți cei care și-au bătut joc de ”U” de-a lungul anilor. Acum, trebuie luptat pentru ”U”. Nu e momentul de luptă împotriva nimănui… Oricum, cei care merită își vor primi pedepsele la momentul potrivit. ”U” în Cluj e tot ce contează. Și asta va fi pentru ei pedeapsa supremă!

Tags: ,

31

08 2012

Din suflet

Foto: Ziua de Cluj

Imaginea lui ”Sisi” după marcarea golului victoriei în meciul cu Gloria Bistrița face toți banii. Într-un moment extrem de dificil pentru club, acest jucător pentru care cariera de sportiv înseamnă doar ”U”, a ieșit la rampă ca un adevărat lider. S-a înălțat  peste fundașii adverși, a pus capul în calea mingii și a trimis-o sub bară, fără speranțe pentru portar. Apoi, a izbucnit în lacrimi. Sunt lacrimile bucuriei celui care știe că, la ora actuală, e unul dintre puținii care mai reprezintă ”U” așa cum a fost dintotdeauna. Sunt lacrimile care dovedesc nu doar succesul în lupta crâncenă pe care a dus-o ”Sisi” pentru a reveni în tricoul lui ”U”, nu doar ambiția nemărginită a ”unicului căpitan”. Sunt lacrimi care caracterizează cel mai bine stiuația în care a fost adusă ”U” acum. Sunt lacrimi ”adevărate”, din suflet. Din suflet de ”U”-ist care știe că împotriva neaveniților care și-au bătut și continuă să își bată joc de club există un singur răspuns: dragostea pentru ”U”.

30

07 2012

Jale la “U”

După Pandurii-”U” 6-2, poate ar fi mai bună liniștea decât orice comentariu. Și totuși, e greu să nu spui nimic în astfel de momente. De-a lungul istoriei, ”U” a mai pierdut meciuri la scoruri rușinoase. Se mai întâmplă. Dar parcă niciodată nu a fost într-o situație mai jenantă din punct de vedere al imaginii. Și până când nu va scăpa cumva de tot răul care îl înconjoară, până când nu vor dispărea alde Ioan Mărginean și Ana Maria Prodan, până când echipa nu va fi din nou compusă din jucători care vor lupta pe teren gândindu-se și la aproape 100 de ani de istorie, nu doar la ziua de salariu, până atunci va fi în continuare jale mare.

De departe, cam așa văd eu trista realitate care a pus stăpânire pe Universitatea: o (sper) ultimă răzbunare pusă la cale de cel care s-a autoproclamat salvatorul clubului și care nu a făcut altceva decât să distrugă aproape tot. Un lucru nu va reuși, însă, să distrugă nimeni, oricât de mult ar încerca și oricum l-ar chema: dragostea noastră și atașamentul nostru pentru ”U”. Iar cât timp noi, suporterii, vom fi alături de ”U”, cât timp noi vom continua să spunem povestea ”U” – așa cum a fost ea mereu și cum e și acum, cu bune și rele – nimic nu ne va doborî. Chiar dacă acum e jale mare, să nu uităm de vremurile când ne-am refugiat la Sibiu, de perioada din Divizia C, de anii petrecuți mai mult prin satele Ardealului decât prin Cluj. Mereu, ”U” a renăscut. Și așa va fi și acum. Chiar dacă alde Mărginean, Prodan sau Walter nu-și doresc asta, chiar dimpotrivă. Ei oricum nu contează. Maximum își găsesc loc la capitolul ”personaje triste” din istorie.

Acest text a fost publicat inițial luni, 23 iulie 21012, atât pe bloc, cât și pe ucluj.ro dar din motive (încă) necunoscute mie a dispărut de aici.

Tags:

25

07 2012

Oraș cu suflet alb-negru

Cu patronul plegat, cu majoritatea jucătorii duși ”la pachet” la Ploiești, ”U” a ajuns din nou în situația de a renaște din propria cenușă. A făcut-o de nenumărate ori – spre exemplu, după refugiul de la Sibiu sau după experiența ligii a treia – și o va face din nou. Și asta, în special datorită faptului că, orice s-ar întâmpla, ”U” nu și va pierde niciodată valoarea sa cea mai de preț: iubirea suporterilor.

Din nou, mii de oameni infectați cu ”virusul” alb-negru au ieșit în stradă ca să le reamintească celor care ar putea să pună umărul la redresarea echipei ce înseamnă, cu adevărat, ”U”. Iar dacă măcar unul dintre cei care chiar are puterea de a schimba ceva a și priceput ceva, atunci eu mă bucur.

Și chiar dacă mitingul suporterilor s-a vrut a fi apolitic, eu totuși îndrăznesc să fac o ușoară trecere spre această lume: cum duminică sunt alegeri locale, sper ca, indiferent cine va fi noul primar, acesta să nu uite un lucru – indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent câte succese ar aduna CFR, sufletul orașului va rămâne mereu alb-negru.

Foto: Cosmin Lucaci - Ora de Cluj

 

08

06 2012

Cluj-Berlin, via Viena

Mda… a trecut ceva vreme – nu chiar o veşnicie, dar aproape – de când nu am mai scris nimic. Euforia concertului Scorpions a trecut (urmează alta, la finele lui noiembrie, dar asta e altă poveste) şi a fost înlocuită de agitaţia dinaintea mutării noastre la Berlin. Prima parte a operaţiunii “mutarea” e mâine şi, în funcţie de cât de multe lucruri se va dovedi că avem, de fapt, de dus, va mai urma o a doua sau (cine ştie?) o a treia parte. Important e oricum că nu mai e mult…

Ce (ni) s-a mai întâmplat de când nu am mai scris? Nu mare lucru.

“U” s-a întors acasă pe un stadion de-a dreptul fabulos. Poate cel mai frumos din categoria celor de aproximativ 30.000 de locuri. Din câte stadioane am văzut eu de-a lungul anilor, doar unul mi-a plăcut mai mult: Allianz Arena, din München. Această nouă arenă e exact ceea ce merită un club ca Universitatea. Acum rămâne doar ca şi echipa să se ridice la nivelul stadionului… Şi sunt convins că va reuşi! Aşa cum suporterii au demonstrat deja că sunt senzaţionali, aşa vor face şi jucătorii.

Am părăsit Clujul fără prea multă strângere de inimă, lăsând din nou în urmă familie şi prieteni, dar şi acea răutate pe care, încă, nu o pot înţelge, a oamenilor de rând. Cum am mai spus, parcă oraşul nu mai e acelaşi de acum un an şi jumătate. Ori m-am obişnuit eu cu alt mod de a fi al oamenilor, ori clujenii chiar s-au înrăit. Să fie oare de vină – aşa cum spun “specialiştii” – criza? Mă îndoiesc, întrucât am remarcat că, din punct de vedere al imaginii proprii, clujenii chiar nu se zgârcesc.

După trei ani, am ajuns din nou la Viena, unul dintre oraşele mele preferate din Europa. Ca de obicei, m-am simţit excelent, mi-am încărcat bateriile pentru ceea ce urmează şi am ajuns la concluzia că e o prostie să parcurgi distanţa Cluj-Napoca – Görlitz (aproximativ 1150 de kilometri) dintr-un “foc”, când ai ocazia unei “escale” atât de plăcute la Viena, care te “costă” doar 100 de kilometri în plus.

Da, am urmărit şi eu “nebunia” legată de accidentul lui Şerban Huidu. Era imposibil, având în vedere că, parcă, de două zile, în România nu se mai întâmplă nimic. Nu am să încep să elaborez teorii, să caut vinovaţii… nu e treaba mea. Spun doar că e o bătaie de joc ieşită din comun ca, în România, în anul 2011, să nu existe condiţii civilizate de trafic. De aici, şi toate aceste nenorociri…

18

10 2011