Vasile Racoviţan

Cum amenajarea noului apartament nu a durat prea mult, am avut destul timp să mă gândesc cum să rezolv una dintre problemele “arzătoare” încă de când ne-am mutat în Germania, şi anume vizualizarea programelor TV româneşti. Varianta cea mai simplă – pe Internet – nu intra în calcul, din cauza limitei de trafic – 5 GB lunar. Astfel, singura soluţie viabilă rămăsese satelitul. Şi cum contractul cu Digi TV nu fusese încă reziliat, totul devenea şi mai simplu: trebuia să găsesc doar o modalitate de a aduce “farfuria” şi decodorul în Germania, iar apoi să le instalez. Din fericire, am avut un drum în România, aşa că am putut să aduc decodorul. La “farfurie” am renunţat – era cam greu de transportat şi cred că aş fi arătat tare ciudat cu ea în mână la aeroport. Am înlocuit-o, însă, cu una cumpărată de aici, după care a început distracţia. Mai întâi, partea uşoară, cu “instrucţiunile de folosire” primite de la prietenul meu Gelu Radu. Apoi, cea dificilă, cu montatul antenei.

Întrucât am puţină (să zicem) frică de înălţime, mi-a trebuit ceva ambiţie ca să mă conving să mă sui pe acoperiş. Am trecut de acest hop, după care a început o adevărată “muncă de chinez bătrân”. Nu ştiu câţi aţi facut vreodată asta, dar credeţi-mă că instalarea unei antene presupune multă migală şi multă răbdare. Mai ales când nu ai “scule profesionale”. Fiecare milimetru contează. Cred că am stat vreo 4 ore pe acoperiş (noroc ca e plat), până am prins cât de cât o mică urmă de semnal. Apoi, încă o jumătate de oră până am reglat totul. Din nefericire, nu am strâns şuruburile destul de bine, astfel că a doua zi am luat totul de la capăt. După alte câteva ore, rezultatul mult-dorit: antena era fixată, programele mergeau. E drept, când bate vântul puternic sau când plouă, unele programe mai dau rateuri, dar tot e mai bine decât nimic.

E drept, toată această muncă ne-a permis să (re)vedem programele româneşti. Dacă asta e bine sau nu, încă mă mai întreb. Pe de o parte, mă bucur că pot vedea meciurile lui “U”, meciurile din campionatele tari ale Europei, din când în când câte un film în care actorii de la Hollywood chiar vorbesc engleză , că pot urmări (din păcate, puţinele) emisiuni de calitate de la televiziunile româneşti, că mai aud vorbindu-se româneşte. Pe de altă parte, însă, faptul că am din nou acces la circul zilnic de pe Antena 3 şi Realitatea TV pur şi simplu mă enervează. Şi nu am nevoie de nervi. Dar, din fericire, există telecomanda. Şi, la nevoie, televizorul din cealaltă cameră, unde merg doar programele din Germania

Evident că Voican nu a fost în afara jocului în ultimul minut când a marcat în poarta lui Gaz Metan Mediaş. Dar a fost off-side, pentru că aşa a decis tuşierul. La fel cum o făcuse şi în prima repriză, pe un atac al gazdelor, când un jucător scăpase singur-singurel cu Popa. Să nu uităm, însă: nici cu Dinamo nu a fost fault la golul lui Menassel, am mai spus-o, pentru simplul motiv că arbitrul a decis aşa.

Da, e foarte dureros să pierzi două puncte aşa cum a făcut-o „U” sâmbătă la Mediaş. Dar poate că un mic duş rece înainte de MECI e binevenit. „U” a pierdut trei puncte nu neapărat pentru că un tuşier care de multă vreme nu mai înţelege exact regula off-side-ului a ridicat fanionul. A pierdut pentru că a ţinut încă o dată să transforme una dintre cele mai celebre axiome ale fotbalului în teoremă, cea cu „2-0 e cel mai periculos scor”. Aşa şi e, însă doar atunci când te culci pe o ureche. Altfel, e rezultatul care duce la 3-0, 4-0, etc.. Să fim serioşi, fără sclipirea lui Claudiu Niculescu şi fără indecizia fundaşilor şi portarului Gazului, nici nu exista acel 2-0. Aşa cum nici 2-2 nu ar fi existat dacă „U” ar fi avut, pe lângă Munteanu, un al doilea fundaş central pe teren.

Să ne lamentăm ar fi, însă, fără rost. Badea a „odihnit” câţiva titulari, alţii şi-au permis singuri 90 de minute de „somn” pe gazon. Dar acum nu mai contează. Acum urmează MECIUL. Băieţi, v-aţi trezit cu toţii?

Text publicat pe site-ul ucluj.ro

Pe Mihai Corui l-am vazut prima data candva la inceputul anilor ’90. Era vremea cand incepeam sa gust din plin baschetul. “U” avea o echipa de vis, iar Mihai Corui era component al alteia, aproape la fel de buna, cea a Sibiului. Dupa aceea, Mihai Corui a venit la “U”. Ca suporter, m-a bucurat enorm. Si acum mi-l amintesc stand “cuminte” pe semicerc, parca adormindu-si adversarul direct in asteptarea mingii, pentru ca apoi cu un calm pe care nu l-am vazut la multi baschetbalisti sa inscrie de la 3 puncte. Iar aceasta faza o repeta parca la nesfarsit.

Mihai Corui a fost unul dintre baschetbalistii mei preferati – alaturi de toti ceilalti care jucau cu “U” pe piept si care ne-au adus nenumarate bucurii. L-am apreciat la fel de mult si dupa ce s-a apucat sa antreneze. Era “altceva” decat antrenorii cu care ma obisnuisem. Un adevarat gentleman pe banca echipei din Targu Mures.

Mihai Corui este al doilea interlocutor al meu in seria de interviuri pe care le realizez pentru ucluj.ro. Si ca partener de dialog, e exact asa cum il stiam ca jucator si antrenor – un adevarat gentleman – mai ales atunci cand vorbeste despre “bubele” baschetului romanesc: loveste acid, o face insa folosind cuvinte frumoase si argumente pertinente. Din tot sufletul va recomand sa va “rupeti” cateva minute si sa cititi interviul cu Mihai Corui. Merita! Lectura placuta!

Numirea lui Ionut Badea e – exact asa cum a “amenintat” Florian Walter acum ceva vreme – “o mutare surpriza”.

Dupa plecarea lui Marian Pana, nu putini au fost cei care mizau – mai degraba visau – ca pe banca lui “U” va ajunge un antrenor “cu nume”. Deja ni-i si imaginam pe Ilie Dumitrescu, pe Ionut Popa, chiar pe Cristiano Bergodi sau Cristi Pojar imbracati in treningul cu dunga aurie si cu “U” pe piept, aranjand piesele alb-negre pe teren.

Si atunci a intrat in scena Walter cu o prima surpriza: l-a lasat pe Claudiu Niculescu sa se “antreneze” pentru functia de antrenor. Si a tinut pe toata lumea in suspans. Lista “posibililor” s-a marit repede, pe ea au fost inscrisi Ilie Stan, Ionut Chirila sau Romulus Gabor. Intre timp, Walter statea linistit. Nu doar pe banca, in general parea – si chiar sunt convins ca era – linistit. Chiar daca echipa nu mergea “ceas”. Stia ceva – asta e impresia pe care mi-a lasat-o mie. Si chiar asa era, dupa cum chiar el ne-a dezvaluit: avea deja de doua saptamani certitudinea ca echipa are un nou antrenor.

Acum e randul lui Ionut Badea sa isi faca “numarul”. De preferinta, sa urmeze calea pe care a pornit deja patronul, cea a surprizelor. Placute, sper, si nu de genul celor nedorite, oferite din pacate tot mai des in ultima veme: jucatori speriati din primul minut de adversari sau esecuri neastepate cu trupe mult mai slab cotate. “U” a demonstrat deja ca stie juca frumos, ca stie sa faca spectacol, ca stie sa se faca iubita, ca stie – ceea ce conteaza cel mai mult cand se trage linia – sa castige.

Asadar, domnule Badea, va rog surprindeti-ne si aratati-ne ca toate acestea nu au fost pura intamplare!

(c) ucluj.ro

Cand am ales sa plec dn Cluj si sa ma mut in Germania eram constient ca, la un moment dat, voi ajunge sa duc dorul vietii de ziarist.

Mi-e dor de tanarul care intra intr-o redactie de ziar cu inima cat un purice. Mi-e dor de tanarul care batea strazile Clujului in lung si in lat pentru a obtine o stire. Mi-e dor de tanarul care statea cate o zi intreaga pe coclauri, dupa care venea in redactie si scria pana seara tarziu. Mi-e dor de tanarul pentru care weekend-ul insemna trezirea la 3,4 sau 5 dimineata, un drum de sute de kilometri, un meci al lui “U”, drumul inapoi si apoi un alt drum, la Sala Sporturilor, la alte meciuri.

Si tocmai pentru ca mi-e dor de munca de ziarist, am acceptat – cu mare, mare bucurie – propunere prietenului meu Gelu Radu de a pune putin umarul la site-ul suporterilor celei mai frumoase echipe din lume, ucluj.ro. Atat cat voi putea de aici, din Germania, voi realiza o serie de interviuri cu oameni ale caror destine s-au legat de “U”. Primul pe lista a fost fotbalistul Gabi Jula, care evolueza in prezent la Energie Cottbus, in 2. Bundesliga. Un sportiv de exceptie si un om de nota 10.

Vor urma… doar nu credeati ca va spun de pe acum? Lectura placuta in continuare.