Împrumut?

Noul manager general de la CFM Universitatea Cluj SA, Alin Păunel Tişe, a susţinut azi prima sa conferinţă de presă în noua calitate. În care a vorbit, printre altele, despre societatea Impact.
Potrivit Citynews, Alin Păunel Tişe a spus că această companie a împrumutat clubul cu 2.000.000 de lei. Cum adică, împrumut? Din câte ştiu eu, companiile listate la bursă, cum e şi Impact, nu au voie să împrumute. Dacă mă înşel, corectaţi-mă, vă rog!

9 thoughts on “Împrumut?”

  1. Nu Impact a imprumutat clubul, ci o companie din grupul Impact care nu e listata la bursa. Asteapta si tu Vasile sa i se uste macar cerneala pe contract la omul asta si apoi desfinteaza-l.

    PS
    Informatia ai citit-o mai demult, intr-un cotidian local. Nu mai stiu care….Sau doar dupa ce ai citit in citynews ai aflat?

  2. Daca nu Impact a imprumutat clubul, atunci de ce nu spune managerul care este compania?
    Cat despre faptul ca il desfiintez… cum spui tu, am spus-o de la inceput: prezenta unui om politic (da, Tise e om politic, desi nu mai e membrui al PD de ceva vreme) in fruntea clubului imi provoaca greata! Pentru ca sunt convins ca acest om nu e acolo doar pentru ca e bun manager. Exista multe alte motive.
    Cat despre faptul ca am citit informatia, da, am mai citit-o. Era vorba de ZIUA de Cluj. Mea culpa, ca m-am trezit atat de tarziu sa scriu despre asta!

  3. nici o problema:)

    Cat despre Tise, nici mie nu-mi convine ca apar oameni politici pe functii manageriale in sport, asa cum nu -mi convine ca vin jucatori pe care-i doare-n partea dorsala de club si se dau mari vedete. In ambele cazuri cred ca e mai bine sa-i lasam sa-si faca treaba si apoi sa le dam in cap/laudam.

  4. este evident o politizare fara precedent la U. Nii pe vream PSD nu era asa ceva. ira daca se poate confirma ca dl Ioan rus l/a impeidicat pe Arpad Paszkany sa viona la U si mai grav.
    Cu un astfel de manager investititor U era acum pe locul 1 si CFR in divizia C.

    Paca de aceasta intruziune masiva de politic la U. Exsita inter4ese politice masiva CA SA FIE BAGAT IN FATA dL TISE, ALTFEL UN OM SIMPATIC CU CARE CHIAR SE POATE VORBI.

  5. Acuma ce facem? Punem si noi umarul la desfintarea clubului. Ca asta vad ca vrea sa faca domnul Racovitan. Poate are el pe cineva mai bun? Oare vrea sa aduca el pe cineva la club? Sa ne spuna…

  6. @Gore
    Stai liniştit. Nu intenţionez să pun umărul la desfiinţarea clubului.
    Şi nu, nici nu am pe cineva “pregătit”.
    Singura intenţie este ca acest club să nu mai fie condus de interese politice. Pe banii noştri, ai clujenilor, care plătim impozite şi taxe locale. Nu sunt deloc de acord ca aceşti bani să fie investiţi în campania electorală. Indiferent că e a PD, PNL, PSD, PRM, UDMR sau orice alt parti vrei tu.
    Vreau ca acest club – de fotbal – să fie condus de oameni de fotbal. Competenţi!

  7. Nimeni nu vrea desfiintarea clubului. Dar ceea ce se intampla la U e strigator la cer. Am ajuns sa rada lumea de noi. Sau ne-om fi agatat de locomotiva numita Basescu? As fi curios daca Tise are vreo cauza in contract legata de contraperformanta…
    Cat despre Victor Popa…asteptam mai multe detalii…Chiar isi permite sa fie purtator de cuvant la U un ditai’ ceferistu?

  8. @ Vasile
    Nu te-am acuzat, am zis si eu asa, ca asta e impresia dupa ultimele posturi care le-ai pus pe blog. Adica tot dam in U, si de CFR am uitat.

  9. In “U” nu dăm. Sau, mai degrabă, nu dau.
    Doar constat că actualul manager general este o unealta politică. La CFR nu ştiu să existe în conducere vreun personaj de acest gen. Iar dacă ar fi… nu ar conta. Acolo, banii sunt privaţi. Aici, încă nu în totalitate.

Comments are closed.