Plan (fantezist?)
Vă promiteam, mai devreme, că o să vă prezint varianta mea pentru redresarea Universităţii. Evident, cu precizarea că, nefiind implicat în niciun fel în club, acest plan rămâne doar o înşiruire de idei. O fi sau nu fantezist?
Premisa de la care pornesc e tristă, dar – spun eu – realistă: Universitatea Cluj a retrogradat în Liga a II-a!
Astfel stând lucrurile, strategia s-ar întinde pe doi ani şi jumătate. Partea a doua a sezonului 2007-2008, plus sezoanele 2008-2009 şi 2009-2010.
Normal, aş aduce un alt antrenor. Tânăr, dornic să progreseze. Să zicem Gheorghe Barbu. L-am menţionat pe el, pentru că ştiu că e valoros şi extrem de ambiţios.
La nivelul lotului, aş renunţa, acum, la Martin Tudor, Emil Szolomajer, Sorin Iodi, Marius Baciu, Flavio Bilica, Andre Astorga, Milan Jovanovic, Park Jae Hong, Radu Sabo, Gigel Coman, Alin Savu, Vasile Ghindaru, Mugur Bolohan, Romik Haciatrian, Nemanja Jovanovic, Ciprian Suciu şi Sandu Negrean. Motivele? Diferite, la fiecare. Unii pot fi vânduţi pe bani frumoşi, alţii nu mai sunt în stare să facă performanţă, alţii sunt interesaţi mai mult de banii pe care îi bagă în buzunare decât de echipă, iar alţii fac rău atmosferei din echipă. Unora le-aş oferi funcţii în club (Szolomajer şi Sabo). Aş readuce la “U” jucătorii tineri, împrumutaţi la alte echipe – cum sunt Fărcaş, Borza, Sântejudean, Tăut – şi aş promova în lotul echipei mari cei mai buni juniori. Evident, din banii obţinuţi de pe urma vânzării unor jucători, aş aduce alţii, tineri, de perspectivă.
Nu garantez că ar funcţiona planul, dar decât repetate scandaluri, decât jucători aduşi azi pentru a fi daţi afară peste o lună, decât un antrenor care împarte comisioane cu impresarii, decât fotbalişti care joacă cu gândul doar la bani, prefer să văd în tricoul alb-negru “copii” care pun suflet şi care, prin ceea ce vor face în teren, îşi vor face un nume în fotbal.
6 thoughts on “Plan (fantezist?)”
Comments are closed.
ai uitat sa mentionezi de juniorul Marius Morar..;))
Toti antrenorii de la centrul de juniori il laudau
in privinta antrenorului..cred ca aici trebuie chibzuit mult..U are nevoie de un tehnician adevarat..de aici porneste totul..nu degeaba englezii l-au luat pe fabio..chiar daca e cel mai scump din lume..
PS: mi-as fi dorit sa retrogradam cu falub si nu cu multescu ;))
@bizu
Eu aş fi preferat să nu retrogradăm. Indiferent de antrenor. Dar, din păcate, nu prea se poate.
Sint de acord cu tine in premisa de la care pornesti: nu avem sanse de salvare. Dar sa nu uitam, ca pentru a avea sanse de revenire imediata din Liga a II-a, trebuie sa facem 25 de puncte in acest sezon. Asa ca nu as renunta imediat la toti jucatorii cu experienta, cu toate ca sint de acord cu strategia propusa de tine. Astorga sau Nemanja de exemplu ne pot ajuta in retur pentru a indeplini acest obicetiv minim, si ii putem vinde destul de profitabil si la vara. Iar antrenor l-as aduce pe Petre Grigoras, care a confirmat peste tot, unde a fost.
vasile, inca o chestiune. Dobos are mana libera. Atentie, Consiliul Local i-a dat mana libera. E presedintele CA. Daca nu e multumit de voturile din CA, convoaca AGA si decide in AGA ca reprezinta 55% din actiuni.
Ma indoiesc ca Dobos are mana libera… Cred ca Dobos nu va face prea multi purici la Universitatea, deoarece deranjaza. Am senzatia ca Tise este cam deranjat de Dobos, si, dupa ce i se va plange de cateva ori nashului sau, acesta va gasi solutia sa il indeparteze. Primarul Boc a demonstrat prin multe decizii aberante ca nu doreste binele Universitatii ci isi doreste doar reclama pentru dansul, pentru pd si pentru acolitii sai, reclama facuta pe spatele Universitatii Cluj.