Neputinţă. Din nou

“U”-UTA 2-2. Un rezultat care nu ajută cu nimic, nici Universitatea, nici trupa arădeană. Un rezultat pe care puţini clujeni îl anticipau, după succesul răsunător al “Şepcilor roşii” în Giuleşti. Şi totuşi… aşa cum “U” şi-a obişnuit iubitorii de zeci de ani, după un meci excelent, o cam dă în bară. A repetat scena de nenumărate ori în ultimele sezoane. A făcut-o şi sâmbătă. Exact când avea nevoie, ca de aer, de trei puncte. Nu doar pentru sine, ci pentru a împiedica adversarul direct în lupta pentru evitarea retrogradării.
Deşi a început bine, cu un gol marcat repede de Silvăşan, “U” s-a lăsat pradă gafelor din apărare. Primii care s-au înscris pe listă au fost Gigel Coman, Milan Jovanovic şi Andre Astorga. Iar Bălţoi a profitat. 1-1.
Silvăşan a mai înscris o dată, dar Milan Jovanovic a ţinut, parcă, neapărat, să demonstreze din nou că “U” şi meciurile importante sunt o căciulă prea mare pentru el. Şi şi-a lăsat adversarul singur-singurel la cinci metri de poartă: 2-2. Până la final, atacurile disperate ale lui “U” s-au dovedit în van. Iar fanii au plecat, din nou, dezamăgiţi de la stadion.
Iar dacă tot am inventat premiile “Offside”… al doilea laureat al părţii secunde a campionatului e Milan Jovanovic! Vorba lui Andrei Gheorghe: “La revedere, drum bun!”

2 thoughts on “Neputinţă. Din nou”

  1. am fost la meci, lupta dura, derby salvezza. E echitabil 2-2. Dupa opinia mea, U a cam fost rupta in doua, fata un mijloc inventiv, cu un joc la “bubuiala”, cu angajament pe cele 2 varfuri. In afara de Bundea, nu s-a prea pus “mingea jos”. Cum joaca Arsenal, Manchester etc?? Sigur, fortez cumparatia, dar acolo se joaca simplu de tot, mingea jos, o atingere maxim doua, viteza nebuna.
    Aparare slaba la “U” pe stanga. Totusi, echipa arata daruire si un joc net mai bun decat in retur.

  2. Asta voiam si eu sa remarc: daruirea cu care au jucat baietii! Exact cum scria si Tibi, in repriza a doua, din pacate nu am mai construit nimic; doar mingi aruncate direct in fata pe varfuri! Pacat, deoarece cu Rapid am castigat tocmai cu linia de mijloc care a oprit tot ce s-a putut! Asta e, mergem inainte, sanse mai sunt, chiar daca mai mici. Sper sa ne luam revansa la Vaslui, desi acolo va fi infinit mai greu decat ieri cu UTA

Comments are closed.