Adevărate probleme!
“În data de 10.04.2008, cu ocazia unei percheziţii efectuate asupra persoanelor private de libertate cazate în camera unde se afla condamnatul Balint Ion, s-a descoperit, în bagajul acestuia, o bancnotă de 1 leu. În ziua de 21.04.2008, membrii comisiei de disciplină au analizat dosarul de cercetare a incidentului şi au hotărât sancţionarea disciplinară a celui în cauză cu «avertisment»”.
E un comunicat semnat de directorul Penitenciarului Jilava.
Din moment ce presa a trebuit să fie informată despre incident, deduc că nu înghesuiala, nu mizeria, nu faptul că deţinuţii mor în condiţii suspecte, catalogate apoi drept sinucideri, reprezintă probleme pentru penitenciarele româneşti. Ci faptul că se mai găseşte câte un deţinut care are un leu la el.
Dacă stau bine şi mă gândesc, e o problemă mare… ce gardian ar lua şpagă DOAR 1 leu?