Türkiye! Türkiye!
Stadionul “St. Jakob” din Basel a fost, aseară, un vulcan. În viaţa mea nu am mai văzut aşa o atmosferă la un meci de fotbal. Iar cei care au fost în prim plan au fost turcii.
“Türkiye! Türkiye!”, strigat din mii de piepturi, mi-a dat fiori! Aproape aceeaşi senzaţie m-a încercat atunci când elveţienii, care ocupau trei sferturi din stadion, au început să îşi încurajeze favoriţii: “Hop Schwiiz! Hop Schwiiz!”. Nu au reuşit, însă, să se ridice la nivelul turcilor. Care, deşi în inferioritate numerică, au făcut legea.
O singură dată am mai trăit pe viu ceva similar, şi anume ca oaspeţii, deşi mai puţini, să domine un stadion. Se întâmpla pe 2 decembrie 2007…
Ceea ce am trăit aseară îmi dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că pasiunea pentru o echipă nu se compară cu nimic şi nu poate fi învinsă de nimic: nici de bani mai mulţi, nici de suporteri adverşi mai mulţi. Ea poate muri doar singură.