Doboş. Pro sau contra?

Prietenul meu Codin Samoilă crede că păstrarea lui Toni Doboş la conducerea lui “U” ar fi cea mai mare greşeală. Şi abia aşteaptă să îl vadă plecat pe actualul preşedinte.

Şi eu aştept curăţenia la “U”, dar cred în continuare – aşa cum scriam acum puţin timp şi în ZIUA de CLUJ – că Toni Doboş trebuie să rămână la club. Chiar şi suspendat vreme de doi ani de către FRF.

Sunt puţini la “U” care ştiu, cu adevărat, ce înseamnă fotbalul românesc. Cei mai mulţi au văzut fotbalul din tribune, în cel mai bun caz. Unii au şi păşit de câteva ori în vestiar, dar sigur au plecat mai confuzi decât intraseră. Toni Doboş e un adevărat “om de fotbal”. Iar “U” Cluj de astfel de oameni are nevoie. Chiar dacă pun umărul doar din afară. Doi ani trec repede în fotbal.

4 thoughts on “Doboş. Pro sau contra?”

  1. Opinia mea se regaseste in cuvintele scrise de Codin. Dobos nu a demonstrat absolut nimic de cand a venit la Universitatea. A stat 2 luni pe langa club “sa studieze situatia” dupa care a acceptat o functie de conducere cu un salar exorbitant. Cand a vazut ca indeplinirea obiectivului e tot mai indepartata, a recurs la blaturi murdare si la manjirea simbolului universitar. In ultima etapa, doar un orb nu ar fi vazut blatul urias facut de Universitatea. Din cauza sa, “U” porneste la drum cu o penalizare de 6 puncte la care se adauga 2 puncte primite penalizare pentru neindeplinirea baremului. Dobos a ajutat Buzaul sa nu retrogradeze, Iasiul sa nu aibe emotii pe final iar pe Faru sa ramana in Liga I. A tinut in functie aceiasi oameni incompetenti care nu stiu numara cateva cartonase sau da o stire pe site-ul oficial. Ne-a murdarit numele si nea tarat printr-un scandal care, chiar daca a fost orchestrat de spurcati, avea un sambure mare de adevar si acela ca Dobos e un bandit nenorocit, un corupt care-si urmareste doar propriul interes. Nici nu cred ca merita sa mai amintesc de reactia lui Dobos dupa incidentul cu scutul negru cand presedintele lui “U” s-a aratat neinteresat de acel scandal. Decat un presedinte priceput la fotbal care are salar pe cartea de munca peste 300 de milioane plus plata unei chirii la un club retrogradat si plin de datorii, prefer un presedinte care sa nu se priceapa prea mult la fotbal dar sa fie corect. Dobos nu a achitat nicio factura restanta de cand a venit la club, preferand sa-si plateasca pseudo-mercenarii pe care el i-a adus la echipa. Prefer un om ca Remus Campeanu in care am incredere ca va face tot ce va crede ca e bine pentru ca “U” sa se intoarca in Liga I. Chiar daca domnul Campeanu e depasit in opinia mea de multe situatii, cu un director general adevarat si un director sportiv care sa-si cunoasca meseria consider ca se pot face lucruri marete.
    Mai mult decat plecarea lui Dobos, imi doresc ca acesta sa faca ani buni de puscarie.

  2. Subscriu si eu la ce a scris Adi mai sus.
    Mitica,Dobos,Arpike,Muresan,Padureanu,Porumboiu,Jiji,Sandu….etc. sper ca la Gherla se pregateste un loc pentru voi la ceva baieti printr-o celula.

  3. total de acord cu Adi si C. Samoila.
    Dobos a stricat mai mult decat a putut construi. Din toate transferurile sale numai Merlier a fost unul bun. Stim ca n-au fost bani, dar cum dovedesc Merlier sau Bilica, si fara bani poti face transferuri bune.
    As mai adauga doua lucruri:
    1. Dobos a acceptat tacit neplatirea salariilor de catre actionarul majoritar. La club, timp de 4-6 luni nu au mai fost platite salarii si prime. Un presedinte de club care-si doreste nerotragradarea face scandal si lupta pt conditii in care obiectivul sezonului sa poate fi realizat. Inloc sa asigure jucatorilor prime pt victorii, le-a promis o prima fata-morgana pt neretrogradare. L-a pastrat pe unul ca vadana… asta vorbeste de la sine.
    2. Un detaliu care spune toate si despre “omul” si despre “omul de fotbal” Dobos este urmatorul. In gsp mi se pare a aparut un articol cu niste declaratii ale lui Boudarene despre campionatul roman, urmat de replica lui Dobos. Boudarene declara ca sunt multe necurate in prima liga (si la naiba cata dreptate avea). replica lui Dobos confruntat cu declaratiile francezului: “Ala sa taca, Boudarene nu stie ce vorbeste, ala nici la sedinta echipei nu intelegea nimic”… adica tu presedinte de club, si om de fotbal, aduci un jucator francez, nu te ocupi de problema limbii, nu te ocupi de un translator, si pe urma acuzi jucatorul ca nu intelegea nimic???!!!??? Asa te acuzi pe tine de incompetenta cea mai crasa, atat la capitolul “om” cat la capitolele “Fotbal” si “om de fotbal.

Comments are closed.