Pentru istorie
Poate pentru prima dată, după foarte mult timp, nu pot să spun că sunt mâhnit în urma unei înfrângeri a lui “U”. De fapt, tot ce s-a întâmplat ieri, în legătură cu derby-ul “U”-CFR, mi-a lăsat o impresie extrem de plăcută. A fost cu adevărat o zi care va rămâne, sunt convins, în istoria Clujului.
Începând cu marşul suporterilor – atât al celor de la “U”, cât şi al celor de la CFR – continuând cu meciul şi terminând cu reacţiile de după.
Aşa cum era normal, CFR s-a calificat. E o echipă mai bună decât “U”. Dar, cum spunea şi Dorinel Munteanu, adevăraţii învingători au fost cei de la “U”. Au dat dovadă de caracter, au demonstrat că se pot ridica la nivelul campioanei României.
Cel mai mult mă bucură că, aşa cum mi-am dorit, “U”-CFR din 14 octombrie 2008 va rămâne în istorie. Asociat doar cu laude, şi nu cu amintiri urâte.
2 thoughts on “Pentru istorie”
Comments are closed.
…precum si cu o galerie fenomenala a Univesitatii care a cantat din primul si pana la ultimul penalty doar pentru simbolul atat de iubit de majoritatea covarsitoare a acestui oras! Mandru ca sunt “U”-ist mai tare ca niciodata!
cand dai berea?