Meciul!

U Cluj – CSU Sibiu. Avancronică de Sibiu.

Meciul trebuie să fie “altfel”. Un meci între doi ziarişti, unul din Sibiu, unul din Cluj, care îşi exprimă opinia despre adevăratul meci, marele meci, care va urma sâmbătă la Cluj. Pentru iubitorii de baschet, unul dintre cele mai frumoase meciuri din campionat: Cluj vs. Sibiu.

Ideea a venit din partea lui Teo şi am îmbrăţişat-o cu plăcere. Pe Vasile, “adversarul” meu din Cluj, îl cunosc de câţiva ani. Să fim serioşi. Om fi noi ziarişti. Dar toate discuţiile noastre dinainte de faimosul derby al Ardealului se terminau invariabil cu:
Vasile: “Bate Clujul.”
Adela: “Bate Sibiul.”
(Femeile au în general ultimul cuvânt.)

Sâmbătă la Cluj va fi un meci greu. Foarte greu. Ambiţiile mustesc şi, deocamdată, bolborosesc în suc propriu. Clujul este vicecampioana României şi vrea să dovedească, acum mai mult decât oricând, că poate sparge supremaţia Asesoftului. Să recunoaştem, are motive să pretindă asta. Sibiul are o echipă aproape complet nouă în sezonul 2008-2009, însă una care s-a sudat frumos şi a evoluat din ce în ce mai bine împreună. Valorile s-au triat, jucătorii şi-au găsit locul în echipă, în vestiar pare să fie linişte, iar pe teren, mingea circulă frumos.

Ca de obieci, declaraţiile dinainte de meci sunt diferite pentru reprezentanţii celor două echipe. Tab Baldwin, antrenorul U Cluj, declară pe site-ul U Mobitelco Cluj: “Este al doilea sezon al meu la Cluj şi a opta oară când luptăm împotriva echipei din Sibiu de când am venit. În tur am pierdut la Sibiu, dar acum cred că e rândul nostru să arătăm de ce suntem în stare”. În schimb, Mircea Vulc, directorul executiv al CSU Sibiu, spune că “Meciul de la Cluj o să fie foarte greu. S-au întărit, au bani, se apropie de cei de la Ploieşti. Au avut şi norocul pe care noi nu l-am avut. Cred că o să batem la Cluj”. Putem să suspectăm aroganţă de o parte şi neîncredere de cealaltă parte. Sau dimpotrivă, putem bănui încredere în propria echipă din partea antrenorului Clujului şi precauţie diplomatică din partea directorului sibian.

Meciul va fi cu siguranţă unul încrâncenat de ambele părţi. Atât Sibiul, cât şi Clujul au câte un jucător în Top 5 cei mai buni marcatori ai campionatului. Potrivit numaibaschet.ro, Bryant Matthews (CSU Sibiu) se află pe locul al doilea în topul marcatorilor, cu o medie de 21,14 puncte marcate pe meci. Clujul îl are pe locul al cincilea pe Matt Gibson, cu 19,69 de puncte marcate, iar misiunea lui Harrison în faţa lui nu va fi deloc uşoară.

Totuşi, la Sibiu se vede clar o mai bună organizare în apărare, în acest sezon, faţă de campionatele anterioare. Pe de altă parte, şi Clujul este determinat în defensivă sub comanda lui Tab Baldwin. Ceea ce nu exclude deloc spectacolul în teren, mai ales că ambele echipe au jucători americani care adoră “muzica” galeriei.

Clujul încearcă îmbinarea a două şcoli de baschet considerate antagonice pe plan mondial – pe de o parte, cea americană, reprezentată la U de jucători precum Gibson şi Bambale Osby (care declară pe site-ul echipei că modelul lui în viaţă este… Dumnezeu), iar pe de altă parte, cea sârbească. Iar la acest capitol, Clujul se poate mândri cu Branko Cuic, al treilea jucător din România ca medie de pase decisive pe meci (4,13), un jucător deloc iubit de fanii sibieni după incidentul de anul trecut, când l-a “controlat” la organele genitale pe baschetbalistul CSU, Jason Smith. Iar de aici, un scandal de tristă amintire pentru ambele cluburi.

Nu voi face uz de deontologie ca să-mi ascund evidenta iubire pentru culorile galben-albastre. Fără nicio bază matematică – nu există aşa ceva în sport – cred că Sibiul va învinge. Dar am un respect onest faţă de U Cluj, vicecampioana României, o echipă bine manageriată şi cu un public pătimaş. Orice s-ar întâmpla sâmbătă, meciurile dintre Cluj şi Sibiu rămân spectacole totale pentru campionatul românesc.
ADELA MOHANU

———————-

Frăţia culorilor

Steaua, Dinamo, Steaua, Steaua, Dinamo, Steaua, Dinamo, Dinamo.V-aţi plictisit? Mai urmează. Ploieşti, Ploieşti, Ploieşti, Ploieşti, Ploieşti. Acum chiar cred că v-aţi plictisit.

Prima dată când s-a hotărât „stop dominaţiei impuse de la centru” a fost la începutul anilor ’90. Atunci, la Cluj s-a format o echipă de vis. Ghiţă Mureşan, “Bubu” Roschnafsky, Horea Rotaru, Mircea Cristescu, Mihai Sinevici, “Bobo” Pintea sau Tibi Sebestyen erau numai câţiva dintre cei care, în 1992, 1993 şi 1996, sub bagheta lui Gheorghe Roman, au mutat “centrul” baschetului românesc pe malul Someşului. Alături de ei, câteva mii de “nebuni” îmbrăcaţi în alb şi negru.

În 1995 şi 1999, a venit rândul Sibiului să facă legea. Elemer Tordai, Cornel Alecu, Claudiu Munteanu, Benny Pelger sau Bogdan Spânu, “mânaţi” în luptă de Mircea Vulc şi de alte mii de “nebuni”, îmbrăcaţi în galben şi albastru, au transformat Sibiul în capitală.

După deja mult prea plictisitorul un-doi Steaua-Dinamo, mult mai palpitantul meci Cluj-Sibiu prelua puterea în ceea ce priveşte rivalitatea adevărată în baschetul din România. Iar de atunci, nimic nu s-a schimbat. Oricând, un meci Cluj-Sibiu a fost mai “adevărat” decât orice confruntare a “veşnicilor campioni”. Şi totul, dintr-un singur motiv: meciul din tribune, întotdeauna mai încins, mai savuros. Când într-o sală se strâng, de o parte şi de alta a terenului, alb-negrii şi galben-albaştrii, spectacolul e garantat. Iar acest spectacol reprezintă, de fapt, esenţa acestor meciuri. Nu valoarea echipelor, nu priceperea antrenorilor, niciodată locurile din clasament sau miza meciurilor. Spectacolul din tribune face din meciurile dintre clujeni şi sibieni adevărate “capodopere” ale propagandei pentru ceea ce ar trebui să fie, cu adevărat, sportul.

Doar că, nu de puţine ori, rivalitatea “adevărată” a depăşit graniţele normalului şi s-a transformat într-una prost înţeleasă. Ceea ce era cândva o luptă comună a clujenilor şi sibienilor s-a transfomat într-una a clujenilor contra sibienilor. “Fraţii“ au devenit duşmani, iar asta a umbrit din ce în ce mai mult spectacolul pe care oricine aşteaptă să îl vadă la meciurile directe. Injurii, batjocură, uneri chiar ură, venite din ambele părţi, au aruncat în derizoriu frumosul disputelor Cluj-Sibiu. L-au transformat în grotescul meciurilor de fotbal Steaua-Dinamo. Ceea ce niciodată nu ar fi trebuit să se întâmple, ceea ce nimeni nu şi-ar fi ndorit să fie realizat, s-a petrecut: alb-negrii au ajuns să vină la meciuri ca să vadă suferinţa galben-albaştrilor, şi invers.

Din nefericire, mă tem că sâmbătă, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, nu va fi altfel. Nu am niciun motiv să cred că, după atâţia ani în care frumuseţea duelurilor Cluj-Sibiu a fost uitată, ea va fi reînviată “la comandă”. Dar măcar pot să sper că în pauză şi după joc, indiferent ce va arăta tabela, cel puţin o mână de “nebuni” alb-negri şi galben-albaştri se vor aduna laolaltă şi îşi vor aduce aminte care e motivul pentru care, de ani de zile, toată lumea aşteptă cu sufletul la gură un meci Cluj-Sibiu.

Eu, unul, m-am plictisit să tot citesc şi chiar să scriu, în mai, aceleaşi titluri legate de deznodământul finalei. Măcar o dată aş vrea să fiu obligat să schimb “partitura”, iar când meciul al 7-lea al ultimului act va lua sfârşit, să am de ales când va fi vorba să dau titlul de pe prima pagină. Să stau şi să mă gândesc bine dacă e mai potrivit un titlu care să conţină două din cuvintele “Cluj”, “Sibiu” şi “campioni” sau unul care să ridice în slăvi adevăratul câştig important al unui duel de asemenea calibru: frăţia culorilor alb, negru, galben şi albastru.
VASILE RACOVIŢAN