Nu, mulţumesc!
Mai mulţi colegi din media clujeană au scris deja despre subiect. Foarte bine. Aştept şi mai mulţi. Şi nu doar din aceia care sunt împotriva “subvenţionării” presei locale de către Consiliul Judeţean. Sau de către oricare altă instituţie de stat.
Eu, unul, sunt total împotriva ideii lansate de preşedintele CJ Cluj. Nu mi se pare deloc un ajutor, ci o “şpagă” oferită ziarelor, în încercarea de a câştiga puţină linişte.
“Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) se declară împotriva subvenţionării presei clujene de la bugetul Consiliului Judeţean şi consideră că această iniţiativă a preşedintelui CJ, Alin Tişe, ar afecta independenţa jurnalistică rămasă în mass-media locală.
APPC îşi exprimă uimirea că preşedintele CJ doreşte să stabilească împreună cu patronii de presă criteriile pe baza cărora ar urma să aloce bani presei locale. Din moment ce respectiva sumă a fost deja prevăzută în buget, aşa cum a declarat domnul Tişe, APPC apreciază că este de datoria forului judeţean să îşi asume răspunderea pentru cheltuirea ei. Orice înţelegere informală sau acord scris cu patronii de presă ar leza credibilitatea mass-media clujene, afectată deja de compromisurile politico-financiare din ultimul an.
APPC, organizaţie reprezentativă a jurnaliştilor din Cluj, va organiza săptămâna viitoare o dezbatere privind chestiunea subvenţionării presei locale.
Colegiul de Conducere al APPC”
2 thoughts on “Nu, mulţumesc!”
Comments are closed.
Vasile, e relativ usor pentru tine sa vorbesti. Salariu tau vine de la Bucuresti, facturile redactiei sunt platite de la Bucuresti, cafeaua de la birou…la fel. In schimb, ce te faci cu presa locala, care nu are acces la banii lui Patriciu, Vantu sau Sarbu? Presa care supravietuieste numai din firimuiturile aruncate de te si miri ce firme din provincie. Mai mult, in contextul actual, cand toate firmele au redus bugetele de publicitate, orice bani, fie ca sunt de la Tise, sau de la non/stopu din spatele blocului sunt bineveniti. Si credema, sunt foarte bine veniti. Nu stiu, nu cred, nu ma intereseaza daca Tise a vrut sa/si aduca presa aproape. Sa cumpere ziaristii. Precis acum, dupa ce a vazut reactiile voastre regreta nespus ca si/a deschis gura. Oricum, daca presa din cluj este, sau cel putin se doreste a fi una profesionista, in niciun caz nu va considera acei bani ca mita si va continua sa semnaleze eventualele nereguli ale presedintelui Cj sau a institutiei pe care o conduce. Deci, eu nu as face mare tam tam din povestea asta. Mas bucura ca in conturi mai intra ceva leuti si mai mult, m/as bucura ca o sa mai existe ziare in cluj. Pentru ca, sa nu uitam, nu cred ca este vreun ziar/radio/televiziune care sa nu fie afectata foarte serios de criza economica. Si iarasi, sa nu uitam, in ultimele luni au disparut cateva titluri de pe piata.
Kaiser Sose, habar nu ai de nimic. In tarile cu democratie civilizata presa fuge ca dracu de banii publici. Situatia din Franta e cu totul speciala, este un stat asistential, unde presa si-a facut datoria an si ani, a Criticat regimul, si acum a primit banii de la sarkozy spre rusinea ei. S-a predat in fata Puterii.
Mai bine se inchid toate ziarele din Cluj, si asa sunt slabe, nu deranjeaza Puterea, decat sa ia bani publici. Cu studentasi nu prea poti face o presa de calitate.
Decat o presa aservita mai bine deloc. O Presa aservita nu face un serviciu public ci apara interesele politicenilor sau inaltilor functionari publici.
dl Tise sa dea banii la asistentii sociali, la saraci, la categoriile defavorizate.
Sa lase presa in pace ca e intreprindere privata. Sa functioneze piata si daca nu le inghite pe toate sa faca curatenie. Piata, nu dl Tise!
cand ai citit ultima oara o ancheta despre coruptie? Cand ai citit o investigatie despre PDL, PSD-PC coalitia la guvernare?? La Cluj totul e roz??
Au trecut luni in sir daca nu ani si nimic nimic. Pai de ce mai tre sa cumpere presa ca si asa e a lor, a politicului, uitate si tu in Monitorul Oficial sa vezi cine a sponsorizat partidele.