La capătul lumii…

Recent am făcut, împreună cu colegul meu David Sugar, două vizite la Valea Cireşoii. Satul unde mai locuiesc doar şapte persoane. Un loc “la capătul lumii”. De fapt, nu departe de Dej.

sursa foto: harta judeţului Cluj

Dar atât de departe de civilizaţie, aşa cum o ştim noi.Prima dată am mers la începutul lui martie. Era încă iarnă în toată regula. Până în Valea Luncii, drumul ok. De acolo, însă, am mai reuşit să mergem aproximativ 100 de metri. Pe un drum pietruit, dar acoperit de gheaţă. Intenţia de a ne continua “plimbarea” pe jos ne-a fost retezată rapid de un localnic: “Nu are rost. Oricum, nu ajungeţi nici până seara. Plus că e plin de câini pe drum…”. Şi am făcut cale întoarsă spre Cluj.

Săptămâna trecută, am decis să mai încercăm odată. De data asta, drumul arăta ok. Cât poate fi de ok un drum pietruit pe o distanţă de 200 de metri şi continuat de o cărare de pământ, care la un moment dat se transformă în “autostradă” pentru tractoare.

foto: David Sugar

Şi am ajuns la Valea Cireşoii. Un sat unde casele sunt atât de îndepărtate una de alta, că “vecinii” abia dacă se văd de câteva ori pe an. Din multe case, nu a mai rămas aproape nimic. Oamenii le-au lăsat în paragină şi s-au mutat. Fie în satele din apropiere, fie “la oraş”… Aşa că în sat mai sunt, acum, şapte suflete. Cu cinci mai puţine decât în statisticile oficiale. Care locuiesc în trei case. Restul, aşteaptă să cadă.

foto: David Sugar

Printre puţinii care îşi trăiesc zilele pe care le mai au în Valea Cireşoii sunt soţii Şipoş. Maria şi Eugen. Ca să ajungi la gospodăria lor, trebuie să renunţi, la un moment dat, la maşină şi s-o iei pe jos, prin livada imensă de cireşi. Zăreşti o casă, crezi că ai ajuns, dar nu. E pustie. Mai mergi. În zare, nu vezi nimic. Dincolo de un mic deal, într-o căsuţă destul de sărăcăcioasă, dar totuşi mult mai aranjată decât m-aşi fi aşteptat în acel loc, locuiesc cei doi.

foto: David Sugar

Ea are 71 de ani. El, 77. Sunt însă atât de plini de viaţă. Mai ales, el. Ar putea să povestească, sunt convins, zile întregi fără să te plictisească. Despre fabrica de cărămidă din Cluj, unde şi-a cunoscut soţia, despre armată, unde era cât pe ce să moară, despre cum mergea la piaţă în Cluj, Iaşi sau Bucureşti să vândă mere, despre cei doi miei – Mişu şi Mişu – de care i-a fost milă şi i-a cruţat de Paşte, despre căţelul Bubi, care le mai ţine de urât, despre fiice lor şi soţii acestora, care le mai aduc din când în când mâncare acolo, sus, departe de lume, despre “ăia de la primărie” care nu dau doi bani pe ei, dar le iau toţi banii când vine vorba de încasat impozite…

Nu au mai plecat de acasă de o jumătate de an. David şi cu mine am fost, probabil, primii oameni pe care i-au văzut în afară de membrii familiei. Şi totuşi, nu sunt rupţi total de lume. Ştiu “totul” de la radio – un aparat vechi, cu baterii. “Măcar merge, nu ca televizorul”. Nu de alta, dar nu au cum să îl pună în funcţiune. Reţeaua de curent electric e departe de ei, iar singura sursă e o baterie de tractor. De care au legat un bec minuscul. Iar pentru momentele când se descarcă bateria, au un generator. Toată instalaţia a costat 10 milioane de lei vechi. O avere pentru soţii Şipoş. Dar a meritat, îmi spun. Chiar dacă stau la capătul lumii, au vrut neapărat să fie în rând cu lumea şi cât mai aproape de ea. Chiar dacă singura legătură e un radio vechi, cu baterii.

După câteva ore petrecute alături de aceşti oameni, mai că nu îmi venea să mai plec. De atâta linişte nu mai avusesem parte de mult. Poveştile lui Eugen erau de-a dreptul savuroase. Plus, zona era superbă.

foto: David Sugar

Şi totuşi, am lăsat în urmă “satul de la capătul lumii”, iar mai spre seară eram, tot alături de David, la Casele Miceşti. Unde locuiesc, conform statisticilor, 11 oameni. Nici pe departe atât de pitoresc precum Valea Cireşoii. Mult prea aproape de civilizaţie. Chiar invadat de ea în unele locuri – cu “case de vacanţă” lipite de cocioabele vechi, cu antene parabolice, cu ATV-uri gonind prin faţa a ceea ce, cândva, erau grajduri pline cu animale… deja mi se făcuse dor de “capătul lumii”.

Varianta “prescurtată” a articolului apărut în Adevărul de Seară şi Adevărul, ediţia de Transilvania, AICI.

Acesta e primul episod al “poveştilor din spatele articolelor”, serial pe care îl iniţiez pe blog la sugestia lui Mihai.