“Machan” şi Havel, o combinaţie fericită
Pentru prima dată de la începerea TIFF, am reuşit să aleg o combinaţie de două filme care să mă şi mulţumească la final.
Al treilea film din competiţia TIFF pe care l-am văzut, “Machan“, e poveste foarte drăguţă, creată în jurul dramelor unor oameni extrem de săraci, al căror vis este să ajungă acolo unde cred ei că le e bine. Şi de data asta, scopul scuză mijloacele. Deşi un film trist, “Machan” reuşeşte, nu de puţine ori, să te binedispună. Dacă “La Nana” m-a lăsat oarecum rece, dacă “Bahrtalo!” m-a convins parţial, “Machan” m-a cucerit. E unul din filmele pe care le-aş revedea.
Am văzut şi “Cetăţeanul Havel“. Povestea omului care contribuit din plin la ceea ce este astăzi Cehia. Un documentar care mie mi-a plăcut, mai ales pentru posibilitatea de a vedea, astfel, ce se întâmplă dincolo de imaginile oficiale. E chiar simpatic să-l vezi pe Bill Clinton cum chiar se apucă să cânte la saxofon în timpul unei cine non-conformiste, sau să auzi comentariile lui Havel despre “anti-americanul” Jacques Chirac. Noroc cu soţia lui Havel, care îl mai temperează. De asemenea, l-am revăzut pe preşedintele Emil Constantinescu, alăturat unui discurs superb al lui Havel, pe care, din păcate, românii nu au reuşit să îl priceapă nici azi.
Şi dacă tot am promis că voi scrie şi despre chestii din jurul TIFF, o fac acum. Să mergi la film la Arta e un adevărat chin. Mai ales dacă găseşti un loc de parcare în imediata apropiere şi mai şi vrei să plăteşti. Nu ai cum, decât dacă ai buzunarul plin de mărunţi sau bani pe card. Pentru că altfel colinzi degeaba jumătate din centrul oraşului. Peste tot, în lumea civilizată, chiar şi în unele locuri din Cluj, automatele funcţionează şi cu bancnote. Oare nu s-ar putea face la fel şi pentru cele de la parcări? Chiar aşa greu ar fi?