Anti-vedeta perfectă
Nu am văzut dezbaterea dintre Antonescu şi Băsescu. Am avut (zic eu) lucruri mult mai importante de făcut sâmbătă după amiază. Mi-au ajuns comentariile răs-repetate de la TV-uri pentru a-mi da seama ce s-a întâmplat de fapt. Nu comentez cine a câştigat şi cine a pierdut. Oricum vom afla duminică seara.
Ce m-a surprins, întâi plăcut iar apoi şi mai plăcut, a fost să aflu numele moderatorului: Mihnea Măruţă. L-am aflat după ce începuse dezbaterea şi m-am tot gândit cum s-a ajuns la el. Mi-am amintit apoi de un dialog avut cu un coleg de redacţie, cu vreo două ore înainte de dezbatare. Cu puţin timp înainte, vorbisem cu Mihnea pe messenger, iar el mă întrebase dacă ştiu unde e dezbaterea. “Mihnea ar fi o soluţie foarte bună”, i-am spus. Şi acum, văzând ce s-a scris, sunt şi mai convins că a fost, de fapt, cea mai bună soluţie. Pentru simplul motiv că nu a fost el “vedeta”. Nici în timpul dezbaterii, nici după. Nici măcar când scrie cum s-a desfăşurat totul. A fost şi este în continuare Mihnea, cel pe care l-am cunoscut când am lucrat alături de el. Din partea mea, încă o dată: respect şi felicitări!
5 thoughts on “Anti-vedeta perfectă”
Comments are closed.
Sunt adeptul tezei “Conflictul naste progres”, dar probabil voi ramane printre putinii oameni care au ramas nemultumiti de prestatia lui Mihnea Maruta. Nu vroiam sa devina peste noapte vedeta unei tari, ci mai degraba, sa isi duca la buna sfarsit misiunea de moderator. Daca este permisa o paranteza as putea spune ca Mihnea Maruta a fost arbitrul de box care le-a dat luptatorilor manusile, insa nu le-a penalizat tinerile repetate ori loviturile sub centura, de dragul bailor de sange. Pana la urma, Vasile, chiar nu inteleg cum poti sa te declari multumit de dezbaterea de la Cluj, una care, dupa umila mea parere, nu a facut cinste nici unui mediu academic. Dar, inca o data, asta e doar parerea mea.
După cum spuneam şi anterior, nu comentez prestaţia lui Mihnea, întrucât nu am urmărit dezbaterea.
Ca nu a făcut cinste mediului academic… probabil. Dar până la urmă e vorba de un război extrem de dur, în care se folosesc toate armele. Chiar şi cele “neconvenţionale”.
Vasile, se folosesc doar armele puse la dispozitia luptatorilor chiar de moderator. Atat.
vasile, poate ca nu esti (prea) deprins cu rolul unui moderator, mai ales cand e vorba de unul care modereaza confruntarea dintre principalii candidati la presedintia tarii. deci, ca sa revin, treaba unui moderator nu este aceea de a fi el vedeta emisiunii. sau ce, ar trebui ca lumea sa se uite si sa-l asculte pe el, si nu pe cei doi candidati, cu ideile lor
@gelu… dacă vei mai citi o dată cu atenţie ce am scris, vei remarca faptul că am spus acelaşi lucru ca şi tine. tocmai de aceea îl şi lăudam pe Mihnea… că a reuşit să nu rămână el în mintea celor care au urmărit dezbatarea.