În casă nouă

Când am deschis pentru prima dată ușa noului apartament cu cheile tocmai primite de la proprietar am simțit că greul trecuse. Reușisem, în doar o săptămână, să găsim o locuință decentă, lucru pe care îl consideram – și acum simt la fel – un mare succes.

A doua zi dimineața, am început să amenajăm apartamentul. Fiind duminică, aveam la dispoziție întreaga zi pentru a pune totul la punct, astfel încât spre seară să ne și mutăm. Ceea ce ne-a și reușit. Cum în apartament era doar un pat de o persoană, am dormit pe canapea. Foarte incomodă, dar măcar exista. După două sau trei săptămâni, am ajuns să urăasc acea canapea. Era timpul pentru un pat. Urgent. Așa că ne-am pus pe căutat.

Am colindat toate magazinele de mobilă din Görlitz – începând de la Roller, care are mobilă la prețuri foarte bune, până la Porta, unde prețurile sunt, după mine, cel puțin exagerate. Prima surpriză a fost când am constatat că, pentru a cumpăra un pat, trebuie, de fapt, să cumpărăm trei lucruri diferite: cadrul, ”gratiile” ce vin sub saltea, plus salteaua. Cred că cel mai ieftin ieșeam – cu toate adunate – pe la vreo 300 de euro. Așa că am renunțat, temporar, la caăutări, în speranța că ”mantaua de vreme rea” în astfel de situații – IKEA – ne va salva. Și așa s-a și întâmplat: la Dresden am găsit aceleași produse pe care am fi dat 300 de euro în Görlitz cu 145. În alte cazuri, a fost invers: magazinele locale s-au dovedit mai ieftine și chiar aveau marfă mai OK decât la IKEA.

La o lună după ce ne mutaserăm, apartamentul era deja ”locuibil”. În timp se mai ”îmbogățise” cu câte o măsuță, un raft… mărunțișuri. Încet=încet, devenise ”casa noastră”, aranjată după gustul nostru. Apartamentul din Florești era deja o amintire. La fel ca toată viața din România…