Spațiu și lumină

Apartamentul de la parter devenea din ce în ce mai mic. Dacă la început era perfect pentru ceea ce ne doream, după prima vizită mai “lungă” am ajuns la concluzia că avem nevoie de puțin mai mult spațiu. Pentru două persoane, era ok. Dar deja când erau patru, totul devenea mic, foarte mic, foarte înghesuit. Așa că am început să căutăm o variantă. Și, din fericire, am găsit-o extrem de repede și fără prea mari bătăi de cap.

Fiind întâmplător în apropierea biroului proprietarului, am intrat să îl întreb dacă nu cumva mai are vreun apartament liber. Și avea. În aceeași clădire, la mansardă (etajul 4). Un apartament cu 3 camere. Mi-a dat un rând de chei și peste o jumătate de oră eram în apartament, alături de Mihaela. Recunosc, m-a vrăjit din prima. Mai ales faptul că era spațios. Apoi, că era luminos și că avea balcon, lucruri care ne lipsiseră mult în lunile petrecute în apartamentul de jos. După o scurtă discuție cu proprietarul, m-a convins și mai tare: prețul nu era deloc exagerat. De fapt, calculat la metrul pătrat, era același ca la apartamentul micuț de la parter. Decizia a fost luată, așadar, extrem de repede. Acum urma greul: nu prea aveam noi destulă mobilă pentru apartamentul de sus, în plus aveam neaparată nevoie de “aparatură” pentru bucătărie.

A doua problemă am rezolvat-o rapid, ne-a ajutat proprietarul – în schimbul unui mic “plus” la chirie, ne-a adus și mobilă de bucătărie, și un frigider, și un cuptor și o mașină de spălat vase (din păcate, aceasta nu a mai avut loc). Ceea ce credeam că avea să ne dea mai multă bătaie de cap, și anume mobilarea apartamentului, s-a dovedit a fi cea mai ușoară parte. Și asta, pentru că tocmai pe când am decis noi să ne mutam, o colegă a luat aceeași hotărâre. Iar cel de la care închiriase apartamentul în care locuise până atunci nu mai avea nevoie de mobilă, așa că a scos-o la un fel de licitație. În urma acesteia, noi ne-am ales cu o canapea, o comodă, un birou, un dulăpior de baie, o masă plus patru scaune, un televizor și două rafturi. Bonus: o bicicletă. Totul a costat o “avere”: 60 de euro.

Odată rezolvată problema mobilei, mai rămânea transportul. Cum pentru închiritatul unei mașini “speciale” prețurile porneau de pe la 100 de euro, am decis să rezolvăm totul prin propriile puteri. Ce s-a putut desface, am desfăcut și am făcut mai multe drumuri între cele două apartamente (noroc că distanța era de doar un kilometru și jumătate). Distracșia a început însă abia când am ajuns la canapea. Se putea despărâi doar în două bucăți, ambele extrem de mari și astfel imposibil de băgat într-un Fiat Punto. Așa că am improvizat. Cum anume, vedeți în imaginea de mai jos.

Deși nici mie nu prea mi-a venit să cred la început, a funcționat perfect. E drept, am mers cu maximum 10 km/h și mereu cu teama că legăturile ar putea ceda. Nu a fost deloc așa, astfel că după câteva ore totul era în noul apartament. Pentru început, am înghesuit lucrurile într-o cameră, singura unde stabilisem cu proprietarul că nu e nevoie sa zugrăvească (da, proprietarul s-a ocupat de totul înainte de a ne muta noi).

Prima veste proastă a venit la numai câteva zile după ce stabilisem să ne mutăm de la 1 septembrie. Inundațiile care au lovit Görlitz la începutul lui august 2010 l-au determinat pe proprietar să își trimită toți angajații la locuințele din zonele afectate. Astfel, mutarea noastră s-a amânat puțin. Ceea ce nu a fost chiar un lucru rău, întrucât chiar am avut timp să punem totul la punct. Iar când am primit “undă verde”, am rezolvat mutarea în doar două zile.

În sfârșit, aveam spațiu și lumină. Cred că asta ne lipsise cel mai mult în primul apartament în care am locuit aici. Acum, nu ne mai putem plânge. Nici măcar de faptul că zilnic urcăm patru etaje (uneori chiar de 2-3 ori). Sportul face bine la sănătate și, mai ales, la capătul de sus al scărilor suntem acasă.