Gaz Metan, încă poveste frumoasă şi scurtă?

Din păcate, nu am putut vedea meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi Steaua, din finala Cupei României la baschet, însă rezultatul – victoria ardelenilor – mă încântă. Pe de o parte, din motive personale, întrucât din lotul învingătorilor face parte şi fratele meu, pe de alta pentru că mi-a confirmat speranţele că, în sfârşit, şi competiţiile interne din România vor deveni mai interesante. Şi asta, nu datorită faptului că multipla campioană CSU Asesoft slăbeşte, ci pentru că adversarele se întăresc. În sfârşit!

De ani de zile, ploieştenii zburdă prin campionat şi Cupa României, singurii care s-au mai “revoltat” din când în când împotriva acestei stări de fapt fiind clujenii de la U-Mobitelco. Nu au reuşit, însă, să îşi ducă niciodată lupta până la capăt. Au capitulat, din diverse motive, când le era lumea mai dragă, în trei finale de campionat. A venit apoi rândul timişorenilor lui Dragan Petricevic, care au făcut un pas înainte: au obţinut chiar un trofeu, Cupa României în 2010. Iar acum, în 2011, Gaz Metan Mediaş a dus această confruntare Ploieşti-Restul Ţării la un alt nivel: a adăugat Cupa României celor două victorii directe din campionat.

Dar oare vor reuşi medieşenii să ţină ştacheta la fel de ridicată până în finalul play-off-ului? Vor reuşi să spulbere mitul invincibilităţii celor de la CSU Asesoft? Până acolo, mai e mult, iar uşor nu e deloc. Îi aşteaptă trei “hopuri” grele, dintre care ultimul (dacă vor aunge în finală) va fi CSU Asesoft, obstacole de care Gaz Metan e obligată să treacă pentru a nu transforma succesul de vineri din Cupa României doar într-o nouă poveste frumoasă, dar prea scurtă. Din acestea, am avut o grămadă în ultimii ani, dar la sfârşit, totate se încheiau inevitabil cu acelaşi deznodământ: CSU Asesoft Ploieşti, campioană!