TV în română, misiune îndeplinită

Cum amenajarea noului apartament nu a durat prea mult, am avut destul timp să mă gândesc cum să rezolv una dintre problemele “arzătoare” încă de când ne-am mutat în Germania, şi anume vizualizarea programelor TV româneşti. Varianta cea mai simplă – pe Internet – nu intra în calcul, din cauza limitei de trafic – 5 GB lunar. Astfel, singura soluţie viabilă rămăsese satelitul. Şi cum contractul cu Digi TV nu fusese încă reziliat, totul devenea şi mai simplu: trebuia să găsesc doar o modalitate de a aduce “farfuria” şi decodorul în Germania, iar apoi să le instalez. Din fericire, am avut un drum în România, aşa că am putut să aduc decodorul. La “farfurie” am renunţat – era cam greu de transportat şi cred că aş fi arătat tare ciudat cu ea în mână la aeroport. Am înlocuit-o, însă, cu una cumpărată de aici, după care a început distracţia. Mai întâi, partea uşoară, cu “instrucţiunile de folosire” primite de la prietenul meu Gelu Radu. Apoi, cea dificilă, cu montatul antenei.

Întrucât am puţină (să zicem) frică de înălţime, mi-a trebuit ceva ambiţie ca să mă conving să mă sui pe acoperiş. Am trecut de acest hop, după care a început o adevărată “muncă de chinez bătrân”. Nu ştiu câţi aţi facut vreodată asta, dar credeţi-mă că instalarea unei antene presupune multă migală şi multă răbdare. Mai ales când nu ai “scule profesionale”. Fiecare milimetru contează. Cred că am stat vreo 4 ore pe acoperiş (noroc ca e plat), până am prins cât de cât o mică urmă de semnal. Apoi, încă o jumătate de oră până am reglat totul. Din nefericire, nu am strâns şuruburile destul de bine, astfel că a doua zi am luat totul de la capăt. După alte câteva ore, rezultatul mult-dorit: antena era fixată, programele mergeau. E drept, când bate vântul puternic sau când plouă, unele programe mai dau rateuri, dar tot e mai bine decât nimic.

E drept, toată această muncă ne-a permis să (re)vedem programele româneşti. Dacă asta e bine sau nu, încă mă mai întreb. Pe de o parte, mă bucur că pot vedea meciurile lui “U”, meciurile din campionatele tari ale Europei, din când în când câte un film în care actorii de la Hollywood chiar vorbesc engleză :), că pot urmări (din păcate, puţinele) emisiuni de calitate de la televiziunile româneşti, că mai aud vorbindu-se româneşte. Pe de altă parte, însă, faptul că am din nou acces la circul zilnic de pe Antena 3 şi Realitatea TV pur şi simplu mă enervează. Şi nu am nevoie de nervi. Dar, din fericire, există telecomanda. Şi, la nevoie, televizorul din cealaltă cameră, unde merg doar programele din Germania 😀